Disponibilizări la Şantierul Naval Damen | Ministrul Muncii, despre cum va ajuta statul angajaţii concediaţi
Publicat in: 27 iul. 2021
Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a sosit la întâlnirea de astăzi de la Bursa locurilor de Muncă, desfășurată la sediul UMC, după ce a efectuat o vizită de lucru în Șantierul Naval Constanța. Ea a declarat că va merge și la Santierul Naval DAMEN din Mangalia, pentru a înțelege exact care este situația economică și a propune un set de măsuri compensatorii angajaților care vor fi disponibilizați acolo.
Mentionăm că, pe data de 23 iuilie 2021 Adunarea Generală a Actionarilor Șantierului Naval Damen Mangalia a aprobat planul de reorganizare, care are la bază un pachet de măsuri printre care și restructurarea a 228 de posturi, asigurând cu prioritate protectia socială a celor afectați, care vor beneficia de un pachet format din 9 salarii compensatorii.
Redactor – Cecilia Pătrăhău / Foto – gov.ro