Județul Constanța/COVID-19: Peste 350 de persoane internate în unitățile medicale
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 3 octombrie 2021, 10:36
De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 48.820 de persoane infectate cu SARS-CoV-2, informează Prefectura.
Până în prezent, 1.378 de persoane au decedat din rândul celor pozitivate.
În acest moment, sunt 356 de persoane internate, la nivelul județului Constanța.
Paturile pentru tratarea bolnavilor COVID-19 sunt distribuite astfel: Spitalul Municipal Medgidia (150 – 107 ocupate), Spitalul de Pneumoftiziologie Constanța (80 – 80 ocupate), Spitalul Municipal Mangalia (130 – 47 ocupate), Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța (100 – 43 ocupate), Secția Exterioară Agigea (55 – 51 ocupate), Secția Exterioară Psihiatrie Palazu Mare (4 – 0 ocupate), Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Alexandru Gafencu” Constanţa (6 – 6 ocupate) și Sistemul Medical Modular de Izolare și Tratament (SMMIT) Constanța (56 – 22 ocupate).
De asemenea, la nivelul județului sunt 1.796 de persoane aflate în carantină la domiciliu și 2.720 de persoane sunt izolate la domiciliu.
Conform datelor furnizate de DSP Constanța, la nivelul județului au fost confirmate, de la începutul pandemiei, până în prezent, 597 de cadre didactice, 1.665 de elevi, 291 de studenți și 177 de angajați din unitățile de învățământ (personal auxiliar).
În urma centralizării datelor din toate spitalele și clinicile din județul Constanța, de la începutul pandemiei și până în acest moment au fost confirmate 1.995 de cazuri de infectare în rândul personalului: medici (440), asistenți medicali (907) și personal auxiliar (648).