TULCEA: Bătrână internată cu arsuri în spital, după un incendiu cauzat de un scurtcircuit
Publicat de , 24 august 2021, 17:24
O bătrână din municipiul Tulcea a fost transportată la spital, marţi, cu arsuri de gradul II, după un incendiu izbucnit în gospodăria proprie, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta.
În momentul intervenţiei ISU Delta, incendiul se manifesta cu flacără şi degajare mare de fum la acoperişul unei anexe gospodăreşti, cu risc de extindere a arderii, însă pompierii militari au intervenit prompt şi au lichidat incendiul în limitele găsite, fiind salvată locuinţa alăturată.
„Au ars acoperişul anexei în suprafaţă de aproximativ 25 de metri pătraţi, materialul lemnos din interiorul acesteia şi acoperişul casei pe o suprafaţă de circa 5 metri pătraţi. Proprietara, în vârstă de 72 de ani, a suferit arsuri de gradul II pe o suprafaţă de aproximativ 6% la toracele anterior şi braţul superior drept“, a anunţat ISU Delta.
Victima a fost transportată la spital de echipajul SMURD.
Potrivit sursei, cauza probabilă a acestui eveniment a fost un scurtcircuit.
Acesta a fost cel de-al treilea incendiu înregistrat de lucrătorii ISU Delta în aproximativ o oră.
În celelalte două nu s-au înregistrat victime şi au ars diferite suprafeţe de vegetaţie uscată în Teliţa şi Ilganii de Jos.
Sursa: Agerpres / Foto: Arhivă