Operaţiune amplă a DIICOT şi a Poliţiei Române – 457 de percheziţii şi 367 de mandate de aducere
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 24 noiembrie 2021, 07:16
Procurorii DIICOT şi Poliţia Română, cu sprijinul Jandarmeriei, efectuează miercuri dimineaţa 47 de acţiuni operative, pentru destructurarea unor grupări infracţionale organizate, specializate în trafic de persoane şi de minori, exploatarea persoanelor vulnerabile, trafic de migranţi, criminalitate informatică, trafic de droguri şi infracţiuni împotriva patrimoniului cu consecinţe deosebit de grave.
Conform DIICOT, acţiunea face parte dintr-o serie de iniţiative similare, desfăşurate începând cu anul 2018.
În cadrul operaţiunii realizate la nivel naţional, procurorii DIICOT împreună cu poliţiştii vor pune în executare 457 de mandate de percheziţie domiciliară şi 367 de mandate de aducere.
„Acţiunea relevă preocuparea structurii specializate de a investiga în mod constant infracţiunile de trafic de persoane şi de minori, precum şi orice forme de exploatare a persoanelor vulnerabile, parte a eforturilor autorităţilor române de aplicare a legii, de a combate în mod eficient acest fenomen infracţional”, precizează DIICOT într-un comunicat de presă.
Totodată, sunt vizate şi grupuri infracţionale implicate în săvârşirea altor fapte aflate în competenţa de investigare a DIICOT, care au activat pe teritoriul naţional sau cu componentă transfrontalieră.
Percheziţiile au scopul de a obţine probe despre activitatea ilegală a grupurilor de criminalitate organizată, pentru tragerea lor la răspundere penală, precum şi identificarea bunurilor susceptibile de a fi confiscate sau destinate recuperării prejudiciilor.