Programul “Litoralul pentru Toți” începe pe 21 mai
Publicat de Doina Sirbu, 17 mai 2021, 17:08
Românii pot petrece un sejur pe litoralul românesc cu tarife pornind de la 40 de / noapte prin programul ”Litoralul pentru Toți”, care se desfășoară în perioada 21 mai – 20 iunie 2021. Până în prezent, un număr de 54 de hoteluri din toate stațiunile de pe litoralul românesc al Mării Neagre vor participa la acest program, punând la dispoziția turiștilor aproximativ 4.000 de locuri de cazare pe noapte.
Tarifele prin programul “Litoralul pentru Toți” sunt cu până la 65% mai mici față de cele din vârf de sezon. Cel mai ieftin pachet fără mic dejun poate fi achiziționat la un hotel de 3 stele din stațiunea Neptun şi costă 80 lei/noapte pentru două persoane, iar la polul opus se află stațiunea Mamaia, unde la un hotel de 4 stele, două persoane vor plăti pentru un sejur de minim 5 nopți, care include cazare cu servicii de masă ultra all-inclusive, 520 lei/ noapte.
La fel ca în anii trecuți, sejururile pot fi achitate și cu vouchere de vacanță de către cei care încă nu le-au consumat.
Redactor – Laurenţiu Despina / Foto – arhivă