Ascultă Radio România Constanța Live

Proiect | O autostradă va face legătura între municipiul Constanţa şi sudul litoralului

Proiect | O autostradă va face legătura între municipiul Constanţa şi sudul litoralului

Publicat de , 22 iulie 2021, 15:48 / actualizat: 22 iulie 2021, 23:35

Distanța dintre municipiul Constanța și stațiunile din sudul litoralului va fi parcursă mai ușor și mai rapid, peste câțiva ani, odată cu realizarea unui nou segment de autostradă.

Acesta va avea aproape 30 de kilometri, va porni din zona Cumpăna și va face legătura cu stațiunea Olimp. Marian Crușoveanu, parlamentar PNL de Constanța, membru în comisia de Infrastructură și Transport a Camerei Deputaților:
„Acest drum porneşte din autostrada A4, din dreptul localităţii Cumpăna, şi tranzitează prin vestul localităţilor Agigea, Techirghiol, Tuzla, 23 August şi iese, după 23 August, chiar la sensul giratoriu de la Olimp.“
 
Proiectul a fost suspus unor controverse privind sursa de finanțare. Deputatul USR Plus de Constanța, Cristina Rizea, spune că segmentul de autostradă va fi construit cu certitudine, până în anul 2025:
„Proiectul merge înainte şi va fi concretizat 100% din fonduri europene, pe exerciţiul financiar 2021 – 2027.“
Redactor – Bogdan Comşa / Foto – Arhivă
Turcia, Istanbul
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 13:50

Turcia/ Cutremur cu magnitudinea 6,2 resimțit la Istanbul

Un puternic seism, cu magnitudinea 6,2, a zguduit orașul Istanbul miercuri, a anunțat Autoritatea pentru Gestionarea Dezastrelor și Situațiilor...

Turcia/ Cutremur cu magnitudinea 6,2 resimțit la Istanbul
Managerul Spitalului Cernavodă – Marius Ion Sponoche, trimis în judecată. Este acuzat de luare de mită
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 13:21

Managerul Spitalului Cernavodă – Marius Ion Sponoche, trimis în judecată. Este acuzat de luare de mită

Procurorii DNA l-au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe managerul Spitalului Orășenesc Cernavodă –  Marius Ion Sponoche...

Managerul Spitalului Cernavodă – Marius Ion Sponoche, trimis în judecată. Este acuzat de luare de mită
Organizatorii au anunțat unde va avea loc ediția a VII-a a festivalului Neversea
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 13:07

Organizatorii au anunțat unde va avea loc ediția a VII-a a festivalului Neversea

După șase ediții spectaculoase și sute de mii de fani care au trăit frumusețea apusurilor și răsăriturilor pe plajă, organizatorii Neversea...

Organizatorii au anunțat unde va avea loc ediția a VII-a a festivalului Neversea
MANGALIA: Dosar penal pe numele unui tânăr care nu a fost oprit la semnalul polițiștilor. Ce au descoperit oamenii legii în urma verificărilor
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 12:51

MANGALIA: Dosar penal pe numele unui tânăr care nu a fost oprit la semnalul polițiștilor. Ce au descoperit oamenii legii în urma verificărilor

La data de 22 aprilie a.c., în jurul orei 22.25, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Biroul Siguranță Rutieră, aflați...

MANGALIA: Dosar penal pe numele unui tânăr care nu a fost oprit la semnalul polițiștilor. Ce au descoperit oamenii legii în urma verificărilor
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 12:44

Zona Gării a fost curățată de angajații SRCF Constanța

În zilele de 23 și 24 aprilie, peste 300 de angajați ai SRCF Constanța s-au mobilizat pentru acțiunea anuală de ecologizare și curățenie,...

Zona Gării a fost curățată de angajații SRCF Constanța
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 12:34

Un bărbat a fost reținut de polițiștii constănțeni, după ce a fost prins la volan, deși nu deține permis de conducere. Acesta nu este la prima abatere

La data de 22 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de...

Un bărbat a fost reținut de polițiștii constănțeni, după ce a fost prins la volan, deși nu deține permis de conducere. Acesta nu este la prima abatere
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 12:29

Tradiții de Sfântul Gheorghe

În data de 23 aprilie, în calendarul creștin este prăznuit Sfântul Gheorghe, „Purtătorul de Biruință”. Născut în Cappadocia, din...

Tradiții de Sfântul Gheorghe
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 12:26

AUDIO | Reducerea valorii voucherelor de vacanță afectează sezonul estival? Cum văd hotelierii de pe litoral această situație

În ultimii ani, voucherele de vacanță au fost motorul industriei HoReCa. Având o valoare de 1600 lei, ele reprezentau un real beneficiu, mai...

AUDIO | Reducerea valorii voucherelor de vacanță afectează sezonul estival? Cum văd hotelierii de pe litoral această situație