Conferențiar universitar doctor Emanuel PLOPEANU: Dobrogea era puțin cunoscută în societatea românească
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 14 noiembrie 2021, 13:00
Ziua Dobrogei se sărbătoreşte, în fiecare an, la data de 14 noiembrie, pentru a consemna restabilirea, în anul 1878, a autorităţii statului român asupra acestei provincii istorice româneşti.
Revenirea Dobrogei la Patria-Mamă, în urma Războiului de Independenţă din anii 1877-1878, poate fi considerată ca fiind cel de-al doilea element principal al procesului de coagulare a unităţii de stat a românilor după Unirea Principatelor, din anul 1859.
Autorităţile româneşti preiau oficial, la data de 14/26.XI.1878, administraţia Dobrogei, în prezenţa domnitorului Carol I. Tratatul de pace la San Stefano (semnat la 3 martie 1878), încheiat în urma razboiului ruso-româno-turc declanşat în 1877, a recunoscut independenţa României şi a prevăzut ca sudul Basarabiei să intre în componenţa Rusiei, iar Dobrogea şi Delta Dunarii să revină statului român.
La “Interviul dimineții” invitatul nostru a fost astăzi conferențiar universitar doctor Emanuel PLOPEANU – decanul Facultăţii de Istorie şi Ştiinţe Politice – Universitatea Ovidius
Cum a primit populația, la acea vreme, vestea cedării Basarabiei de Sud și primirii Dobrogei?
Emanuel PLOPEANU: Ceea ce s-a întâmplat în toamna anului 1878 a fost o surpriză pentru societatea românească în sensul în care atunci când România a intrat în Războiul de Independență nu se aștepta ca părți ale teritoriului ei să fie supuse unui astfel de schimb, așa cum a fost acesta dintre Dobrogea și Basarabia de Sud. Astfel încât nu puțină lume a privit cu reținere, cu rezervă sau chiar cu ostilitate această pierdere, respectiv acest câștig teritorial.Ce este mai important: faptul că la nivelul elitei politice(mă refer aici la regele Carol I, la primul ministru Ion C Brătianu, la ministrul de externe Mihail Kogălniceanu ) a existat acea viziune cu privire la importanța Dobrogei, la oportunitățile pe care acest teritoriu le poate oferi în viitor, chiar dacă era un teritoriu care nu mai făcuse parte dintr-o formă statală românească de peste 4 secole și jumătate. Au existat sentimente amestecate având în vedere pierderea Basarabiei de Sud față de primirea Dobrogei.
Dobrogea a ajuns între granițele României pe fondul unor puternice divergențe de opinii în elita politică. Nu mulți politicieni au avut viziunea necesară pentru a proiecta dezvoltarea regiunii peste timp! Credeți că a fost decizia potrivită atunci în 1878? Dobrogea primită în locul județelor din sudul Basarabiei?
Emanuel PLOPEANU: În primul rând să nu uităm că a fost o decizie impusă de un congres european față de care România, neavând statutul de țară independentă nu avea foarte multe posibilități de a se opune. În al doilea rând este o decizie care vine ca urmare a unei conjuncturi de factori externi a victoriei Rusiei în războiul cu Imperiul Otoman. România nu avea prea multe soluții pentru a respinge acest schimb. Din perspectiva a ceea ce s-a întâmplat după 1878, categoric integrarea Dobrogei la statul român a fost un pariu de succes, dacă îmi permiteți această exprimare.Chiar dacă acest teritoriu era foarte puțin cunoscut, era locuit de un mozaic etnic, venea dintr-un spațiu de civilizație total diferit.
Referitor la această problemă, a Dobrogei versus sudul Basarabiei, cum se vede polemica dintre liberali și conservatori, din acea vreme?
Emanuel PLOPEANU: Ca o polemică normală față de surpriza acestei soluții teritoriale. Nu puțini oameni politici sau mari proprietari aveau interese latifundiare în sudul Basarabiei. Dacă l-ați menționat pe Mihai Eminescu să știți că el se declara nemulțumit de faptul că integrarea Dobrogei ar duce la o epuizare a resurselor statului român pentru menținerea ordinii, pentru investiții, având în vedere că Dobrogea era o regiune nedezvoltată. Deci privind acum în perspectiva timpului, această dispută este una normală, cu atât mai mult cu cât(și insist asupra acestui aspect) abia din 1878, odată cu Tratatul de pace de la San Stefano și cu Congresul de la Berlin apare pe tapet această problemă, acest schimb teritorial. Remarcăm totuși înțelepciunea clasei politice care, chiar în ciuda acestei dezbateri care a avut loc și în Parlament și în presa vremii, a mers mai departe și a acceptat această pierdere teritorială pe de o parte iar pe de altă parte integrarea unui teritoriu care s-a dovedit de un mare potential pentru viitorul statului român.
Ce îi împiedica pe cei care aveau poziții contrarare să vadă potențialul Dobrogei dincolo de ”un ținut populat de sălbatici” cum era numită regiunea noastră locuită atunci preponderant de turci și slavi?
Emanuel PLOPEANU: În primul rând lipsa de informații. Dobrogea era puțin cunoscută în societatea românească. În al doilea rând era și o chestiune de principiu: faptul că în ciuda acordurilor semnate de România și Rusia în 1877(și mă refer la Convenția din 4 aprilie) România se vedea în situația de a i se modifica frontiera. Or, pentru foarte mulți oameni politici sigur că și atunci ca și acum acest lucru ar putea fi considerat de neacceptat și este o chestiune de principiu: de respectare a integrității teritoriale. Aceste cel puțin două explicații dau rezultatul opiniei care a mers împotriva acceptării acestui aranjment teritorial.
Unire, anexare sau integrare? Vă propunem o discuție pe marginea terminologiei.
Emanuel PLOPEANU: Este o discuție care din când în când mai ține capul de afiș al comunității academice. Dacă privim din perspectiva terminologiei în epocă, dar și ulterior(și mă refer aici la momentul 1918) sigur că termenul “anexare” care la momentul acela era uzual și care ulterior a ieșit din limbajul diplomatic este cel mai puțin potrivit. Din punctul meu de vedere cred că termenul potrivit este “integrare”. Cu atât mai mult cu cât, după cum am văzut în anul 1918, Unirea se face și prin consultarea societății locale, cee ace în acest caz nu s-a pus problema. A fost o decizie luată la nivel european pe care România a trebuit să o accepte iar țara noastră a luat măsurile de integrare a acestei provincii începâd chiar cu Proclamația din 14 noiembrie și cu Ordinul către armată din aceeași dată. Eu cred că acesta este termenul potrivit și aș mai avea un argument: plecând de la ceea ce s-a întâmplat în Dobrogea în deceniile următoare, toate realizările merg în direcția definirii acelui moment ca momentul începutului integrării Dobrogei la statul român.Sunt foarte reticent în denumirea termenului de “reunire” de exemplu pentru că sigur 1388-1390 reprezintă o altă epocă istorică. Prezența Dobrogei în cadrul statului medieval Țara Românească este una restrânsă ca perioadă de timp și de aceea cred că termenul care definește cel mai bine acest moment este “integrare”.
Realizator – Larisa Calistru