Cele mai valoroase echipe naționale feminine din lume de baschet 3×3 vor evolua în weekend la Mamaia
Publicat de Catalin Donose, 13 august 2021, 17:00
Cele mai bune echipe naționale feminine din lume se reunesc începând de mâine, la Constanța, pentru un puternic turneu international, FIBA 3×3 Europe Qualifier, care contează și pentru circuitul mondial feminin.
Este pentru al treilea an consecutiv când Constanța găzduiește evenimente de baschet 3×3 din calendarul Federației Internaționale, turneul din weekend fiind organizat de către Asociația Județeană de Baschet Constanța cu finanțarea Primăriei Municipiului Constanța.
“Faptul că Federația Internațională de Baschet acordă orașului nostru organizarea unor evenimente de calibru din calendarul competitional mondial este un lucru care ne onorează și ne dovedește că suntem pe drumul cel bun în ceea ce privește sprijinirea sportului, atât de masă cât și de performanță, lucruri care nu s-ar fi putut întâmpla fără sprijinul Primăriei Municipiului Constanța. Acest gen de evenimente contribuie la promovarea orașului în întreaga lume, la turneul din acest weekend urmând să participe 12 echipe din 11 țări, atât din Europa cât și din America de Nord”, a declarat Andrei Talpeș, președinte al Asociației Județene de Baschet Constanța.
Jucătoare de top din circuitul mondial feminin se vor duela la Constanța pentru a obține calificarea pentru finala mondială care va avea loc în zilele de 18-19 septembrie la București.
“Ne bucurăm că baschetul 3×3 primeste recunoașterea necesară, noi am fost pioneri ai aceste discipline prin Sport Arena Streetball. Participarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo trebuie să fie un punct de plecare pe care să construimpentru a reuși o nouă calificare la ediția Paris 2024”, a declarat Svetlana Simion, reprezentant al Federației Române de Baschet și una dintre jucătoarele de legendă ale României.
Fanii vor putea urmări înacest weekend, în Piațeta Perla din Mamaia și naționala de baschet 3×3 a României, repartizată într-o grupă de foc alături de Statele Unite și Canada. România va fi reprezentată de tânăra generație de jucătoare, alături de care se va afla în teren și Anca Șipoș, vicecampioană europeană în 2016 cu România, care a făcut parte din lotul olimpic lărgit la Tokyo 2020.
Echipa va fi susținută din tribune de o altă jucătoare de legendă, Anca Stoenescu, care a vorbit la conferința de presă despre experiența olimpică. “Pentru mine a fost o onoare și sunt foarte mulțumită că am avut această posibilitate de a mă afla printre cele mai bune echipe din lume. Personal cred că se putea mai mult, cu siguranță emoțiile și-au spus cuvântul în evoluția noastră, dar sper ca acesta să fie doar începutul“, a spus Stoenescu.
Evenimentul debutează sâmbătă, la ora 11.00 și cuprinde în prima zi două sesiuni. România își dispută meciurile din grupe sâmbătă de la 11.25 cu Canada și de la 19.15 cu SUA. Fazele finale ale competiției vor avea loc duminică, cu începere de la ora 17.00, toate meciurile putând fi urmărite în direct pe canalul de YouTube FIBA 3×3.
“Acum 6 ani începeam drumul din stradă la Jocurile Olimpice și aici în Constanța și toți cei care au pus o cărămida în ultimii ani au avut satisfacția să vadă România la Tokyo 2020. Sperăm ca la viitoarea ediție să avem și o medalie. Trebuie să înțelegem că totul se face pas cu pas în sport, dar e foarte important că primul pas a fost făcut”, a declarat Mariana Solomon, director al Direcției Județene pentru Tineret și Sport Constanța.
Cătălin Donose
Foto – AJB Constanța