CJC a aprobat repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a unor sume din cotele defalcate din impozitul pe venit în anul 2021
Publicat de , 26 mai 2021, 14:59
Consiliul Județean Constanța a aprobat, în ședința de astăzi, repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a unor sume din cotele defalcate din impozitul pe venit în anul 2021.
Potrivit unui comunicat al CJC, sumele au fost repartizate UAT-urilor din județ, de către Comisia de Analiză a Solicitărilor Unităților Administrativ-Teritoriale, în baza solicitărilor primite de la reprezentanții primăriilor din județ. Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, a declarat că s-a ținut cont, exclusiv, de proiectele de dezvoltare locală, în funcție de priorități și că nu au fost atribuite pentru festivism ori pentru construcția unor clădiri aleatorii ce țin de activitatea unei primării.
Modul în care au fost alocați banii a stârnit nemulțumirea și indignarea social democraților. Potrivit unui comunicat de presă, Filiala județeană a Partidului Social Democrat – Constanța protestează față de modul discreționar în care Consiliul Județean Constanța repartizează, astăzi, pe unități administrativ-teritoriale, sume de bani din cote defalcate din impozitul pe venit în anul 2021. Social democrații atrag atenția că cei mai mulți bani au fost primiți de localitățile conduse de liberali, în timp ce localitățile conduse de primari PSD și PMP au primit sume chiar și de 10 – 20 de ori mai mici.