Aurica Enea: Teatrul este un conglomerat de arte care le dezvoltă copiilor aptitudinile
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 15 septembrie 2021, 14:50
Regizorul Aurica Enea are o activitate culturală de peste 54 de ani. După ce a terminat Institutul Pedagogic a devenit educatoare.
După Revoluția din decembrie 1989 a înființat trupa de teatru pentru copii “Păpușa“ și s-a ocupat și de trupa de tineret “Hai cu noi“. A pus în scenă peste 45 de piese de teatru care s-au jucat de nenumărate ori. A obținut multe premii la festivalurile naționale de teatru iar din anul 2012 joacă voluntar la Casa de Cultură Medgidia. Se ocupă inclusiv de decoruri și de aranjarea costumelor și intenționează chiar să înființeze un cor.
Ce a însemnat pentru dumneavoastră și pentru copiii-actori reluarea spectacolelor de teatru,la Medgidia?
Aurica Enea: Era chiar foarte necesară reluarea activității de teatru. Am început munca de la capăt.În timpul pandemiei copiii parcă s-au închis în ei înșiși. Erau foarte timizi, nu mai vorbeau, le era frică să meargă pe scenă, să vorbească între ei. Cursurile de teatru au fost binevenite pentru copii.
Ați avut o vară bogată în activități…
Aurica Enea: De fapt vara aceasta a fost o încununare a activității începute imediat după ce s-a declarat sfârșitul pandemiei, ca să zic așa, a valului al III-lea. Am făcut repetiție începând din luna februarie, am avut 3 piese de teatru, mă refer la dramatizarea unor povești cunoscute de către copii: “Scufița Roșie“ de frații Grimm, “Capra cu trei iezi“ de Ion Creangă și “Turtița“, după o povestire rusă populară. Orice piesă pe care o adaptez continuă sau mă rog, păstrează ideea și tema care se află în acea lucrare literară. Bineînțeles că după pandemie,fiind copiii atât de tracasați și atât de înspăimântați, am făcut o adaptare la dorința copiilor, o adaptare în care, fără să afecteze cumva ideea poveștii respective, am făcut să fie comedie. Fiecare poveste este făcută cu scopul de a educa,este o lecție de viață pentru copii. Noi le-am dat o lecție de viață copiilor într-o formă plăcută, atractivă părin aceste 3 piese pe care le-am jucat. Și prin alte piese, bineînțeles. Pentru că orice piesă de teatru pentru copii trebuie să aibă un conținut educativ clar, dar să aibă și un final care să-i bucure și să-i distreze.
Ați schimbat finalul pieselor,așadar…
Aurica Enea: La sugestia copiilor am schimbat finalul în felul următor: iedul cel mare și cel mijlociu nu mai sunt mâncați de lup, se sperie și fug în pădure iar iedul cel mic a rămas exact ca în poveste: se ascunde în sobă, în horn.Iar lupul este pedepsit în felul următor: capra îl primește să rămână în pădurea în care locuia, cu condiția să devină dădaca iezilor. Și bineînțeles că lupul primește, bucurându-se chiar. Numai că iezii i-au venit de hac și în felul acesta s-a terminat piesa în multe hohote de râs și cu satisfacțiea că personajul negativ a fost pedepsit. Așa a fost la “Capra cu trei iezi“. La “Scufița Roșie“ am păstrat ideea piesei, am introdus alte personaje care să facă posibilă dezvoltarea temei. Am introdus o pisicuță având în vedere că este animalul aproape cel mai iubit de către copii, niște vrăbiuțe, niște flori care vorbesc. Iar lupul este pedepsit așa cum este în povestea fraților Grimm.
Aveți public numeros la spectacolele pe care le jucați pe scena Casei de Cultură de la Medgidia?
Aurica Enea: La început lumea nu venea. La început făceam piese pe care le prezentam copiilor pe care îi invitam de la școală. Apoi am început să dăm spectacole sâmbăta și duminica, în așa fel încât să vină și părinții să vadă, să cunoască ceea ce urmăresc copiii lor în timpul spectacolelor. Și vă pot spune că acum nu mai e loc în sală. În sala Casei de Cultură din Medgidia avem peste 100 de scaune. Se ocupă toate, chiar mai aducem scaune mici pentru copii iar părinții stau în picioare. La „Casa Armatei” avem 485 de locuri dar și acolo se umple sala. Copiii stau și în brațele părinților cu toate că sunt mărișori de-acuma iar alții stau pe trepte,pe scările de intrare.
Știu că jucați și dumneavoastră.Recent v-am văzut pe scenă…
Aurica Enea: Spectacolul în care am apărut s-a numit „Ipocrizia bărbatului matur” de Tudor Popescu. Am avut rolul unui pensionar detectiv.
Vă ocupați și de costume, de decoruri.Ce înseamnă cei 54 de ani de activitate culturală?
Aurica Enea: Eu lucrez voluntar la Casa de Cultură și mă ocup și de decoruri pentru că nu ar avea cine să le facă. Mă ajută și părinții. Iar costumele trebuie făcute de un specialist. Le fac tot eu pentru că mă consider un specialist în confecționarea măștilor și a costumelor pentru diferite spectacole. De altfel, când fac adaptarea pentru piesă îmi imaginez cum va fi îmbrăcat personajul, cum se va mișca și atunci e clar că știu cum să lucrez. 54 de ani au trecut ca vântul și ca gândul,exact ca în poveste. Au fost și multe bucurii, au fost și multe dezamăgiri. Este mult efort psihic. Fizic, mai puțin. Iar satisfacțiile vin în momentul în care îi vezi pe copiii pe care tu i-ai învățat teatru că se apleacă în fața spectatorilor. Pe unii copii îi învăț să și vorbescă. Am avut copii care au venit spre teatru de la 4 ani care aveau defecte mari de vorbire. Și am avut bucuria că au început să vorbescă în mod corect și că au interpretat anumite roluri într-un mod foarte plăcut.
Ați ajuns la frumoasa vârstă de 75 de ani. Vă spunem cu drag „La mulți ani! ” și vă întreb ce urmează? Am aflat „pe surse” că vreți să puneți pe picioare un cor la Medgidia?
Aurica Enea: Sper din tot sufletul să vină cineva care să preia trupa de teatru și să lucrăm împreună. Pentru că singură îmi este foarte greu. Este obositor și nu mai poți să faci față atâtor lucruri. Este mare nevoie de cor pentru că am observat că nu se mai face această formă culturală. Să faci cor este ca și cum ai vrea să traversezi Marea Neagră înot. Este un lucru foarte greu. În primul rând trebuie să ai mâna,să ai copiii pe care să îi formezi. Copiii din ziua de azi se duc la karate,la fotbal, la activități care sunt mai dinamice. Părinții nu știu din păcate că teatrul este un conglomerat de arte: de arta vorbirii, de arta muzicii, a mișcării. Este arta educării prin imagine, prin formă, culoare, mărime. Și apoi prin mimică. Dar mai ales teatrul în formează pe copil în sensul că îi dezvoltă aptitudini pentru diferite capacități pe care să le obțină. Este un conglomerate de arte, nu poți desprinde teatrul de muzică, nu poți desprinde teatrul de mișcare. Numai că am văzut o tendință și poate că pe bună dreptate. Pentru că sunt toată ziua copiii cu ghiozdanele în spate și cu telefoanele în mână, părinții îi duc la activități care necesită multă mișcare. Dar nu trebuie să piardă din vedere că și teatrul înglobează toate aceste activități. Și este benefic. Pentru cor e mai greu,vă dați seama că li se cere o anumită ținută, o anumită vorbire, să aibă și voce. Dar mi-am dat cuvântul și voi onora această promisiune. Am să încerc să formez un cor.
Dacă ar fi să o luați de la capăt, ați alege același drum?
Aurica Enea: Același drum, bineînțeles! Și ce bine ar fi să încep de la capăt cu experiența pe care o am acum!
Realizator – Larisa Calistru