Festivalul de handbal și volei pe plajă este programat la Mamaia
Publicat de Catalin Donose, 6 august 2021, 10:32
Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța (director Mariana Solomon) în parteneriat cu Federația Română de Volei, Clubul Sportiv Școlar Nr. 1 Constanța, organizează vineri, 6 august, începând cu ora 17, Festivalul de handbal și volei pe plajă.
Participanții vor evolua la următoarele categorii de vârstă: handbal 6-8 ani, 9-11 ani; volei 9-12 ani.
Gazdele competiției sunt Plaja Blanco Beach by Bavaria Blu și Decathlon, care se vor bucura alături de cei 250 de micuți sportivi din cluburile constănțene.
În caz de condiții meteo nefavorabile, jocurile se vor reprograma pentru sâmbătă, 7 august, ora 17.
Premiile care vor recompensa efortul micuților participanți sunt oferite de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța, Kraft România, Timbark și Kandia Dulce.
Cătălin Donose
Foto – Arhivă