Calendarul zilei – 24 iunie
Publicat de Codrin RAITA, 24 iunie 2021, 05:00 / actualizat: 24 iunie 2021, 7:31
EVENIMENTE INTERNE
-Senat
* ora 9:00 – Lucrări în Comisiile permanente (la sediul Senatului și online)
-Camera Deputaților
*ora 8:30 – Activitate în Comisiile parlamentare – (prezență fizică și online)
-Juridice
*Facultatea de Drept din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, prin Center for Business Law & Information Technology, în colaborare cu Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara, prin Centrul pentru Dreptul Afacerilor Timișoara, organizează online ediția a XI-a a Conferinței Naționale de Drept Comercial „Impactul avansului tehnologic asupra dreptului afacerilor”.Partener media: JURIDICE.ro. Conferința va trata problemele complexe privind efectele pe care evoluția tehnologiei (nu numai digitalizarea) le are asupra diverselor forme de exprimare a raporturilor economice. La eveniment sunt invitați să participe profesori și cercetători de la universități de prestigiu din România, magistrați, avocați, practicieni în insolvență și alți specialiști ai dreptului afacerilor. Din program:
- ora 9:00 – Deschiderea conferinței – Prof. univ. dr. Lucian Bercea, Universitatea de Vest din Timișoara, Prof. univ. dr. Radu N. Catană, Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Prof. univ. dr. Radu Bufan, Universitatea de Vest din Timișoara, Conf. univ. dr. Șerban Diaconescu, Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca
– Economic
* Gala Business Magazin Tineri Manageri 2021 – Work Hard, Play Harder, organizată de Business Magazin, cu prilejul lansării catalogului 100 Tineri Manageri de top, ajuns la a 16-a ediţie, în cadrul unui eveniment care va îmbina networkingul clasic, cu cel virtual – ora 19:00
– Învățământ, Cercetare
* Proba la Matematică în cadrul examenului de Evaluare Națională
– Cultură
* Sorin Zlat, cunoscutul pianist și compozitor de jazz român, deținător a numeroase premii naționale și internaționale, este invitat special, împreună cu trio-ul său – Mike Alex (contrabas) și Iulian Nicolau (tobe) – în ultimul concert prezentat în această stagiune de Big Band-ul Radio, sub bagheta apreciatului dirijor și compozitor Ionel Tudor – 19:00, la Sala Radio
* Un eveniment dedicat Sărbătorii de Sânziene intitulat „La porţile soarelui. De Sânziene la Muzeul Satului”, se va desfăşura astăzi, între orele 9:00 – 19:00, la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”. Acţiunea doreşte să readucă în atenţie tradiţiile şi obiceiurile acestei zile: de la împletirea coroniţei din flori de Sânziene, la aruncarea ei pe casă, de la portul unei cămeşi, până la descifrarea simbolurilor cusute pe ea şi participarea la târgul de Sânziene. Cu acest prilej, vizitatorii mari şi mici vor învăţa despre proprietăţile plantelor de leac cu ing. Petre Biolan (cu participare pe bază de înscriere – la adresa de e-mail relatii.publice@muzeul-satului.ro) şi vor asista la reconstituirea obiceiurilor de odinioară – pe care oamenii le practicau în ziua de Sânziene – de către Ansamblul Vatra Hărmanului din Braşov.Din program:
- ora 14:00 – este vernisată expoziţia „Arta cămăşii cu altiţă”, organizată în parteneriat cu Ambasada Republicii Moldova în România şi cu Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală din Chişinău, în contextul susţinerii şi promovării dosarului „Cămaşa cu altiţă” cu scopul înscrierii lui în Lista Patrimoniului Mondial Imaterial UNESCO.
- ora 15:00 – Programul se va încheia cu un recital de muzică clasică susţinut de soprana Stephanie Radu şi tenorul Alin Stoica
* Teatrul de Comedie prezintă premiera spectacolului “Forma Lucrurilor” de Neil LaBute, regia Silviu Debu, scenografia Clara Pop – ora 19:30, la Sala Studio. Această comedie amară readuce în atenția publică o temă extrem de actuală, pusă în slujba echipei foarte tinere a Teatrului. Din distribuția spectacolului fac parte actorii Anca Dumitra (Evelyn), Lucian Ionescu (Adam), Andreea Alexandrescu (Jenny), Anghel Damian (Phillip).
* Finalul stagiunii simfonice a FGE – 2020-2021, se încheie cu concertul simfonic cu public de astăzi și vineri, 25 iunie 2021, sub bagheta maestrului Christian Badea și alături de violoncelistul Denis Shapovalov, care a câștigat în 1998 cel de-al XI-lea Concurs Internațional Ceaikovski, fiind distins cu premiul I și Medalia de Aur. Programul include Uvertura operei Răpirea din serai de Wolfgang Amadeus Mozart, Variaţiunile rococo pentru violoncel şi orchestră de Piotr Ilici Ceaikovski și Simfonia nr. 4, în la major, op. 90, Italiana de Felix Mendelssohn. Biletele se pun în vânzare online pe site-ul instituției, începând de luni, 14 iunie 2021, ora 12:00. Pentru a evita aglomerația și formarea de grupuri, accesul se face cu o oră înainte de începerea spectacolului. Printre partenerii media: Radio Romania Cultural, Radio Romania Muzical
* Pentru Noaptea de Sânziene (24 iunie), o sărbătoare a iubirii şi a fertilităţii, coregraful şi dansatorul Răzvan Mazilu, a creat un spectacol unic în Sala Majestic a Teatrului Odeon, „Tango de amor”, care va începe astăzi, de la ora 19:00. Va fi o seară de tango, muzică şi poezie alături de actorii Teatrului Odeon, Alina Berzunţeanu, Ioana Mărcoiu, Simona Popescu, Meda Victor, Vlad Bîrzanu, Mihai Smarandache, Andi Vasluianu, Silvian Vâlcu; Clubul TangoTangent şi cu participarea extraordinară a acordeonistului Emy Drăgoi, acompaniat de Alessia şi Bianca Drăgoi.
* Cluj-Napoca: Jazz in the Park – În Tot Orașul și Jazz in the Park – În Parcul Etnografic vor avea loc în perioada 24 – 27 iunie, respectiv 3 – 5 septembrie, în diferite locuri din Cluj-Napoca. Pentru a nu pune în pericol sănătatea participanților, fiecare festival va fi astfel organizat încât să permită accesul unui număr limitat de oameni la concerte. Din programul evenimentelor:
- În intervalul 24-27 iunie, va avea loc Jazz in the Park – În Tot Orașul, festival ce marchează a opta ediție a Jazz in the Park și care se va desfășura în Iulius Parc, Muzeul de Artă, Aleea Stadionului sau Parcul Central. Vor exista scene pentru peste 40 de concerte și evenimente speciale din festival. Conceptual, festivalul din iunie va fi orientat prin proiectele sale spre comunitatea locală și spre dezvoltarea pieței de jazz, așa cum s-a întâmplat la toate edițiile Jazz in the Park
- Jazz in the Park – În Parcul Etnografic, în schimb, va fi un festival al cărui punct central va fi zona experimentală a jazzului – în Parcul Etnografic „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca (3-5 sep.)
– S-a întâmplat într-o zi de 24 iunie
* Acum 304 ani (1717) avea loc constituirea, la Londra, a primei Mari Loji a Francmasoneriei Speculative (numită şi Albastră, datorită culorii predominante a colanelor şi şorţurilor masonice). Actul normativ fundamental care a reglementat activitatea acestei prime Mari Loji (denumită „Marea Loja Mamă”) a fost „Cartea Constituţiilor”. Constituţiile, cu titlul complet „The Constitutions of the Free-Masons, containing the History, Charges, Regulations of that Most Ancient and Right Worshipful Fraternity”, au fost redactate în anul 1723 de James Anderson, ajutat de Jean-Théophile Désaguliers, apoi revizuite tot de el în 1738
* Se împlinesc 200 de ani (1821) de când a avut loc Bătălia de la Carabobo (azi, stat în Venezuela). Aici s-a desfăşurat conflictul în urma căruia patrioţii sud-americani conduşi de Bolivar au obţinut victoria în faţa trupelor spaniole, consfinţind independenţa Venezuelei
* Acum 162 de ani (1859), în urma bătăliei de la Solferino-Italia (ultima mare bătălie din istorie în care armatele s-au aflat sub conducerea monarhilor lor – soldată cu victoria armatei franco-sarde, conduse de Napoleon al III-lea şi Victor Emmanuel al II-lea, împotriva armatei austriece, conduse de împăratul Franz Joseph I), omul de afaceri elveţian Henry Dunant (1828-1910), îngrozit de suferinţele soldaţilor răniţi, a organizat primul serviciu de asistenţă medicală pe un câmp de luptă, pentru ca în octombrie 1863 să fondeze Mişcarea de Cruce Roşie
* Acum 103 ani (1918) era inaugurată prima cursă poştală, pe calea aerului, între Montréal şi Toronto. Pe o placă modernă aşezată în dreptul Aerodromului Leaside se poate citi şi astăzi: „La ora 10:12, pe 24 iunie 1918, căpitanul Brian Peck de la Royal Air Force și mecanicul caporal C.W. Mathers au decolat de la Bois Franc Polo Grounds din Montréal într-un avion JN- 4 Curtiss cu două locuri. Aceştia aveau asupra lor primul sac cu corespondenţe care urmau să fie livrate pe calea aerului în Canada. Vântul și ploaia au lovit din plin micul avionul, pilotul fiind forţat să facă două escale de realimentare la Kingston și Deseronto. În cele din urmă, la ora locală 4:55, Peck și Mathers au aterizat pe aerodromul Leaside (imediat la sud-vest de aici). Zborul a fost pus la punct de o organizație civilă, Liga Aeriană a Imperiului Britanic, pentru a demonstra că aviația reprezintă calea viitorului”. Un serviciu regulat expres pe calea aerului a început în anul 1928
* Se împlinesc 95 de ani (1926) de când avea loc inaugurarea primei linii aeriene naţionale civile, pe ruta Bucureşti-Galaţi, cu avioane italiene de transport civil de tip „Ansaldo” şi a primului serviciu poştal aerian intern
* Acum 94 de ani (1927) era creată, la Iaşi (din iniţiativa lui Corneliu Zelea Codreanu, Ion I. Moţa, Ilie Gârneaţă, Corneliu Georgescu şi Radu Mironovici), organizaţia Legiunea Arhanghelului Mihail, care a fost nucleul doctrinar şi conducător al viitoarei organizaţii de extremă dreaptă Garda de Fier (1930). Militanţii organizaţiei au început să se numească din acest moment legionari. Zelea Codreanu a fost proclamat căpitan al mişcării legionare. Într-o condică, Zelea Codreanu scria următorul ordin de zi, numerorat cu No. 1: „Astăzi, vineri, 24 Iunie 1927 (Sf. Ion Botezătorul), ora zece seara, se înființează: Legiunea Arhanghelului Mihail, sub conducerea mea. Să vină în aceste rânduri cel ce crede nelimitat. Să rămână în afară cel ce are îndoieli”
* Cu 73 de ani în urmă (1948) începea Blocada Berlinului, una din primele crize majore internaționale ale Războiului Rece. Reforma monetară, care urma să introducă o singură monedă pentru cele trei zone occidentale de ocupație, a provocat blocada totală asupra Berlinului de Vest de către sovietici care au întrerupt complet comunicațiile cu zona occidentală pe uscat și pe apă. De la 26 iunie 1948, pentru aprovizionarea orașului, a început să funcționeze un „pod aerian” american. Blocada Berlinului, una dintre cele mai mari blocade din istorie, a fost ridicată la 12 mai 1949, când Uniunea Sovietică a permis sosirea ajutoarelor americane, britanice și franceze, care erau trimise pe calea aerului în Berlinul de Vest, operațiune cunoscută sub numele de „Operațiunea Vittles”
* Se împlinesc 30 de ani (1991) de când Parlamentul României, întrunit în şedinţă solemnă, a declarat nul şi neavenit Pactul Ribbentrop-Molotov, din 23 august 1939. Tratatul de neagresiune germano-sovietic, aşa-numitul „Pact Ribbentrop-Molotov”, semnat în august 1939, prevedea, într-un protocol adiţional secret, împărţirea sferelor de influenţă în Europa Răsăriteană. Ca urmare a acestui pact, România a fost obligată să cedeze URSS-ului, în 1940, Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa
* În urmă cu 26 de ani (1995) a fost adoptată, la Roma, Convenţia privind bunurile culturale furate sau exportate ilegal. România a depus instrumentele de ratificare la 21.I.1998, iar Convenţia a intrat în vigoare la 22.VII.1998
* Acum 22 de ani a fost deschis primul Centru de informare al Comisiei Europene în România, în prezent Centrul Infoeuropa. Centrul Infoeuropa a fost deschis de Delegaţia Comisiei Europene în România (acum, Reprezentanţa Comisiei Europene în România) pentru a facilita publicului românesc informarea necesară unei dezbateri pertinente privind pregătirea României pentru aderarea la Uniunea Europeană. Din momentul inaugurării sale, pe 24 iunie 1999, Centrul a devenit interfaţa Delegaţiei cu publicul larg, capabilă să transmită informaţia europeană direct cetăţenilor. Centrul este organizat pe principiul că orice persoană care doreşte să se informeze poate accesa gratuit documentele oficiale, datele şi informaţiile despre procesele din interiorul Uniunii Europene * Cu 16 ani în urmă (2005) a fost inaugurat, la Piatra Neamţ, „Muzeul de Artă Neolitică Cucuteni”, acesta fiind singurul muzeu din România dedicat în întregime uneia dintre cele mai importante civilizaţii ale Europei preistorice. La baza înfiinţării sale a stat Hotărârea Guvernului României, nr. 109 din 5 februarie 2004, prin care clădirile dintr-o serie de municipii reşedinţă de judeţ, între care şi Piatra-Neamţ, ce aparţinuseră filialelor Băncii Naţionale a României, erau trecute în subordinea muzeelor judeţene din zonele respective, cu scopul de a fi transformate în unităţi muzeale
* Se împlinesc 5 ani (2016) de când rectorii celor mai mari universităţi cu profil tehnic din ţară – Universitatea Politehnică din Bucureşti, Universitatea Politehnică din Timişoara, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi şi Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti – au semnat, la Universitatea Politehnica din București, protocolul de înfiinţare a Alianţei Române a Universităţilor Tehnice (ARUT). Alianța și-a propus să reprezinte atât o platformă de colaborare pentru cele mai prestigioase universități cu profil tehnic din țară, cât și o voce comună, puternică și permanent implicată în optimizarea politicilor din educație și cercetare
Aniversări – Comemorări
– Naşterea Sf. Proroc Ioan Botezătorul (Sânzienele sau Drăgaica); Aducerea moaştelor Sf. Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava; Sf. Ier. Niceta de Remesiana (Calendarul Creştin-Ortodox 2021)
– Naşterea Sf. Ioan Botezătorul (Sânzienele) (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2021; Calendarul Romano-Catolic 2021)
– „Ziua Universală a Iei”, celebrată de Sânziene, este o iniţiativă care a luat naştere pe facebook, în 2013, prin care comunitatea online „La Blouse Roumaine” și-a propus să consacre ia tradiţională drept brand de ţară al României. NOTĂ: În a doua duminică din mai este sărbătorită și „Ziua naţională a portului tradiţional din România”
– „Ziua Avocatului din România”, patronul zilei fiind Sf. Ioan Botezătorul; hotărârea de a marca această zi a fost luată la Congresul avocaţilor din România din 1998 şi reprezintă data înfiinţării primului Consiliu al unui Barou român. NOTĂ: La 10 decembrie este marcată „Ziua europeană a avocaţilor”, alegerea acestei date de către Consiliul Barourilor Europene, în 2014, fiind legată de „Ziua internațională a drepturilor omului” care se serbează în această zi, avocaţii având un rol determinant în apărarea acestora
– 1818: S-a născut Ion Ionescu de la Brad, agronom şi economist; întemeietorul şcolii româneşti moderne de agronomie; rol important în înfăptuirea reformei agrare din 1864; organizatorul primului serviciu de statistică în Moldova (1859); membru de onoare al Academiei Române din 1884 (m. 1891)
– 1874: S-a născut istoricul Nicolae Docan; pasionat numismat, a lăsat numeroase lucrări în domeniu, precum şi o impresionantă colecţie de monede (dăruită Academiei Române); membru corespondent al Academiei Române din 1915 (m. 1933)
– 1927: S-a născut actriţa de teatru și film Ileana Predescu (m. 1996)
– 1927: S-a născut, la Chişinău, Ion Păvălache, dirijor şi maestru de cor (m. 2007, la Iaşi)
– 1932: S-a născut Alexandru Ionescu, biolog, specialist recunoscut pe plan internaţional în algologie şi fiziologia plantelor, ecologie şi protecţia mediului, cercetător ştiinţific principal, profesor universitar, doctor în biologie; a devenit membru al Academiei de Ştiinte din Illinois-USA (1980), al Academiei de Ştiinte din New York (1990) şi al Academiei Naţionale de Ştiinţe Ecologice din Republica Moldova (2003) şi a fost ales în colegiile de redacţie ale revistelor Academiei „Revue Roumaine de Biologie” şi „Studii şi Cercetări de biologie” (m. 2020)
– 1939: S-a născut prozatoarea şi publicista Sânziana Pop; director fondator al revistei „Formula AS”
– 1945: S-a născut Bujor Voinea (numele complet Constantin-Bujor Voinea), poet şi inginer hidrotehnist; membru al Uniunii Scriitorilor din 1981
– 1947: S-a născut Dinu Flămând, poet, critic literar, eseist, diplomat, jurnalist, comentator politic şi traducător; a locuit în Franţa, din 1989 până în 2010, fiind ziarist la Secţia română a Radio France Internationale
– 1948: S-a născut Dumitru Mihalache, fizician şi profesor universitar; membru corespondent al Academiei Române din 2014
– 1957: S-a născut Ilie Bărbulescu, fost fundaş stânga și câştigător al Cupei Campionilor Europeni la fotbal cu echipa Steaua București, în 1986; a jucat în prima ligă fotbalistică în total 357 de meciuri şi a marcat 22 de goluri (m. 2020)
– 1959: S-a născut Tania Filip, actriţă, regizoare și profesoară
– 1975: S-a născut violonista Corina Belcea
– 1987: A murit Virgil Teodorescu, poet, prozator, eseist şi traducător; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (n. 1909)
– 1988: A murit Mihai Beniuc, poet, prozator, dramaturg, traducător (a tradus din Appolinaire şi Puşkin); psiholog (primul specialist român în psihologia animală şi comparată); membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1907)
– 1988: A murit Nicolae Lascu (numele la naştere: Laslo), filolog, istoric al literaturii antice şi traducător; în studiile sale a încercat să stabilească vechimea, amploarea şi intensitatea influenţelor clasiciste în operele scriitorilor români; a urmărit, de asemenea, viaţa şi destinul literar al lui Ovidiu, poetul latin exilat la Tomis (n. 1908)
– 2003: A murit inginerul Aurelian Stan; contribuţii în studiul vibraţiilor, acusticii sălilor, al ultrasunetelor şi tehnicii militare; membru fondator al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România; membru de onoare al Academiei Române din 1993 (n. 1910)
– 2005: A murit Iv Martinovici (prenumele la naştere: Iuliu Victor), poet, prozator şi traducător (a tradus din poezia lui Rabindranath Tagore şi din literatura populară şi cultă chineză) (n. 1924)
– 2008: A murit Alexandru Lungu, medic endocrinolog, poet, pictor şi grafician; între 1946 şi 1964 recurge la tăcere literară, refuzând să participe la scrierea literaturii realist-socialiste; în 1973 părăseşte România şi se stabileşte în RFG (n. 1924, la Cetatea Albă, azi în Ucraina)
– 2009: A murit criticul şi istoricul literar Matei Călinescu; stabilit în SUA, din 1973 (n. 1934)
– 2009: A murit numismatul Octavian Iliescu; s-a concentrat asupra studiului monedelor din epoca medievală; prodigioasă activitate şi în medalistică şi în sigilografie (n. 1919)
– 2018: A murit Corneliu Ionel Ciubotaru, diplomat, traducător și translator de limbile bulgară, rusă și ucraineană, realizator la Radio România Internațional (1995-2004) și la Agenţia de presă Rador (2014-2017) (n. 1952)
EVENIMENTE EXTERNE
– Bruxelles: Summitul Consiliului European despre pandemie, migrație și Rusia (24 – 25 iun.)
– Luxemburg: Audiere la Curtea de Justiție a UE privind prestațiile sociale din Regatul Unit pentru resortisanții uniunii
– Viena: Cea de-a 181-a reuniune a Conferinței OPEC (Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol)
– Gibraltar, Regatul Unit al Marii Britanii: Referendum privind o ușoară relaxare a legii avortului, una dintre cele mai dure din lume
– Paris: Hotărârea în apel a rusului Alexander Vinnik, acuzat de spălare de bani într-un grup organizat
– Beijing: Conferință lunară de presă a Ministerului Apărării din China
– Berlin: Sunt marcați 73 de ani de la începutul Blocadei Berlinului
– Londra: Decizia de politică monetară a Băncii Angliei
– Teheran: Expirarea „acordului tehnic bilateral” între Teheran și Agenția Internațională pentru Energie Atomică, privind supravegherea instalațiilor nucleare iraniene
– New York: Rezultate Nike pe trimestrul 4 (20:30)
-Ottawa, Canada: Sfârșitul licitației online a unui tablou al cântărețului britanic David Bowie
– Roskilde, Danemarca: Festivalul de muzică Roskilde 2021 se va desfășura în două perioade, 24 – 27 iunie și 1 – 4 iullie, pentru evitarea aglomerației
– Cuzco, Peru: Inti Raymi, festival anual organizat în cinstea zeului Soarelui
– Naivasha, Kenya: Campionatul Mondial de Raliuri (WRC), Raliul din Kenya (24 – 27 iun.)
Aniversări – Comemorări
– 1400: S-a născut Johann Gutenberg, inventator german al tiparului cu litere mobile din metal; este creditat cu inventarea unui nou tip de presă tipografică ce folosea, pentru prima dată în Europa, litere mobile, cu crearea aliajului folosit pentru acest tip de matrițe și cu realizarea unei întregi serii de cerneluri pe bază de uleiuri (m. 1468). NOTĂ: 24 iunie 1400 este data „oficială” a nașterii inventatorului, conform unor vechi înregistrări germane, care atestă faptul că în anul 1419, la moartea tatălui său, Johann era un tânăr adult de „aproape 20 de ani”. Nu s-a putut stabili exact când s-a născut, evenimentul producându-se undeva între anii 1394 – 1404, cele mai multe surse menţionând anul 1398. Stabilirea datei aniversare de 24 iunie 1400 a fost ideea primarului orașului Mainz, Karl Dziatzko, care, în anul 1900 a organizat sărbătorirea a 500 de ani de la nașterea lui Gutenberg, „cel mai iubit fiu” al localității. Ziua a fost aleasă pentru a coincide cu festivitățile dedicate Sfântului Ioan Baptistul. Abia în anul 1504 numele lui Gutenberg a fost menționat ca inventator al tiparului, într-o carte a profesorului Ivo Wittig
– 1883: S-a născut fizicianul american de origine austriacă Victor Franz Hess; a descoperit şi studiat razele cosmice; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1936, împreună cu americanul Carl David Anderson (care a descoperit în radiaţia cosmică pozitronul) (m. 1964)
– 1906: S-a născut violoncelistul francez Pierre Fournier (m. 1986) – 115 ani
– 1911: S-a născut Ernesto Sábato, romancier, eseist şi pictor argentinian (m. 2011) – 110 ani
– 1915: A murit Matilda Coxe Evans, etnolog american (n. 1849)
– 1923: S-a născut Yves Bonnefoy, poet, eseist, critic de artă, traducător şi profesor francez (m. 2016)
– 1923: S-a născut fotoreporterul francez Marc Riboud (m. 2016)
– 1927: S-a născut Martin Lewis Perl, fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1995, împreună cu Frederick Reines, pentru descoperirea leptonului „tau” (m. 2014)
– 1930: S-a născut Claude Chabrol, producător de filme, regizor, scenarist şi actor francez; reprezentant al Noului Val francez; considerat un maestru în realizarea peliculelor încărcate de mister (m. 2010)
– 1947: S-a născut muzicianul britanic Mick Fleetwood, baterist, cofondator și lider al formației rock Fleetwood Mac
– 1949: S-a născut Constantin Tănase, jurnalist, publicist şi scriitor din Republica Moldova; luptător neobosit pentru cauza naţională în Republica Moldova, pentru limba română şi pentru adevărul istoric (m. 2014)
– 1953: S-a născut William E. Moerner, fizician şi chimist american; Premiul Nobel pentru Chimie în anul 2014, împărţit cu Eric Betzig şi Stefan W. Hell pentru pentru „dezvoltarea microscopiei fluorescente cu super-rezoluţie”
– 1958: S-a născut Thomas Lister Jr., actor american de film și televiziune (m. 2020)
– 1970: S-a născut interpretul american de origine portugheză Glenn Medeiros
– 2002: A murit Pierre Werner, economist, jurist şi sociolog luxemburghez; de mai multe ori ministru şi prim-ministru; susţinător al integrării europene, a elaborat un plan de organizare a sistemului monetar; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1993 (n. 1913)
– 2008: A murit Leonid „Leo” Hurwicz, matematician și economist american de origine rusă, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în anul 2007 (n. 1917)
– 2011: A murit fostul antrenor croat Tomislav Ivici, considerat unul dintre antrenorii care au contribuit la dezvoltarea fotbalului modern (n. 1933) – 10 ani
– 2014: A murit actorul american Eli Wallach (n. 1915)