Perechea Tecău/Rojer – în semifinale la Australian Open. Victorie în fața dublului Mergea/Inglot
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 28 ianuarie 2015, 07:20
Dublul Horia Tecău / Jean-Julien Rojer, cap de serie numărul 6, a acces în semifinale la Australian Open, după ce a trecut de perechea Florin Mergea / Dominic Inglot cu scorul de 6-4, 7-6(3), la capătul unei partide de o oră și 24 de minute.
Învingătorii și-au asigurat astfel 720 de puncte și 142.500 de dolari australieni, în timp ce învinșii au fost premiați cu 360 de puncte și 71.000 de dolari australieni.
Cele două echipe s-au mai întâlnit și anul trecut, la ‘s-Hertogenbosch, când tot Tecău și Rojer au fost cei care s-au impus.
Jocul a fost deosebit de echilibrat, iar unicul break a fost reușit de învingători, în primul set, la scorul de 3-3. În rest, cele două perechi și-au câștigat fără mari emoții serviciul, cu o singură excepție: în setul al doilea, la scorul de 2-1 Mergea și Inglot au irosit două mingi de break, iar acel game a avut nevoie d 14 schimburi de mingi pentru a se încheia.
În tie-break, învingătorii nu și-au pierdut serviciul și au izbutit două mini-breakuri, la scorul de 2-1 și 5-3, iar partida a fost închisă la prima minge de meci ivită.