Județul Constanța – pelerinaj la Peștera Sf. Andrei. Ce reguli trebuie respectate

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 30 noiembrie 2021, 07:12
Marți, 30 noiembrie, este zi de sărbătoare națională legală, în cinstea Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României și cel dintâi chemat dintre apostoli, cel care a adus cuvântul Evangheliei pe pământul Dobrogei de astăzi.
Cu acest prilej, între orele 8.45 și 9.00, ierarhul Tomisului, IPS Teodosie, va săvârși Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Peștera Sfântului Apostol Andrei“ din localitatea Ion Corvin, județul Constanța.
Pelerinajul la peștera Sf. Andrei, se face cu respectarea unor reguli impuse de pandemie.
Astfel, purtarea măştii este obligatorie pe tot parcursul pelerinajului, personalul de cult se va asigura că este păstrată o distanţă de cel puţin 2 metri între participanţi şi va realiza un triaj observaţional (cine prezintă semne, cum ar fi tuse, strănut, rinoree nu va avea acces). Totodată, aceştia vor trebui să dezinfecteze periodic toate obiectele şi suprafeţele frecvent atinse. Toate aceste măsuri preventive sunt cuprinse în ordinul comun al Ministerului Sănătăţii şi al Secretariatului de Stat pentru Culte nr. 685/939/2021 privind regulile de protecţie sanitară care trebuie respectate la organizarea procesiunilor şi/sau pelerinajelor religioase.
Participanţii pot proveni şi din afara localităţii în care va are loc pelerinajul, dar nu pot ajunge acolo folosind transporturi organizate sau curse ocazionale, conform deciziei 1183/2021.