Ascultă Radio România Constanța Live

Începe examenul de Bacalaureat. Peste 5000 de candidaţi sunt înscriși în județul Constanța și 1300 la Tulcea

Începe examenul de Bacalaureat. Peste 5000 de candidaţi sunt înscriși în județul Constanța și 1300 la Tulcea

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 28 iunie 2021, 07:11

Examenul național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2021, începe luni,
28 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română.

Marți, 29 iunie, se va desfășura proba obligatorie a profilului, iar miercuri, 30 iunie, va avea loc proba la alegere a profilului și a specializării. Ultima probă scrisă, proba la Limba și literatura maternă, este programată joi, 1 iulie. Examenul, la nivelul județului Constanța, este organizat în 32 de centre (28 mediul urban, 4 mediul rural).

Pentru susținerea probelor scrise s-au înscris 5088 de candidați, dintre care 4251 de candidați din promoția curentă, respectiv 837 de candidați din promoțiile anterioare. 4118 absolvenți vor susține proba scrisă la Limba și literatura română- profil real și 970 profil umanist.

Examenul este organizat și în 12 centre de examinare la nivelul județului Tulcea.

Pentru susținerea probelor scrise s-au înscris 1269 de candidați, dintre care 1040 de candidați din promoția curentă, respectiv 229 de candidați din promoțiile anterioare.

Afișarea primelor rezultate, în centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru data de 5 iulie (până la ora 12:00). Reamintim faptul că, în conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), afișarea rezultatelor se va face prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului.

Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 9 iulie.
Probele încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30. Reamintim că, în acord cu prevederile legale în vigoare, în sălile de clasă trebuie asigurate următoarele măsuri de prevenire și protecție:
fiecare centru de examen va dispune de de asistență medicală, echipamente și materiale de protecție (dezinfectanți, măști etc.).
intrările/ieșirile, precum și sensul de deplasare pe coridoare, vor fi semnalizate corespunzător și dezinfectate în mod regulat.
în sălile de clasă în care se desfășoară probele, locurile se stabilesc astfel încât să existe între candidați o distanță de 1 metru unul față de celălalt, pe rânduri și între rânduri.
în situația în care acest lucru nu se poate realiza, se va asigura distanțarea maximă posibilă.
fiecare persoană care are drept de acces în școală va primi câte o mască la sosire și, dacă solicită, și la plecare.
sălile de clasă vor avea dezinfectanți pentru mâini.

în incinta centrului de examen va fi purtată, obligatoriu, masca de protecție.
colectarea măștilor purtate se va face în locuri special amenajate și semnalizate.
În același timp, este interzis schimbul de obiecte personale.
Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor in sala de examen. Beneficiază de prelungirea timpului de lucru, cu maximum două ore, candidații pentru care s-a aprobat această solicitare de către Comisia Județeană de Organizare a examenului de Bacalaureat, în baza prevederilor Procedurii nr. 1.526/DGIP/12.03.2021 cu privire la asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare.
Toate sălile de examen au în dotare camere funcționale de supraveghere video și audio.
Pentru rezolvarea subiectelor, candidații vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor și a desenelor, vor utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la Matematică și Geografie, candidații pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, mijloacele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen.
Pentru elevii care solicită și primesc, în cazuri justificate, aprobarea Comisiei Naționale de Organizare a Examenului de Bacalaureat în vederea susținerii probelor cu subiectul de rezervă, se organizează proba scrisă/probele scrise după finalizarea ultimei probe prevăzute în calendarul de desfășurare a Bacalaureatului.
Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte, precum ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete etc. De asemenea, elevii vor fi informați că nu este permis accesul în săli cu manuale, dicționare, notițe, însemnări etc., precum și cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.).
În același timp, candidaților le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul.
Cei surprinși în aceste situații vor fi eliminați din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. Drept urmare, acești candidați nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni.
Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:
recunoașterea/echivalarea/ susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.

Inspectoratul Școlar Județean Constanța pune la dispoziția celor interesați linia TELVERDE 0800816241 pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități pe durata probelor scrise. Numărul va fi disponibil în perioada 28 iunie – 1 iulie, între orele 8:00 – 16:00.

Prezidențiale 2024 | Până la ora 20,00, au votat 51,19% dintre alegători
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 20:33

Prezidențiale 2024 | Până la ora 20,00, au votat 51,19% dintre alegători

Cu o oră înainte de închiderea urnelor, au votat, duminică, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, 9.219.336 de alegători, reprezentând...

Prezidențiale 2024 | Până la ora 20,00, au votat 51,19% dintre alegători
TULCEA, CONSTANȚA: Acțiuni de combatere a faptelor ilegale din domeniul piscicol în Deltă și pe Dunăre
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 17:21

TULCEA, CONSTANȚA: Acțiuni de combatere a faptelor ilegale din domeniul piscicol în Deltă și pe Dunăre

Echipe de comisari din cadrul Comisariatului General, Comisariatului Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării şi Comisariatului Judeţean Galaţi din...

TULCEA, CONSTANȚA: Acțiuni de combatere a faptelor ilegale din domeniul piscicol în Deltă și pe Dunăre
CONSTANȚA: Prezența la vot în județ, la ora 16.00, a fost de 35.60%
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 16:56

CONSTANȚA: Prezența la vot în județ, la ora 16.00, a fost de 35.60%

În județul Constanța, până la ora 16.00, au votat, la primul tur al prezidențialelor, 218.215 de cetățeni, reprezentând 35,60% din numărul...

CONSTANȚA: Prezența la vot în județ, la ora 16.00, a fost de 35.60%
Prezidenţiale 2024 | BEC: Până la ora 15.00, au votat 32,02% dintre alegători
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 16:21

Prezidenţiale 2024 | BEC: Până la ora 15.00, au votat 32,02% dintre alegători

Până la ora 15,00, au votat, duminică, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, 32,02% din numărul alegătorilor înscrişi în listele...

Prezidenţiale 2024 | BEC: Până la ora 15.00, au votat 32,02% dintre alegători
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 16:03

TULCEA: În trei localități, prezența la vot a depășit 40%

În județul Tulcea, prezența la vot, înregistrată la ora 15.00, a fost de 28,9%, iar în municipiul reședință, de 31,8%. Trei comune tulcene,...

TULCEA: În trei localități, prezența la vot a depășit 40%
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 15:39

Prezidenţiale 2024 | AEP: Până duminică la ora 15,00 au votat în diaspora aproape 493.000 de alegători

Un număr de 492.940 de alegători au votat în diaspora, până duminică, la ora 15.00, pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale, potrivit...

Prezidenţiale 2024 | AEP: Până duminică la ora 15,00 au votat în diaspora aproape 493.000 de alegători
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 15:12

MAI: Poliţia a înregistrat 80 de posibile incidente electorale de la începerea votării

Poliţia a înregistrat 80 de posibile incidente electorale de la începerea votării, dintre care 43 sunt confirmate, 16 sunt în curs de verificare...

MAI: Poliţia a înregistrat 80 de posibile incidente electorale de la începerea votării
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 14:32

CONSTANȚA: Peste 200 de cărți de identitate noi au fost eliberate sâmbătă

Direcția Generală de Evidență a Persoanelor Constanța și-a prelungit programul de lucru cu publicul, sâmbătă și duminică, în vederea...

CONSTANȚA: Peste 200 de cărți de identitate noi au fost eliberate sâmbătă