Calendarul zilei – 28 ianuarie
Publicat de Codrin RAITA, 28 ianuarie 2015, 09:57
EVENIMENTE INTERNE
– Preşedinţie
* Preşedintele Klaus Iohannis a invitat astăzi, partidele şi formaţiunile politice reprezentate în Parlamentul României, la Palatul Cotroceni, Salonul Ambasadorilor, în vederea unor consultări referitoare la priorităţile legislative ale următoarei sesiuni parlamentare. Pe agenda discuţiilor se vor afla mai buna organizare a votului în străinătate, finanţarea campaniilor electorale şi a partidelor politice şi accelerarea procedurilor privind ridicarea imunităţii parlamentare. Calendarul consultărilor se va desfăşura după cum urmează:
- ora 10:00 – Partidul Social Democrat
- ora 11:00 – Partidul Naţional Liberal
- ora 12:00 – Uniunea Naţională pentru Progresul României
- ora 14:00 – Partidul Conservator
- ora 15:00 – Uniunea Democrată Maghiară din România
- ora 16:00 – Grupul parlamentar al Minorităţilor Naţionale
- ora 17:00 – Partidul Poporului – Dan Diaconescu
– Parlament
* Comisia comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale se va întruni începând cu ora 15:00, la sala „Mihai Viteazul”, nivel P1. La şedinţă vor participa reprezentanţi ai mai multor ONG –uri. Dezbaterile vor putea fi urmărite online, pe site-ul Camerei Deputaţilor (www.cdep.ro)
– Senat
* Senatorul Petru Filip, preşedintele Comisiei pentru politică externă, are o întrevedere cu ambasadorul Ucrainei în România, Teofil Bauer – ora 11:00, la Cabinet
– Camera Deputaţilor
* Lucrări în Comisii:
- Comisia pentru industrii şi servicii
- Comisia pentru buget, finanţe şi bănci – ora 9:00; participă ministrul Finanţelor Publice, Darius Vâlcov
- Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi – ora 10:00
- Comisia pentru muncă şi protecţie socială – ora 12:00
– Ministere
* Are loc şedinţa de evaluare a activităţii Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă al Ministerului Afacerilor Interne, pentru anul 2014 – ora 10:00, la Centrul Cultural al MAI, Str. Mihai Vodă, nr.17
* Cluj-Napoca:Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor organizează workshop-ul „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi” – ora 10:00, Hotel Napoca, Sala „Ambasador”
– Partide
* Galaţi: Conferinţă de presă organizată de PNL Galaţi – ora 10:00
* Deva:Deputatul Bogdan Ţâmpău (PNL) se întâlneşte cu liderii locali ai partidelor politice pe tema necesităţii asigurării unei legături la autostrada Nădlac-Deva-Bucureşti – ora 12:00, la Sala mică a Casei de cultură
– Administraţie
* Târgu-Jiu: Conferinţă de presă organizată de Primăria Târgu-Jiu – ora 10:00
– Organizaţii
* Expert Forum, think tank axat pe politici publice şi reforma administraţiei, organizează o conferinţă de prezentare a „Raportului anual EFOR: erorile politice din 2014; ce e de făcut”, în cadrul căreia are loc lansarea Hărţii complete a migraţiei politice în România (produs online) – ora 11:00, la Hotel Intercontinental, sala Rondă. Invitat special: Cătălin Drulă, activist şi expert în proiecte de transport, vorbitori (Expert Forum): Sorin Ioniţă, preşedinte, expert bugete şi reformă administrativă, Laura Ştefan, expert anticorupţie, Otilia Nuţu, expert energie, Septimius Pârvu, expert electoral
* Fundaţia Universitară a Mării Negre (FUMN) și ziarul „Adevărul” organizează dezbaterea cu tema „Contra-Maidan la Chișinău” – ora 16:00, la Sala de Consiliu a Facultății de Sociologie și Asistență Socială, Bd. Schitu Măgureanu nr. 9, sector 5. Evenimentul va fi moderat de Dan Dungaciu, președintele FUMN, și de Ion M. Ioniţă, senior editor „Adevărul”, iar printre vorbitori se numără Cătălin Predoiu, prim-vicepreședinte al PNL, Antonia Colibășanu, Stratfor Europa şi Emil Hurezeanu, membru în Consiliul Director al FUMN
– Sindicate, Patronate
* Târgu Jiu:Acţiune de pichetare a sediului Diviziei Miniere din cadrul Complexului Energetic Oltenia, organizată de Federaţia Naţională Mine Energie – ora 17:00
– Social
* Teleorman: Conferinţă de presă organizată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Teleorman cu privire la prezentarea Raportului de activitate pe 2014 – ora 11:00
– Economic
* În zilele de 28 şi 29 ianuarie, are loc prima ediţie a „Conferinţelor Think Food” – ora 10:00, la Impact Hub Bucharest, etaj 2. Evenimentul propune, pentru prima dată în România, o perspectivă actuală, complexă şi neaşteptată asupra alimentelor şi alimentaţiei, un „ospăţ” de idei despre hrană şi viitor, la care participă oameni din industria alimentară, nutriţionişti, psihologi, arhitecţi, inventatori, antropologi, bloggeri, fermieri, oameni de litere şi publicitari
– Medicină, Sănătate
* Asociația HelpAutism alături de Fundația Mâna de Lucru, Liga Română pentru Sănătate Mintală, Asociația Națională de Interes Public și Asociația ProVita pentru Născuți și Nenăscuți organizează conferința de presă pentru lansarea proiectului POSDRU 173/6.1/S/148961 Dezvoltarea Economiei pentru o Sustenabilitate Socială – ora 10:00, la Hotel Hilton – English Bar
– Învăţământ, Cercetare
* Are loc semnarea protocolului de colaborare dintre Academia de Studii Economice Bucureşti şi Asociaţia Română a Băncilor în cadrul seminarului „Impactul educaţiei financiare în dezvoltarea economică a României” – ora 10:00, ASE, Sala Madgearu
– Istorie, Arhive
* Cu prilejul Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului (27 ian.), Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” organizează, la Bucureşti, în perioada 27 – 29 ianuarie, o serie de activități. Din programul de astăzi:
- ora 10:30 – lansarea cărții pentru copii „Bunica-fetiță și povestea ei”, de Suzana Raweh și Dafna Schoenwald și a piesei de teatru de păpuși cu același nume – la Lauder-Reut Educational Complex, Str. Iuliu Barasch nr. 15
- ora 14:00 – sesiunea cu tema „Ziua Internațională a Victimelor Holocaustului”, organizată de Ambasada Statelor Unite ale Americii, în parteneriat cu Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, la care vor participa elevi din cadrul Colegiului „Ion Creangă” – la Biblioteca Națională a României, etajul I. Vor susține prezentări: Alexandru Florian, director general al Institutului „Elie Wiesel” și Marjorie Stern, atașat cultural al Ambasadei Statelor Unite ale Americii. Sesiunea va include și proiecția filmului „Struma”, regizat de Radu Gabrea
– Arhitectură, Arheologie
* Praga: Ambasada Republicii Cehe în România, Ambasada României în Republica Cehă, şi Biblioteca Tehnică Națională organizează vernisajul expoziției de arhitectură „Karel Liman, arhitect al Casei Regale a României” – ora 18:00, la Biblioteca Tehnică Naţională. Expoziția va fi deschisă în perioada 28 ianuarie – 21 februarie
– Mass-media, Publicitate
* De la ora 19:00, Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti (Str. Gina Patrichi nr. 8), în parteneriat cu Institutul Cultural Român, organizează salonul literar al lunii ianuarie, în cadrul căruia redactorii revistelor literare şi culturale din Transilvania (Karácsonyi Zsolt, de la revista „Helikon”, Demény Péter, Vida Gábor, de la revista „Látó” din Târgu-Mureş şi Fekete Vince de la revista „Székelyföld” – „Ţinutul Secuiesc”) discută despre experienţa lor din ultimii 25 de ani în domeniul redacţional
– Cultură
* Muzeul Naţional de Artă al României organizează o vizită cu ghidaj gratuit în cadrul expoziţiei „ARS AMANDI. Tema iubirii în arta europeană a secolelor XVI – XIX”, deschise la parterul Galeriei Naţionale până în 29 martie – ora 16:30. Prezentările sunt susţinute de Cosmin Ungureanu, curatorul expoziţiei şi specialist în cadrul Biroului de Artă Europeană şi Arte Decorative al MNAR. Expoziţia „ARS AMANDI. Tema iubirii în arta europeană a secolelor XVI – XIX” cuprinde o selecţie de 73 de lucrări (pictură, desen şi gravură) din patrimoniul Muzeului Naţional de Artă al României, al Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu şi al Bibliotecii Academiei Române – Cabinetul de Stampe
* De la ora 18:30, la Casa Mincu din București, Art Conservation Support organizează lansarea volumului „Ştirbey: reședințe, moșii, ctitorii”, o nouă apariție editorială semnată de Oana Marinache – Str. Arthur Verona nr. 19
* Librăria Humanitas de la Cişmigiu organizează, de la ora 19:00, o seară dedicată scriitorului grec, Nikos Kazantzakis, și romanului ”Căpitanul Mihalis. Libertate sau Moarte”, recent apărut la Editura Humanitas Fiction, desfăşurată în prezenţa consulului Republicii Elene în România, Nikolaos Karalekas şi moderată de directorul general Humanitas Fiction, Denisa Comănescu
* Scriitoarele Nora Iuga și Adela Greceanu sunt invitatele celei de-a III-a ediții a „Serii de poezie” – ora 19:00, la Librăria Bastilia. Moderator, Emanuela Ignățoiu-Sora. „Seara de poezie” e un proiect care aduce în atenția publicului bucureștean poezia contemporană prin lecturi și dezbateri cu cei mai importanți scriitori contemporani
* În cadrul proiectului „Cafeneaua critică”, de la ora 19:00, are loc o dezbatere despre arta românească postbelică, pe tema expoziţiei „Învăţământul artistic bucureştean şi arta românească după 1950”, deschise la Muzeul Naţional de Artă Contemporană, în perioada 27 noiembrie 2014 – 4 iunie 2015 – la Club A, Str. Blănari nr. 14. Participă: Adrian Guţă, curatorul expoziţiei, Cătălin Bălescu, rectorul UNA, Călin Dan, directorul general MNAC, artişti, critici şi istorici de artă
* Artmark Historical Estate, divizie creată în cadrul Artmark şi dedicată proprietăților istorice și artistice precum palate, castele, cetăți, conace și vile vechi de secole, prezintă, la evenimentul de lansare a diviziei, detalii despre primele reședințe scoase la vânzare – ora 19:00, la Palatul Cesianu-Racoviță
* Belgia: Spectacolul „Solitaritate”, montat de Gianina Cărbunariu la Teatrul Naţional „Radu Stanca“ din Sibiu, va fi prezentat cu sprijinul Institutului Cultural Român la Théâtre National de la Communauté Française de Belgique din Bruxelles în perioada 28 – 31 ianuarie
* Ungaria: În perioada 28 – 30 ianuarie, vor fi organizate evenimente culturale dedicate lui Paul Celan, realizate în colaborare de Institutul Goethe, Institutul Francez, Institutul Cultural Român Budapesta, Institutul Cultural Israelian, Şcoala Normală Superioară de la Paris şi Colegiul „Eötvös József” de la Budapesta. Pe parcursul a trei zile vor avea loc vernisajul expoziţiei de artă „Eingejännert – Paul şi Gisèle Celan”, o masă rotundă, o prelegere urmată de discuţii cu studenţii şi proiecţia documentarului artistic „Duo pentru Paoloncel şi Petronom”, regizat în 1994 de Alexandru Solomon
– Sport
* Clubul de fotbal Dinamo Bucureşti va lansa aplicaţia mobilă „FC Dinamo Bucureşti oficial”, evenimentul fiind urmat de o sesiune de poze şi autografe la care vor participa managerul general Daniel Stanciu, managerul sportiv Ionel Dănciulescu şi jucătorii Marius Niculae, Marius Alexe, Valentin Lazăr, Ştefan Bărboianu, Dorin Rotariu şi Kamil Bilinski – ora 16:00, la Orange Shop Băneasa Shopping City
* Are loc şedinţa Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal – ora 11:00, la Casa Fotbalului
* Baia Mare:Conducerea clubului CSM Ştiinţa Baia Mare organizează o conferinţă de presă în care vor fi prezentate obiectivele noului sezon – ora 11:30, la Restaurantul Rustic
* Craiova:SCMU Craiova dispută turul sferturilor de finală ale Cupei României la volei masculin împotriva echipei CSM Bucureşti – ora 17:00, la Sala Polivalentă
– Diverse
* Muzeul Naţional de Istorie a României expune în perioada 28 ianuarie – 15 februarie, în cadrul micro-expoziţiei „Exponatul lunii”, instrumente de măsură – greutăţi de 20, 10 şi 2 ocale – măsură etalon de jumătate decalitru pentru materii uscate, metru etalon, măsură etalon pentru lichide. Vernisajul are loc astăzi, începând cu ora 13:00, la sediul MNIR, din Calea Victoriei nr. 12, Sala Lapidarium
Aniversări – Comemorări
– Sf. Toma de Aquino, preot învăţător al Bisericii (Calendarul Romano-Catolic 2015)
– 1834: S-a născut generalul Alexandru Cernat, comandant al Armatei române de operaţii în timpul Războiului pentru independenţă de la 1877/1878 (m. 1893)
– 1885: S-a născut baritonul Jean Athanasiu; rolurile cele mai reprezentative sunt Rigoletto (Rigoletto de Verdi), Scarpia (Tosca de Puccini), Cneazul Igor (Cneazul Igor de Borodin); a contribuit la întemeirea Operei Române din Bucureşti (m. 1938) – 130 de ani
– 1887: S-a născut Romulus Vuia, etnolog, etnograf, antropolog și folclorist; organizator şi director al Muzeului etnografic din Cluj (m. 1963)
– 1889: S-a născut Martha Bibescu, scriitoare de limbă franceză de origine română; memoriile, însemnările de călătorie şi eseurile sale reprezintă o frescă a societăţii europene pe durata a şase decenii (m. 1973)
– 1898: A murit Alexandru Flechtenmacher, compozitor, dirijor şi pedagog; întemeietorul şi primul director al Conservatorului din Bucureşti (1864) (n. 1823)
– 1908: S-a născut inginerul Anton Alexandru Necşulea, unul dintre specialiştii de seamă români în electroacustică; a contribuit la repunerea rapidă în funcţiune a studiourilor de radiodifuziune bombardate în timpul războiului; a condus lucrările de construire a noii Case Radio şi a Sălii de Concerte Radio (ambele din Str. G-ral Berthelot); între anii 1935 şi 1973 a fost director tehnic al Radiodifuziunii Române; membru de onoare al Academiei Române din 1993 (m. 1993)
– 1912: S-a născut inginerul chimist Mihail Florescu; a contribuit la punerea bazelor industriei chimice româneşti în industria petrolului; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (m. 2000)
– 1942: S-a născut Petru Mihai Gorcea, critic şi istoric literar integrat în promoţia de critici literari a anilor ’70 ai secolului XX interesaţi de cele mai moderne tehnici şi metode de interpretare a textului literar (m. 2005)
– 1943: S-a născut actriţa Florina Cercel
– 1943: S-a născut muzicologul Dumitru Moroşanu, realizator de emisiuni radio şi TV
– 1945: S-a născut Sică (Vasile) Rusescu, pictor şi scenograf (m. 2004) – 70 de ani
– 1947: A murit publicistul Iuliu Moisil; importante contribuţii în modernizarea învăţământului românesc; din 1910, odată cu înfiinţarea Muzeului Pedagogic din Bucureşti, a fost numit director al acestuia, calitate în care a desfăşurat o bogată activitate de organizare şi colecţionare de materiale didactice; membru de onoare al Academiei Române din 1943 (n. 1859)
– 1958: S-a născut interpreta de muzică uşoară Natalia Guberna
– 1959: A murit (la Paris) Pius Servien (pseudonimul lui Şerban Coculescu) poet, eseist, lingvist şi estetician; fiul astronomului Nicolae Coculescu, stabilit în Franţa la sfârşitul anilor ’20 ai secolului al XX-lea; cunoscut prin conferinţele ţinute la Radioteleviziunea Franceză, la Collège de France, la Sorbona, precum şi prin participarea la diverse congrese internaţionale de filosofie, estetică, lingvistică şi fizică teoretică (n. 1902)
– 1960: S-a născut Adriana Grand, grafician, designer publicitar, scenograf de teatru, operă şi film – 55 de ani
– 1974: S-a născut Liviu Apetroaie, poet, publicist şi muzeograf literar
– 1979: A murit Barbu Theodorescu, scriitor, istoric, folclorist şi editor, exeget al operei lui Nicolae Iorga (n. 1905)
– 1990, 28-29: Are loc un miting în Piaţa Victoriei din Bucureşti, organizat de PNŢCD, PNL, PSDR şi diferite asociaţii (însoţit de busculade între adversarii şi adepţii FSN); s-a cerut ca FSN şi Guvernul provizoriu condus de Petre Roman să se retragă, locul lor urmând a fi luat de un Guvern alcătuit din reprezentanţi ai partidelor politice active; s-a contestat dreptul FSN de a participa la alegerile generale din 20 mai; a doua zi (la 29 ianuarie) a avut loc (tot în Bucureşti) o demonstraţie favorabilă FSN, însoţită de blocarea, de către manifestanţi, inclusiv mineri din Valea Jiului, a sediului PNŢCD; premierul Petre Roman a intervenit pentru potolirea demonstranţilor – 25 de ani
– 1999: Este înfiinţată, la Bucureşti, Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă, prin reorganizarea Centrului de Perfecţionare a Personalului din Aviaţia Civilă
EVENIMENTE EXTERNE
– Bruxelles: Sesiune plenară a Parlamentului European
– Bruxelles: Comisia Europeană prezintă rapoartele pe justiţie în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare privind România şi Bulgaria
– Helsinki: Vizita președintelui leton, Andris Berzins, în Finlanda (28 şi 29 ian.)
– Moscova: Reprezentanţi ai opoziţiei siriene, reuniţi în capitala Federaţiei Ruse, urmează să aibă, astăzi, o serie de întrevederi cu o delegaţie a regimului de la Damasc a lui Bachar al-Assad, condusă de ambasadorul ONU în Siria, Bachar Jaafari, care vizează reluarea dialogului după mai bine de 4 ani de război civil (28 şi 29 ian.)
– San Jose, Costa Rica: Are loc Summit-ul Comunităţii Statelor Americii Latine şi Caraibelor (CELAC) (28 și 29 ian.)
– New York: Membrii Consiliului de Securitate al ONU se reunesc pentru a discuta despre situaţia umanitară din Siria
– Madrid: Are loc cea de-a 35-a ediţie a Târgului de turism FITUR (28 ian. – 1 feb.)
– Mumbai: La Centrul Expoziţional “Bombay Exhibition Grounds”, are loc a 27-a ediţie a expoziţiei internaţionale în domeniul industriei chimice „ChemTECH 2015”, cea mai importantă manifestare în domeniul echipamentelor, produselor şi tehnologiilor pentru industria chimică din India (28 – 31 ian.)
Aniversări – Comemorări
– “Ziua Europeană a Protecţiei Datelor”; această dată marchează aniversarea a 33 de ani de la semnarea, la Strasbourg, în anul 1981, a Convenţiei 108 pentru protecţia persoanelor referitor la prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal, primul instrument legal adoptat în domeniul protecţiei datelor
– “Ziua Internaţională a Mobilizării împotriva Războiului Nuclear”, proclamată de Consiliului Mondial al Păcii, sărbătorită din 1966
– 814: A murit Carol cel Mare, rege al francilor (768-814); la 25 decembrie 800, el a fost încoronat, la Roma, ca împărat de către Papa Leon al III-lea, într-o încercare de refacere a Imperiului Roman (n. 742)
– 1547: A murit Henric al VIII-lea, rege al Angliei (1509-1547); a continuat politica de întărire a absolutismului promovată de predecesorii săi; s-a aflat în conflict cu Papalitatea şi s-a separat de Biserica Catolică, provocând schisma în urma căreia s-a născut Biserica Anglicană, al cărei şef a devenit, în anul 1535 (n. 1491)
– 1606: A murit compozitorul francez Guillaume Costeley (n. 1530 sau 1531)
– 1687: A murit astronomul german Johannes Hevelius; fondator al topografiei selenare (a întocmit primul atlas al suprafeţei Lunii, publicat în 1647) (n. 1611)
– 1725, 28.I./8.II: A murit Petru I (Petru cel Mare), ţar (1682-1721) şi împărat al Rusiei (1721-1725), remarcabil militar şi om politic; reformele sale interne, realizate cu autoritate despotică (în domeniul administraţiei, economiei – a susţinut dezvoltarea comerţului şi a industriei, al armatei – a creat o flotă puternică) au pregătit terenul pentru o Rusie modernă; a acordat o mare atenţie culturii şi învăţământului (a înfiinţat Academia de Ştiinţe, în 1724); pe plan extern a purtat campanii militare împotriva Imperiului Otoman şi a luptat împotriva Suediei, obţinând ieşirea la Marea Baltică (1721) (n. 1672) – 290 de ani
– 1868: A murit scriitorul austriac Adalbert Stifter (n. 1805)
– 1873: S-a născut Gabrielle-Sidonie Colette, memorialistă, eseistă şi romancieră franceză (m. 1954)
– 1881, 28.I / 9.II: A murit scriitorul rus Feodor Dostoievski; considerat precursor al existenţialismului (n. 1821). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii exclusiv stilul nou – 9.II.1881
– 1884: S-a născut fizicianul şi exploratorul elveţian Auguste Piccard, inventatorul stratostatului (1932) şi al batiscafului (m. 1962)
– 1927: S-a născut regizorul japonez de film Hiroshi Teshigahara (m. 2001)
– 1928: A murit Vicente Blasco Ibáñez, prozator şi publicist spaniol (n. 1867)
– 1929: S-a născut clarinestistul britanic de jazz Acker (Bernard Stanley) Bilk (m. 2014). NOTĂ: Site-ul http://encyclopedia.jrank.org/articles/pages/891/Bilk-Mr-Acker-Bernard-Stanley.html menţionează ca dată a naşterii 29 ianuarie 1929
– 1931: A murit generalul francez Henri Mathias Berthelot; ca şef al misiunii militare franceze în România, a contribuit la reorganizarea Armatei române în primăvara anului 1917; membru de onoare străin al Academiei Române din 1926 (n. 1861)
– 1935: S-a născut David Lodge, romancier, teoretician, critic literar, profesor, dramaturg şi scenarist britanic; se numără printre clasicii în viaţă ai literaturii britanice – 80 de ani
– 1936: S-a născut Alan Alda, actor de film, scenarist şi regizor american
– 1944: S-a născut compozitorul britanic Sir John Tavener; majoritatea lucrărilor sale au ca sursă de inspiraţie spiritualitatea creştină (m. 2013)
– 1947: A murit Reynaldo Hahn, compozitor şi dirijor francez de origine venezueleană; în ultimii ani ai vieţii a fost directorul Operei Mari din Paris (n. 1875)
– 1979: A murit Hans Scherfig, scriitor şi pictor danez (n. 1905)
– 1986: Catastrofa navetei spaţiale americane “Challenger”, considerat, în epocă, drept cel mai grav accident din istoria spaţială a SUA; la 75 de secunde de la decolarea de la Cape Canaveral, naveta a explodat, accidentul soldându-se cu moartea celor şapte astronauţi aflaţi la bord
– 1994: A murit scriitorul australian Frank Hardy (n. 1917)
– 2014: A murit Tom (Thomas Mitchell) Sherak, producător american de film, fost preşedinte (2009-2012) al Academiei americane de Arte şi Ştiinţe ale Filmului (care organizează ceremonia anuală a Premiilor Oscar); totodată, el s-a aflat la conducerea Studiourilor 20th Century Fox timp de 17 ani (n. 1945) – 1 an
Sursa: RADOR