TULCEA: Beat la volan, n-a oprit la semnalul poliţiştilor
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 27 ianuarie 2015, 10:52
În noaptea de 26/27.01.2015, B. Cristian, de 44 ani, din Mihail Kogălniceanu, în timp ce conducea un autoturism marca Dacia Logan, nu a respectat semnalul regulamentar de oprire efectuat de un agent de poliţie.
Şoferul și-a continuat deplasarea şi a pătruns pe sensul opus, unde a acroşat o altă maşină Dacia Logan, care circula din sens opus, condusă de A. George de 37 ani din Tulcea.
A. George poseda permis de conducere şi nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
B. Cristian poseda permis de conducere şi avea o concentraţie de 1,03 mg/l alcool pur in aerul expirat, dar a refuzat prelevarea de mostre biologice.
A fost întocmit dosar penal pentru refuz de la prelevarea de mostre biologice şi distrugere (autoturismul Logan în care a intrat are pagube în valoare de 5000 lei).