Naționala olimpică de fotbal întâlnește echipa Coreei de Sud
Publicat de Catalin Donose, 25 iulie 2021, 06:02
Reprezentativa de fotbal U23 a României va întâlni duminică, de la ora 14, în direct la TVR 1, formația Coreei de Sud, în grupa B din cadrul Jocurilor Olimpice.
Programul de duminică în grupa B: Noua Zeelandă – Honduras, România – Coreea de Sud (ora 14:00, ora României)
România – Coreea de Sud, echipe probabile:
ROMÂNIA: Aioani – Ghiță, M. Marin, Pașcanu – Rațiu, A. Ciobanu, M. Dulca, Boboc – Al. Dobre, Sefer – Ganea.
Rezerve: M. Popa, Târnovanu, Fl. Ștefan, R. Grigore, Chindriș, T. Băluță, Florescu, I. Gheorghe, V. Gheorghe, Deaconu, Sântean.
Antrenor: Mirel Rădoi.
COREEA DE SUD: Song Bum-keun – Lee You-hyeon, Jeong Tae-wook, Lee Sang-min, Kang Yoon-sung – Um Won-sang, Lee Kang-in, Won Du-jae, Kim Dong-hyun, Kwon Chang-hoon – Hwang Ui-jo.
Rezerve: Ahn Joon-soo, An Chan-gi, Kim Jae-woo, Park Ji-soo, Seol Young-woo, Kim Jin-ya, Jeong Seung-won, Lee Dong-gyeong, Kim Jin-kyu, Song Min-kyu, Lee Dong-jun.
Antrenor: Kim Hak-bum.
Stadion: Kashima Stadium (40.728 locuri)
Arbitru: Jesus Valenzuela (Venezuela)
Clasamentul în grupa României la Jocurile Olimpice, B:
- România 1 1-0 3
- Noua Zeelandă 1 1-0 3
- Honduras 1 0-1 0
- Coreea de Sud 1 0-1 0
În caz de egalitate de puncte, principalul criteriu de departajare este golaverajul.
Federația Română de Fotbal a scris pe site-ul oficial că reprezentativa Coreei de Sud a refuzat fotografia obișnuită cu echipamentele de joc de la ședința tehnică.
„Trebuie să învingem Coreea de Sud! Și vom juca în alb complet, după cum s-a stabilit la ședința tehnică! Adversarii vor juca în roșu cumplet, dar au refuzat fotografia obișnuită, cu ambele echipamente, invocând contextul COVID. Nu ne-a mirat prea tare, după ce jucătorul lor Lee Dong-gyeong l-a lăsat cu mâna întinsă pe adversarul Wood la finalul înfrângerii cu Noua Zeelandă”, se arată în postarea Federației.
Cătălin Donose
Foto – Arhivă