Județul TULCEA: Cod portocaliu în 9 localități. Populația a fost avertizată prin RO ALERT
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 20 iunie 2021, 06:30
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod portocaliu nowcasting ce vizează localitățile: Măcin, Isaccea, Jijila, Greci, Luncavița, Carcaliu, Văcăreni, Grindu, I.C. Brătianu din județul Tulcea.
În data de 20-06-2021, în intervalul orar 06:55 – 08:00 sunt prognozate averse torențiale care vor depăși 35-40 l/mp, frecvente descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.
Populația din aceste zone a fost înștiințată prin intermediul RO-ALERT referitor la modul de protecție în cazul manifestării fenomenelor meteorologice prognozate.