CONSTANŢA: Dublă lansare de carte, la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman”
Publicat de Doina Sirbu, 6 iulie 2021, 14:12
Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța, cu sediul pe str. Mircea cel Bătrân, nr. 104 A, organizează miercuri, 7 iulie 2021, ora 17.00, în Aula Bibliotecii, o dublă lansare de carte:
- Mihaela Meravei, Prezumția de fericire – Saadet-i-ebediyie (Ex Ponto, 2020), poezie, ediție bilingvă româno-tătară, în traducerea doamnei Güner Akmola; Colivia de sticlă (Ex Ponto, 2020), poezie
- Selma Rashid Calil, Când merii înfloresc din nou (Colorama, 2020), roman
Mihaela Meravei este membră a Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România și scrie o poezie care marchează o viziune a sentimentelor la modul feminin, un concert al emoțiilor care se cer articulate pe un plan mai înalt, într-o vibrație care face loc însă familialului, vecinătății vieții.
Romanul Selmei Rashid Calil deschide către o lume orientală, în care tradiția și modernitatea se regăsesc uneori pe poziții antagonice și în care sensibilitatea feminină se încarcă de particularitățile unui alt spațiu de cultură și civilizație.
Evenimentul este moderat de către prof. univ. dr. habil. Angelo Mitchievici, directorul Bibliotecii Județene, cu participarea, în calitate de invitați, a lui Ovidiu Dunăreanu, scriitor, redactorul-șef al revistei Ex Ponto și a Dianei Dobrița Bîlea, scriitoare, membri ai Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România, care vor prezenta cărțile autoarelor.
Evenimentul face parte dintr-o serie de lansări de carte care vor avea loc pe tot parcursul lunii iulie, în Aula Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman Constanța”, promovând atât autorii Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România, cât și autori prestigioși din țară.
Lansarea se încheie cu o sesiune de autografe, iar Mihaela Meravei și Selma Rashid Calil vor răspunde întrebărilor presei.
Evenimentele organizate în cadrul Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanța sunt promovate atât pe website-ul instituției, https://bjconstanta.ro/, cât şi pe pagina de FaceBook a acesteia.