„Motto”-ul zilei: MITĂ și CORUPȚIE. Doi comisari de la GARDA FINANCIARĂ, reținuți de procurorii DNA
Publicat de , 29 ianuarie 2015, 19:05
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale şi reţinerea, pentru 24 de ore, începând de la data de 28.01.2015, a inculpaţilor ION COSMIN RĂZVAN, la data faptelor comisar al Gărzii financiare Comisariatul Central (arestat în altă cauză), cu privire la infracțiunea de luare de mită și RÎNJA CONSTANTIN, la data faptelor comisar al Gărzii financiare Comisariatul Central, cu privire la complicitate la luare de mită.
În ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale se arată că în perioada 28 mai 2013-05 iunie 2013, în calitate de comisar al Gărzii financiare Comisariatul Central, inculpatul Ion Cosmin a pretins de la doi denunţători, administratori ai unei societăţi comerciale, suma de 10.500 euro pentru întocmirea unui act de control favorabil firmei respective, din care a primit, ca urmare a intervenției și beneficiind de sprijinul coinculpatului Rînja Constantin, suma de 20.000 lei.
Pentru demersurile sale, constând în intermedierea unei întâlniri dintre administratorul firmei și Ion Cosmin Răzvan, întâlnire prin care l-a ajutat pe acesta din urmă şi i-a înlesnit primirea sumei de 20.000 lei, inculpatul Rînja Constantin a primit de la acelaşi administrator, în două rânduri, suma totală de 80.000 lei, se arată într-un comunicat al DNA.