CONSTANȚA: 30 de ani de la semnarea Memorandumului de Intenție privind cooperarea între orașele înfrățite Constanța și Odesa
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 13 iulie 2021, 09:48
Astăzi are loc o ședință festivă a Consiliului Local al Municipiului Constanța.
Evenimentul este prilejuit de împlinirea a 30 de ani de la semnarea Memorandumului de Intenție privind cooperarea între orașele înfrățite Constanța și Odesa.
Cu această ocazie, se semnează o declarație comună de către primarii orașelor Constanța și Odesa, respectiv Vergil Chițac și Gennadiy Trukhanov, privind continuarea și consolidarea relațiilor bilaterale dintre Constanța și Odesa.
Ședința festivă va fi urmată de o conferință de presă cu participarea celor doi primari.
În program mai sunt prevăzute o vizită la Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța,
o expoziție de fotografie și un spectacol de muzică și dans la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret Jean Constantin.
Intrarea la spectacolul care are loc marți, la ora 18, este liberă.