CONSTANŢA: Care este explicaţia pentru care autorităţile nu vor monta plase în largul mării pentru îndepărtarea algelor
Publicat de Doina Sirbu, 26 mai 2021, 09:46
Deși neplăcute vederii și, de multe ori, și mirosului, algele verzi sunt o prezență constantă pe litoralul românesc. Turiștii ar face bine să se obișnuiască în fiecare vară cu ele, pentru că autoritățile nu au de gând să monteze plase în largul mării, astfel încât acestea să nu mai ajungă pe țărm. Despre acest subiect a vorbit, în cadrul unui interviu pentru Radio Constanţa, directorul adjunct al Administrației Bazinale de Apă Dobrogea Litoral, Nicușor Buzgaru.
„Din păcate, pe condiţiile aplicabile în zona noastră a Mării Negre, aceste plase pentru alge nu ar avea eficienţă. Există proiecte de succes în lume unde aceste plase pentru alge sunt utilizate, dar sunt utilizate pentru intercepţia unei alte specii de alge, specie oceanică numită Sargassum care este mult mai uşor de interceptat, fiind vorba de plante foarte mari. Acestea mici pe care noi le avem în Marea Neagră se descompun foarte uşor, sunt foarte mici ca dimensiuni şi s-ar impune ca aceste plase să fie amplasate, practic, în zona de îmbăiere, ceea ce ar duce la o serie de pericole, în primul rând pentru turism şi de obstacole în calea activităţilor specifice turismului şi ar putea să constituie o problemă de natură ecologică, în sensul că vietăţile marine, în special delfinii, ar putea să rămână prinşi în aceste plase şi ar trebui, constant, la perioade foarte scurte, să existe un echipaj cu scafandrii care să patruleze aceste plaje şi să se asigure că nu se întâmplă ca un delfin să fie prin în ele sau un turist, un înotător”, spune directorul adjunct al Administrației Bazinale de Apă Dobrogea Litoral, Nicușor Buzgaru.
Care sunt factorii care influenzează înflorirea algală?
„Înflorirea algală la malul Mării Negre este influenţată de o sumedenie de factori. Primii, poate cei mai importanţi sunt conţinutul de nutrienţi în apă, cât de transparentă este apa şi cât de bine se pot dezvolta, influenţa vântului, valurilor de fund şi valurilor de suprafaţă de influenţă eoliană. În zona Mamaia, poate cei nostalgici care se gândesc că înainte erau mai puţine alge, acolo a existat un factor, în speţă, Combinatul de superfosfaţi şi acid sulfuric de la Năvodari, care, în anii 70 deversa cam necontrolat în zonă, iar apa de îmbăiere era încărcată cu diverse chimicale nefaste pentru dezvoltarea algelor”, a mai spus directorul adjunct al Administrației Bazinale de Apă Dobrogea Litoral, Nicușor Buzgaru.
Prezenţa algelor este un lucru benefic pentru mare!
„Din punct de vedere al ecosistemului, este evident, şi orice ecolog va putea confirma că prezenţa algelor este un semn de sănătate a ecosistemului. Pe de o parte înţeleg ramura turistică şi turiştii care sunt deranjaţi, numai să ei trebuie să înţeleagă că este un factor natural. Ele au existat dintotdeauna şi cel mai probabil vor exista mult după ce noi nu vom mai exista şi vor persista. Este un fenomen natural. Să încerci să intervii în tropic, înseamnă să modifici ecosistemul. De cele mai multe ori când oamenii încearcă să modifice ecosistemul, conduce la distrugerea acestuia”, precizează directorul adjunct al Administrației Bazinale de Apă Dobrogea Litoral, Nicușor Buzgaru.
Interviu realizat de Cristina Ghelasie / Foto – Nicușor Buzgaru