CONSTANŢA: Noi centre de testare împotriva SARS-CoV-2 vor fi deschise la nivelul judeţului
Publicat de Doina Sirbu, 11 octombrie 2021, 18:36
Numărul centrelor de testare împotriva Sars CoV-2 din Constanța va crește de săptămâna viitoare. Vor fi deschise încă trei centre la mai multe farmacii din municipiul Constanța și unul la Cumpăna.
Președintele Colegiului Farmaciștilor Constanța, Vasile Rizea, atrage atenția că doar testele sunt gratuite, însă beneficiarii plătesc materialele utilizate.
Testarea este recomandată în cazul apariției unor semne de îmbolnăvire.
Centre de testare se găsesc la farmaciile din zonele Palazu Mare, Tomis Nord, Centru sau Gara CFR. Totuși, Vasile Rizea spune că vaccinul este mai eficient decât testul antigen.
Redactor – Adrian Băncilă / Foto – unsplash.com