Ascultă Radio România Constanța Live

64 de trenuri de călători vor fi afectate de schimbarea orei, anunţă CFR Călători

64 de trenuri de călători vor fi afectate de schimbarea orei, anunţă CFR Călători

Publicat de , 29 octombrie 2021, 09:49

Un număr de 64 de trenuri de călători aflate în circulaţie în noaptea de sâmbătă spre duminică vor fi afectate de schimbarea orei, în contextul în care transportul feroviar va trece, în acea noapte, la ora oficială a Europei Orientale, iar ora 4.00 va deveni ora 3.00, potrivit unui comunicat remis vineri de Compania Naţională de Căi Ferate ‘CFR’ SA.

Astfel, în noaptea de sâmbătă spre duminică, trenurile de călători şi de marfă vor fi îndrumate din staţiile de formare, conform orei oficiale de vară până la ora 4.00, care la acel moment devine ora 3.00.

Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4.00, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs – de regulă prima staţie cu oprire utilizată de călători, evitându-se opriri în staţiile intermediare -, şi vor pleca după noua oră a Europei Orientale.

Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4.00 (care devine ora 3.00) şi care au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală vor circula până la destinaţie.

Trenurile de marfă aflate în circulaţie după ora 4.00 (care devine ora 3.00) îşi vor continua mersul până la staţia finală.

În ţările din jurul României trecerea la ora oficială a Europei Orientale are loc în aceeaşi zi, astfel că între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Iugoslavia, Ucraina şi Bulgaria, trenurile vor circula după orariile din mersul de tren în vigoare.

În ceea ce priveşte trenurile de călători, la Sucursala Regională Căi Ferate Bucureşti, şapte trenuri vor aştepta la îndrumare; la Sucursala Regională Căi Ferate, şase trenuri vor aştepta la îndrumare şi alte şase vor aştepta în parcurs; la Sucursala Regională Căi Ferate Timişoara, patru trenuri vor aştepta la îndrumare şi cinci trenuri vor aştepta în parcurs; la Sucursala Regională Căi Ferate Cluj, un tren va aştepta la îndrumare şi opt trenuri vor aştepta în parcurs; la Sucursala Regională Căi Ferate Braşov, şapte trenuri vor aştepta la îndrumare, cinci trenuri vor aştepta în parcurs şi un tren va circula până la staţia finală după ora de vară; la Sucursala Regională Căi Ferate Iaşi, patru trenuri vor aştepta la îndrumare şi trei trenuri vor aştepta în parcurs; la Sucursala Regională Căi Ferate Galaţi, cinci trenuri vor aştepta la îndrumare şi două trenuri vor aştepta în parcurs.

La nivel naţional, aceste 64 trenuri, care aparţin tuturor operatorilor de transport feroviar de călători, vor staţiona 3.660 de minute pentru trecerea la ora oficială de iarnă.

Sursa: Agerpres / Foto: unsplash.com

TULCEA: Este ultima zi de Iarmaroc Design Fair, târgul dedicat creatorilor locali
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 14:07

TULCEA: Este ultima zi de Iarmaroc Design Fair, târgul dedicat creatorilor locali

Casa Avramide găzduiește în acest weekend ce de-a șaptea ediție de Iarmaroc Design Fair, târgul dedicat creatorilor locali. Evenimentul a...

TULCEA: Este ultima zi de Iarmaroc Design Fair, târgul dedicat creatorilor locali
BRĂILA: Copii răniți grav de explozia unei petarde
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 13:21

BRĂILA: Copii răniți grav de explozia unei petarde

Doi copii, de 8 şi 11 ani, din comuna Mircea Vodă, judeţul Brăila, au fost transportați la spital, după ce au fost răniţi de explozia unei...

BRĂILA: Copii răniți grav de explozia unei petarde
Bilete mai scumpe, odată cu intrarea în vigoare a Noului mers al trenurilor
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 11:54

Bilete mai scumpe, odată cu intrarea în vigoare a Noului mers al trenurilor

Noul mers al trenurilor a intrat, duminică, în vigoare și va fi valabil până pe 12 decembrie anul viitor, anunță CFR Călători. De astăzi,...

Bilete mai scumpe, odată cu intrarea în vigoare a Noului mers al trenurilor
TULCEA: Aproape o jumătate de tonă de pește, o ambarcațiune și unelte de pescuit, confiscate de la braconierii din Deltă
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 10:46

TULCEA: Aproape o jumătate de tonă de pește, o ambarcațiune și unelte de pescuit, confiscate de la braconierii din Deltă

În perioada 3 – 11 decembrie 2025, polițiștii Direcției de Ordine Publică – Serviciul de Poliție „Delta Dunării” au derulat 2...

TULCEA: Aproape o jumătate de tonă de pește, o ambarcațiune și unelte de pescuit, confiscate de la braconierii din Deltă
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 10:34

CONSTANȚA: Continuă protestele pentru o justiție independentă

Mii de oameni au participat, sâmbătă seară, la protestul din Piața Victoriei pentru independența justiției.  Pentru a patra zi consecutiv,...

CONSTANȚA: Continuă protestele pentru o justiție independentă
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 09:50

Petiții online: Cățelușa din Năvodari bătută cu bestialitate NU trebuie să se întoarcă la stăpân

Asociațiile pentru protecția animalelor au lansat petiții online pentru ca animalele abuzate precum cățelușa Kimba din Năvodari să nu poată...

Petiții online: Cățelușa din Năvodari bătută cu bestialitate NU trebuie să se întoarcă la stăpân
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 08:01

Județele Constanța și Tulcea, sub Cod Galben de CEAȚĂ

ANM a emis mai multe avertizări nowcasting Cod Galben de ceață densă pentru mai multe regiuni din estul și sudul țării, inclusiv pentru...

Județele Constanța și Tulcea, sub Cod Galben de CEAȚĂ
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 00:43

VIDEO | Proteste în Capitală și în țară pentru o justiție independentă

Mii de oameni au participat, sâmbătă seară, la protestul din Piaţa Victoriei pentru independenţa justiţiei și au solicitat o reformă reală...

VIDEO | Proteste în Capitală și în țară pentru o justiție independentă