Ascultă Radio România Constanța Live

Diana Slav: Plimbările, călătoriile ne mențin sănătatea psihică și ne relaxează

Diana Slav: Plimbările, călătoriile ne mențin sănătatea psihică și ne relaxează

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 7 noiembrie 2021, 13:15

Diana Slav este ghid de turism cu experiență. Se bucură că turiștii vin să vadă Constanța și în extrasezon, dar spune că și pentru localnici plimbările fac parte din cotidian. Ele ne mențin sănătatea psihică și ne relaxează mai ales în această perioadă dificilă pe care o traversăm.

Diana Slav, în această perioadă pe care o traversăm, a valului al IV-lea a pandemiei de coronavirus mai au oamenii dorința de a călători, de a merge în excursii?

Diana Slav: Vara anului 2021 a arătat faptul că lumea își dorește în continuare să iasă, lucru foarte benefic asupra sănătății psihice. Pentru că și acolo trebuie să lucrăm, tocmai ca să ne menținem pe linia de plutire în perioada pe care o traversăm. Încă sunt turiști doritori de a călători și am avut surpriza să am și eu solicitări aici în orașul Constanța. Noi ne așteptăm ca aici să fie doar vizită de litoral, dar nu! Mă bucură faptul că vin să vadă Constanța chiar și în extrasezon.

Ce anume își doresc să vadă?

Diana Slav: Nu aș putea spune că avem excursii organizate, nu le-aș putea numi așa pentru că le fac la solicitarea celor care vin în vizită la noi în Constanța, tocmai pentru că nu este o perioadă în care să îmi permit să adun grupuri mari de persoane. Nu-mi doresc nici eu lucrul acesta și mă gândesc și la sănătatea mea dar și la cea a participanților. În general plimbările îmi sunt solicitate în weekend și le facem cu cea mai mare plăcere. Chiar și în cursul zilei de astăzi voi avea o solicitare după-amiază și apoi am și pentru săptămâna viitoare, care întâmplător se mulează și pe Ziua Dobrogei(14 noiembrie), ceea ce mă bucură. Reperele sunt un pic diferite pentru turiști și localnici. Turiștii care vin, dacă își fac un pic temele înainte, vor veni într-adevăr pregătiți pentru a vedea Cazinoul și de obicei pe locul II este Casa cu Lei. Dar pentru localnici poveștile devin deja mult mai ample, mult mai personalizate. Pentru că unui turist străin nu are rost să îi spun despre fiul lui Ion Creangă care a fost administratorul celui de-al doilea Cazino,pentru că el nu va ști cine a fost Ion Creangă. Dar pentru turistul român este foarte important acest lucru și faptul că nepotul lui, Horia Creangă, a fost un arhitect principal care a dezvoltat orașul București.Mă bucură foarte mult să le dau astfel de informații cu o istorie mult mai personalizată, care îi face să se simtă mândri că sunt cetănei ai României. Că avem uneori problema aceasta cu naționalitatea și cu mândria de a fi român.

Ce avantaje prezintă călătoriile, excursiile, concediile pentru oameni?

Diana Slav: Totul este legat de această sănătate psihică de care ne dăm seama că avem nevoie cu toții. Ne dă o stare de relaxare pentru că vrem să ne trăim totuși viața în niște condiții cât mai apropiate de normal. Acceptăm situația în care ne aflăm acum în pandemie, dar asta nu ne va împiedica să ne vedem de viață în continuare. Așa cum se merge la muncă și la cursuri (la cursuri mai mult sau mai puțin) da, viața trebuie să meargă mai departe. Și plimbările fac bine și fac și ele parte din cotidianul nostru.

Sunteți ghid de turism de mulți ani. Vă plimbați dar și îmbinați utilul cu plăcutul. Luna trecută ați fost în Letonia, lângă Riga, între 18 și 29 octombrie. Ce s-a întâmplat acolo?

Diana Slav: Da, momentan sunt masterand la Universitatea Ovidius din Constanța, pe un program de relații publice și dezvoltare culturală. Recomandarea sau sugestia programului Erasmus + a venit de la unul dintre ONG-urile cu care colaborez(eu colaborez cu foarte multe ONG-uri, în special pe partea de educație și datorită proiectului de tururi). Când mi s-a dat această ocazie recunosc că nu-mi făceam speranțe fiind perioada de pandemie. Dar am văzut care erau atunci condițiile de călătorie și am decis să merg pentru că tema era pe digitalizare. În general proiectele acestea de Erasmus + se adresează tinerilor, dar sunt ptimite și persoane de peste 30 de ani iar acest lucru ajută să facem un schimb de informații și de experiențe. Pentru că eu vin cu un alt bagaj de cunoștințe pe de o parte(datorită vârstei). Pe de altă parte, faptul că ne-am adunat acolo persoane din 5 țări asta aduce și o componentă locală. Fiecare venea cu perspectiva țării lui. La proiectele Erasmus + la care am mai participat în primele 2 zile se face prin a ne prezenta fiecare situația țării. La alt proiect Erasmus + tema era legată de șomaj și de angajare și atunci fiecare și-a prezentat situația la zi din țara lui. Iar în cazul acesta era vorba despre digitalizare, cât de repede se intoduce în programa școlară pentru elevi sau de unde își iau ei astfel de informații. A fost foarte educativ și pentru mine pentru că, recunosc, nu reușesc să țin pasul cu toate aplicațiile care apar, ceea ce pentru ei devine mult mai natural. Astfel încât acum da, folosesc și eu o aplicație prin care pot să editez filmulețe scurte.

Mergeți în paralel și la 2 mastere…

Diana Slav: Este un pic dificilă provocarea aceasta a digitalului. Recunosc că îmi lipsește mersul efectiv la școală, în bancă. Nu am făcut nici măcar o oră într-o sală de curs, totul a fost în online și din acest motiv nici măcar nu am apucat să îmi văd colegii toți la față. Doar câțiva dintre noi am am reușit să ne vedem la o cafea în perioada aceea mai relaxată a pandemiei. Pe de altă parte îți dă o libertate de mișcare, de a accesa astfel de studii indiferent de locația universității. Așa cum a fost înscrierea mea la universitatea de la Timișoara. Dacă ar fi rămas doar pe sistemul fizic nu aș fi avut cum să particip în perioada aceasta.

Ne apropiem de Ziua Dobrogei. Aveți ceva organizat atunci? Dar alte proiecte?

Diana Slav: Personal nu organizez nimic pentru că știu că ar dori să participe foarte multe persoane și atunci ar fi cam greu de gestionat situația. Am avut de Ziua Iei și tocmai pentru a nu avea foarte mulți participanți am făcut câteva evenimente succesive atunci ca să mă încadrez undeva la 30 de persoane maxim de grup. De data aceasta nu voi face dar știu că vor exista câteva activități. Chiar mai devreme am văzut în social media că va fi și un festival interetnic între 9 și 11 noiembrie(cadă nu mă înșel). Bănuiesc că în Piața Ovidiu, asta nu am apucat să văd ca informație. Ansamblurile și fiecare comunitate își vor prezenta probabil costumele populare și diverse tradiții. Lucru care s-a mai întâmplat și mă bucură că s-a păstrat chiar și în situația dată. Știu că va mai fi un eveniment pe 14 noiembrie în Piața Ovidiu în cadrul căruia se vor dezveli niște plăci de granit care vor reprezenta câteva momente și repere importante ale orașului Constanța. Este o formă a istoriei care chiar va rămâne în timp. Iar eu din fericire pentru mine și pentru plăcerea de a oferi turul Constanței chiar voi avea un mic grup. Când ne vom mai liniști da, cu cea mai mare plăcere! Mi-e dor de energia aceea frumoasă pe care o primeam de la grupurile cu evenimente organizate cu astfel de teme. Momentan mă dedic masteratului pentru că aici la Universitatea Ovidius sunt la dezvoltare interculturală și am luat un proiect destul de ambițios ca lucrare de disertație. Mai râd prietenii mei că aceasta ar trebui să fie deja o teză de doctorat ce vreau eu să fac dar sper să închei cu brio. Subiectul este „mărțișorul”. Nu știu câtă lume știe, dar din anul 2017 Bulgaria a depus acest proiect la UNESCO în parteneriat cu România, Moldova și Macedonia pentru ziua de 1 Martie, șnurul alb și roșu. Sunt tradiții comune în această zonă balcanică și a fost declarat patrimoniu intangibil UNESCO. Ne onorează foarte mult, doar că la momentul acesta studiile științifice care s-au făcut îi aparțin unui profesor foarte bun de la Universitatea din Cluj. Și mi-am dorit să am această componentă de mândrie locală și să aduc și perspectiva comunităților pe care le avem în Dobrogea. Ne mândrim cu aceste 18 minorități pe care le avem, voi încerca să contactez cât mai multe dintre ele ca să văd care sunt și diferențele dar mai ales asemănările în această sărbătoare de 1 martie. Unii dintre noi poate știm din istorie că această dată era de fapt Anul Nou în perioada antichității. Atunci pornea totul din punct de vedere calendaristic.


Realizator – Larisa Calistru

TULCEA, CONSTANȚA: Acțiuni de combatere a faptelor ilegale din domeniul piscicol în Deltă și pe Dunăre
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 17:21

TULCEA, CONSTANȚA: Acțiuni de combatere a faptelor ilegale din domeniul piscicol în Deltă și pe Dunăre

Echipe de comisari din cadrul Comisariatului General, Comisariatului Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării şi Comisariatului Judeţean Galaţi din...

TULCEA, CONSTANȚA: Acțiuni de combatere a faptelor ilegale din domeniul piscicol în Deltă și pe Dunăre
CONSTANȚA: Prezența la vot în județ, la ora 16.00, a fost de 35.60%
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 16:56

CONSTANȚA: Prezența la vot în județ, la ora 16.00, a fost de 35.60%

În județul Constanța, până la ora 16.00, au votat, la primul tur al prezidențialelor, 218.215 de cetățeni, reprezentând 35,60% din numărul...

CONSTANȚA: Prezența la vot în județ, la ora 16.00, a fost de 35.60%
Prezidenţiale 2024 | BEC: Până la ora 15.00, au votat 32,02% dintre alegători
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 16:21

Prezidenţiale 2024 | BEC: Până la ora 15.00, au votat 32,02% dintre alegători

Până la ora 15,00, au votat, duminică, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, 32,02% din numărul alegătorilor înscrişi în listele...

Prezidenţiale 2024 | BEC: Până la ora 15.00, au votat 32,02% dintre alegători
TULCEA: În trei localități, prezența la vot a depășit 40%
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 16:03

TULCEA: În trei localități, prezența la vot a depășit 40%

În județul Tulcea, prezența la vot, înregistrată la ora 15.00, a fost de 28,9%, iar în municipiul reședință, de 31,8%. Trei comune tulcene,...

TULCEA: În trei localități, prezența la vot a depășit 40%
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 15:39

Prezidenţiale 2024 | AEP: Până duminică la ora 15,00 au votat în diaspora aproape 493.000 de alegători

Un număr de 492.940 de alegători au votat în diaspora, până duminică, la ora 15.00, pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale, potrivit...

Prezidenţiale 2024 | AEP: Până duminică la ora 15,00 au votat în diaspora aproape 493.000 de alegători
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 15:12

MAI: Poliţia a înregistrat 80 de posibile incidente electorale de la începerea votării

Poliţia a înregistrat 80 de posibile incidente electorale de la începerea votării, dintre care 43 sunt confirmate, 16 sunt în curs de verificare...

MAI: Poliţia a înregistrat 80 de posibile incidente electorale de la începerea votării
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 14:32

CONSTANȚA: Peste 200 de cărți de identitate noi au fost eliberate sâmbătă

Direcția Generală de Evidență a Persoanelor Constanța și-a prelungit programul de lucru cu publicul, sâmbătă și duminică, în vederea...

CONSTANȚA: Peste 200 de cărți de identitate noi au fost eliberate sâmbătă
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 14:18

TULCEA: Bărbat reținut pentru omor și tâlhărie calificate, în cazul femeii decedate într-un bloc din municipiu

La data de 22 noiembrie 2024, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea au fost sesizați cu privire la faptul că,...

TULCEA: Bărbat reținut pentru omor și tâlhărie calificate, în cazul femeii decedate într-un bloc din municipiu