CFR Cluj evoluează în primul tur preliminar din Liga Campionilor
Publicat de Catalin Donose, 13 iulie 2021, 06:55
Manșa secundă din primul tur preliminar al Ligii Campionilor dintre Borac Banja Luka și CFR Cluj se va disputa marți seară, de la ora 21, în direct la Digi Sport 1.
Partida va fi arbitrată de o brigadă condusă la centru de elvețianul Urs Schnyder.
În tur a fost 3-1 pentru campioana României.
Învingătoarea acestei duble manșe va juca în turul al doilea preliminar al Champions League cu câștigătoarea disputei dintre Fola (Luxembrug) și Lincoln (Gibraltar), meci care se reia de la scorul de 2-2.
Prin victoria clară din „Gruia”, bifată în urma unui joc care a fost la discreția formației lui Marius Șumudică, ardelenii au luat o opțiune serioasă pentru calificarea în turul al doilea preliminar al competiției.
CFR Cluj a câştigat turul cu campioana Bosniei prin reușitele lui Billel Omrani (min. 11), Ciprian Deac (min. 28) şi Runar Mar Sigurjonsson (min. 60), golul de onoare al bosniacilor fiind înscris de Panagiotis Moraitis (min. 45+1).
Cătălin Donose
Foto – Arhivă