CONSTANŢA: Elevi confirmaţi cu coronavirus. 12 clase trec la învăţământul online
Publicat de , 16 septembrie 2021, 15:32
12 clase din cadrul a 10 unităţi de învăţământ din Constanţa vor studia online, timp de două săptămâni, după ce 12 elevi au fost confirmaţi cu Covid-19.
Este vorba despre clase aflate în cadrul următoarelor unităţi şcolare: Liceul Tehnologic Ion Bănescu Mangalia, Liceul Tehnologic Lazăr Edeleanu Năvodari, Liceul Tehnologic I.C. Brătianu Nicolae Bălcescu, Centrul Școlar pentru Educaţie Incluzivă DELFINUL, Școala 28 Dan Barbilian Constanța, Școala 40 Aurel Vlaicu Constanța, Liceul Teoretic G. Călinescu, Școala 30 Gheorghe Țițeica Constanța, Liceul Internațional de Informatică Constanța, Școala Gimnazială Petre Ispirescu Constanța.
Potrivit datelor furnizate de IPJ Constanţa, în acest moment rata de vaccinare este de 54,60%, în rândul cadrelor didactice, şi 53,50% – în rândul personalului didactic auxiliar și nedidactic.