Nicolae Ciucă: Programul de guvernare, bazat pe rezilienţă, stabilitate, transparenţă, echitate şi eficienţă
Publicat de Doina Sirbu, 23 noiembrie 2021, 18:09
Premierul desemnat Nicolae Ciucă a declarat, marţi, că programul de guvernare depus la Parlament, care are ca principii de bază transparenţa, rezilienţa, stabilitatea, echitatea şi eficienţa, are în centru cetăţeanul român, iar „axul” este Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
„Am depus programul de guvernare al coaliţiei. Programul se bazează pe următoarele principii: rezilienţă, stabilitate, transparenţă, echitate şi eficienţă. El are în centru cetăţeanul român”, a afirmat Ciucă, la Palatul Parlamentului.
El a precizat că este pentru prima dată când în programul de guvernare sumele alocate pentru investiţii reprezintă 7% din PIB, iar PNRR reprezintă „axul”.
Potrivit lui Ciucă, se are în vedere, totodată, reducerea decalajului între comunităţile locale prin implementarea Programului „Anghel Saligny”.
Nicolae Ciucă a spus că este sigur că va colabora foarte bine cu viitorii miniştri.
„Menirea noastră este să facem ca de joi seara, după ce acest Guvern va fi învestit de Parlament, să trecem la treabă pentru că cetăţenii aşteaptă de la noi stabilitate. Nu este timp pentru dezbatere doctrinară, cetăţenii au nevoie de fapte”, a subliniat el.
Sursă – AGERPRES/Foto – gov.ro