TULCEA: Un turist din Bucureşti, în vârstă de 55 de ani, s-a înecat la Sulina
Publicat de , 22 iulie 2021, 13:58
Un bărbat din Bucureşti, aflat în concediu în oraşul Sulina, s-a înecat, joi, în Marea Neagră, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).
Bărbatul, în vârstă de 55 de ani, ar fi intrat în apa mării pentru a înota, însă nu a mai ieşit, iar turiştii au sunat la numărul unic de urgenţă 112.
‘La faţa locului a fost prezent un echipaj din cadrul Poliţiei Oraşului Sulina, un echipaj din cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe Sulina şi un elicopter SMURD. În urma efectuării manevrelor de resuscitare de către echipajul SMURD, din păcate, a fost declarat decesul bărbatului’, a precizat IPJ.
Poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă şi efectuează în continuare cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor şi circumstanţelor producerii evenimentului.
Sursa – Agerpres / Foto – unsplash.com