De la 1 iunie, noi măsuri de relaxare. Lista completă
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 1 iunie 2021, 07:11
Guvernul a decis ca începând de marţi să intre în vigoare o serie de măsuri de relaxare, printre care se numără: activităţi culturale, artistice şi de divertisment organizate în spaţii deschise cu participarea a cel mult 1.000 de persoane, redeschiderea piscinelor şi a locurilor de joacă din spaţii închise.
Începând de marţi, activităţile culturale, artistice şi de divertisment pot fi organizate şi se pot desfăşura în spaţii deschise cu participarea a cel mult 1.000 de persoane, în condiţiile asigurării unei suprafeţe minime de 2 mp pentru fiecare persoană, cu obligativitatea purtării măştii de protecţie şi doar dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. Participarea la aceste activităţi este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2, pentru cele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR sau antigen rapid, precum şi pentru persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2. În condiţiile stabilite, organizatorul poate decide organizarea şi desfăşurarea activităţii cu un număr cuprins între 1.000 şi 5.000 de persoane, dacă toţi participanţii fac dovada vaccinării.
O altă măsură care intră în vigoare de la 1 iunie este creşterea numărului de persoane care nu aparţin aceleiaşi familii care pot circula în grupuri pietonale, de la 6 la 8 persoane. La nunţi, botezuri, mese festive, parastase pot participa maxim 70 de persoane în spaţii deschise şi maxim 50 de persoane în spaţii închise, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori şi sunt respectate măsurile de protecţie sanitară. La stabilirea numărului maxim de persoane nu sunt incluşi copiii cu vârsta mai mică de 16 ani.
Activităţile culturale, artistice şi de divertisment se pot desfăşura în spaţii închise cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu obligativitatea purtării măştii de protecţie şi se pot cursuri de instruire şi workshop-uri pentru adulţi cu participarea unui număr de maximum 70 de persoane în interior şi 200 în exterior. Se pot organiza, de asemenea, conferinţe în spaţii închise, cu participarea unui număr de maximum 100 de persoane în interior. Se redeschid şi locurile de joacă în spaţii închise, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi sub condiţia ca însoţitorii copiilor să facă dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2, sau a faptului că au trecut prin boală în ultimele 90 de zile.
Competiţiile sportive în spaţii închise sau deschise se vor putea desfăşura cu participarea spectatorilor până la 25% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. La aceste activităţi pot participa doar persoanele vaccinate, cele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR sau antigen rapid, nu mai vechi de 24 de ore, precum şi pentru persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2. Activitatea în sălile de sport/fitness va fi permisă cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, fără purtarea măştii de protecţie şi cu asigurarea unei suprafeţe de 7 mp/persoană.
De marţi se redeschid piscinele în spaţii închise, cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. Tot de la această dată, restaurantele şi cafenelele din interior pot funcţiona la 70% din capacitatea maximă, în intervalul orar 5,00-24,00, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. Creşte gradul de ocupare a spaţiilor de cazare din cadrul structurilor de primire turistică la cel mult 85% din capacitatea maximă a acestora în staţiunile de pe Litoral.
Activităţile în baruri, cluburi, discoteci şi săli de jocuri vor fi reluate în intervalul orar 5,00-24,00, cu participarea publicului vaccinat până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. Va fi crescut gradul de ocupare la 70% din capacitatea maximă a spaţiilor pentru operatorii economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc. Festivităţile organizate în spaţii deschise, prilejuite de terminarea anului şcolar, se vor putea desfăşura cu participarea elevilor şi personalului didactic, precum şi a aparţinătorilor, dacă aceştia din urmă sunt persoane vaccinate, prezintă rezultatul negativ al unui test sau se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.
Purtarea măştii de protecţie nu va mai fi obligatorie la locurile de muncă în spaţii închise, unde îşi desfăşoară activitatea maxim 5 persoane, cu condiţia ca acestea să fie vaccinate, iar în zonele respective nu este permis accesul publicului sau a altor lucrători. Masca rămâne obligatorie în toate spaţiile închise comune.