„Nu ignoraţi regulile! Preţul unei clipe de neatenţie poate fi o VIAŢĂ!“ | Campanie de prevenire a riscului de înec realizată de ISU Dobrogea!
Publicat de , 28 iunie 2021, 14:46
„Nu ignoraţi regulile! Preţul unei clipe de neatenţie poate fi o VIAŢĂ!“ – atrag atenţia reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa, în cadrul unei campanii de prevenire a riscului de înec.
„Până acum, am acţionat în 5 puncte sensibile de pe litoral: Costineşti, Mamaia Nord, Corbu, Mamaia şi Eforie. Zilele următoare vom ajunge în Saturn şi Vama Veche!“, au transmis reprezentanţii ISU Dobrogea.
Pentru a evita evenimentele nedorite, salvatorii recomandă tuturor cetățenilor, care aleg să iși petreacă timpul liber pe litoral, să respecte câteva reguli simple:
– frecventați doar locurile special amenajate pentru înot şi scăldat;
– respectați întotdeauna recomandările salvamarului/administratorului locului de agrement, mai ales semnificația steagurilor arborate la foișoarele salvamarilor;
– evitați scăldatul în mare, lacuri, canale sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii foarte puternici, albiile nămoloase sau pline cu plante, pietre, crengi şi trunchiuri de copaci;
– nu realizaţi acte de teribilism prin plonjarea de pe stabilopozi, platforme, poduri sau alte elemente de construcţii;
– nu intraţi în apa rece înfierbântaţi, după ce aţi stat foarte mult timp la soare;
– nu lăsaţi niciodată copiii nesupravegheaţi în apă sau în proximitatea apei, nici măcar în piscinele achiziţionate special pentru cei mici;
– nu lăsaţi copiii să se joace în locuri unde există posibilitatea de a cădea în apă;
– urmăriţi continuu, comportamentul copiilor în apă: nu citiţi, nu vă jucaţi pe telefon în timp ce copiii sunt în apă şi nu vă întoarceţi nicio clipă cu spatele la aceştia. Nu uitaţi că cei mici sunt imprevizibili: ei trebuie să se scalde numai sub controlul părinţilor sau altor persoane mature, chiar dacă ştiu să înoate;
– echipamentele speciale pentru siguranţa înotului (colac / vestă de salvare, aripioare gonflabile etc.) vor fi utilizate de către copii, sub atenta supraveghere a unui adult.