„Data de 2 decembrie 1988 rămâne una dintre cele mai tragice din istoria flotei maritime a României, o zi de doliu pentru navigația românească, fiind marcată de catastrofa cargoului SADU, o navă de circa 5.000 de tone, care a naufragiat la doar câțiva metri de stabilopozii Digului de Nord al Portului Constanța.
A fost o zi fatidică, în care 15 marinari români, dintre cei 22 de membri ai echipajului navei SADU, au murit în condiții groaznice – pe de o parte din cauza situației hidro-meteorologice extreme, iar pe de altă parte, din cauza incompetenței CRASE a autorităților locale.
Să știți că această catastrofă a fost cu atât mai mare cu cât ea ar fi putut fi evitată, dacă cei care aveau obligația să intervină prompt și eficient pentru salvarea echipajului ar fi fost mult mai preocupați să salveze OAMENII, aflați în real pericol, și nu NAVA.
Desigur, ne întrebăm și acum, după 33 de ani de la tragedie, CUM A FOST POSIBIL?, DE CE s-a preferat salvarea navei și nu a echipajului?
Unul dintre motive a fost INCOMPETENȚA CRASĂ a celor care s-au avântat să intervină în mod heirupistic, concomitent cu dorința bolnavă de a se face remarcați în fața Partidului, personal a lui Ceaușescu.
Aduceți-vă aminte că, la acea dată, România se afla în epoca raportărilor de tip RECORD atât de producții agricole, cât și ale sarcinilor de plan din industria socialistă, astfel că dădea mult mai bine în fața conducerii superioare a Partidului Comunist să se raporteze salvarea unei fierătanii de 5.000 de tone, decât viețile unor oameni!
Conform documentelor vremii, cercetările au stabilit grave încălcări ale normelor de exploatare portuară, a ordinii și disciplinei în privința organizării muncii, dar și lipsa totală de instruire a salariaților din cadrul Grupului de Intervenție și Salvare.
Potrivit unei NOTE a Procurorului General de la acea dată au fost luate unele măsuri, printre care amintesc:
– avertizarea severă a Șefului Departamentului Transporturilor Navale,
– destituirea din funcție a directorului Întreprinderii de Exploatare a Flotei Maritime, respectiv NAVROM Constanța,
– destituirea din funcție a șefului Grupului de Salvare,
– atenționarea severă a Comandantului Unic al Portului și, de asemenea, destituirea Căpitanului-șef al Portului Constanța.
Repet, a fost o teribilă tragedie în care au murit, de fapt au fost sacrificați, 15 marinari români, patru dintre aceștia au fost dați dispăruți, existând numai șapte supraviețuitori.“