CONSTANŢA: Se restricţionează circulaţia rutieră în mai multe zone din oraş
Publicat de Doina Sirbu, 23 iunie 2021, 12:26
Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban, desfășoară în această perioadă lucrări de reabilitare a carosabilului în mai multe zone din oraș.
Astfel, joi și vineri, între orele 19:00 – 07:00, pe strada Traian, tronsonul cuprins între Termele Romane și Vasile Alecsandri, echipele administratorului drumului public vor acționa asupra părții carosabile: în prima noapte se va turna binder, primul strat de asfalt, iar în cea de a doua, stratul de uzură.
Tot joi și vineri, în același interval orar, 19:00-07:00, echipele Confort Urban vor acționa și pe strada Ion Rațiu. Se frezează carosabilul în vederea asfaltării.
Circulația rutieră va fi restricționată total în timpul desfășurării lucrărilor în zona Tribunalului din Constanța, iar pe strada Ion Rațiu se va desfășura cu restricții, pe câte un sens de mers, în funcție de intervenția utilajelor.
Decizia de se lucra noaptea vine pentru ca traficul rutier intens din timpul zilei să nu fie afectat.
Autorităţile locale fac apel la constănţenii care locuiesc sau tranzitează aceste zone să nu își parcheze autoturismele pe trotuar sau pe carosabil.
Foto – Primăria Constanţa