Ascultă Radio România Constanța Live

Calendarul zilei – 26 aprilie

Calendarul zilei – 26 aprilie

Publicat de Codrin RAITA, 26 aprilie 2021, 05:00 / actualizat: 26 aprilie 2021, 9:31

EVENIMENTE INTERNE

-Senat

* ora 13:30 – şedinţa Biroului permanent și ședința Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

*ora 14:30 – Lucrări în grupurile parlamentare

*ora 16:00 – Lucrări în plenul Senatului  – la sediul Senatului și online

*ora 17:00 – Vot final

-Camera Deputaților

* ora 13:30 – Şedinţa Biroului permanent și ședinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare – prezență fizică și online

*ora 14:00 –  Activitate în cadrul grupurilor parlamentare

*ora 16:00 –  Ședinţa în plen – prezență fizică și online

*Şedinţele comisiilor parlamentare:

  • ora 10:00 – Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă – sala de sedințe a Comisiei sau online

 

-Administrație

* Dezbaterea publică “Deschidem curțile școlilor în Sectorul 2” – privind Regulamentul-cadru pentru accesul și modul de utilizare a curților și terenurilor de sport – unităţi de învăţământ aflate în folosinţa unităților de învățământ preuniversitar de stat și în administrarea Consiliului Local al Sectorului 2, prin Direcția Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2 are loc în ședință desfășurată online, pe platforma de videoconferință- WEBEX, de la ora 17:00. Toți cei dornici să participe la eveniment sunt rugați să trimită un email la: infopublice@ ps2.ro. Detalii: https://cl.ps2.ro/index.php/consiliul-local/proiecte-supuse-dezbaterii-publice/139-sedinta-publica-dezbatere-proiect-privind-regulamentul-cadru-acces-si-mod-de-utilizare-a-curtilor-si-terenurilor-de-sport-unitati-de-invatamant

– Mediu

* Un număr de 36 de persoane şi-au depus candidatura pentru funcţia de guvernator al Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării. Termenul limită pentru depunerea candidaturilor a fost 1 aprilie, urmând să se desfăşoare mai multe etape de selecţie, astfel că, astăzi, va fi prezentată lista scurtă de candidaţi ai Alianţei USR-PLUS. Din cei 36 de candidaţi, 15 vor merge mai departe în faza de interviuri

-Mass-Media

* La 35 de ani de la accidentul produs pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice, TVR marchează Ziua Internaţională de comemorare a dezastrului de la Cernobîl prin difuzarea în premieră a documentarului “Totul nu va fi bine” (2020), un proiect finanţat de TVR și premiat cu FIPRESCI la Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2020. Documentarul semnat de Adrian Pîrvu şi Helena Maksyom, producători Ada şi Alexandru Solomon, va fi difuzat astăzi, pe canalele TVR 2 (ora 22:10) şi TVR Moldova (ora 0:00). La 26 aprilie 1986 exploda reactorul 4 de la Cernobîl, iar în scurt timp norul care purta particule radioactive, de sute de ori mai puternice decât bombele atomice de la Hiroshima şi Nagasaki, cuprinde Europa, cauzând ceea ce Organizaţia Naţiunilor Unite avea să numească mai târziu „cel mai mare dezastru ecologic din istoria umanităţii”. În prima zi a lunii mai norul ajunge deasupra României. Rămâne aici nouă zile, timp suficient pentru ca mii de oameni, în special copii, să fie marcaţi pentru toată viaţa

-Cultură

* În perioada 26 aprilie – 9 mai, artista LUNA va realiza un live performance painting la Celula de Artă, denumit “Stuck in the loop”, bazat pe conceptul blocajului artistic – individ sau individualitate blocate într-o buclă atemporală, reluând aceleași obiceiuri, gânduri și mecanisme la nesfârșit. LUNA este studentă la secția de Design Grafic în cadrul Universității Naționale de Arte din București și absolventă a Liceului de Arte Plastice Nicolae Tonitza

* În Săptămâna Mare, Teatrul “Stela Popescu” propune publicului său online o experienţă inedită şi anume difuzarea într-un serial cu 6 episoade a unor fragmene din piesa Hoţul de mărgăritare de Valeriu Anania. Toate episoadele vor fi difuzate la ora 15:00, după cum urmează : luni, 26 aprilie – „E bine la noi acasă”, marți, 27 aprilie – „Planul”, miercuri, 28 aprilie – „Acum sunt liber”, joi, 29 aprilie – „Hoția”, vineri, 30 aprilie – „Căința”, sâmbătă, 1 mai – „Speranța”. Hoţul de mărgăritare în regia Amaliei Ciolan, scenografia Mihaelei Popescu şi coregrafia Ioanei Macarie este un spectacol din 2018 al Teatrului „Stela Popescu”

*Jud.Prahova: Sub egida Consiliului Judeţean Prahova, Muzeul Conacul Bellu din Urlaţi, Str. Orzoaia de Sus, nr. 12, secţie a Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, organizează, în perioada 24-26 aprilie 2021, omagierea ilustrului om de cultură, baronul Alexandru Bellu (1850-1921), de la a cărei trecere în eternitate se împlinesc 100 de ani.Programul zilei:

  • ora 12:00 – Cimitirul Bellu, Bucureşti: Comemorare: depuneri de flori, slujbă religioasă, alocuţiuni

 

– S-a întâmplat într-o zi de 26 aprilie

* Acum 229 de ani (1792) Rouget de Lisle lansa, la Strasbourg, cântecul „Chant de guerre de l’armée du Rhin”, cunoscut şi devenit celebru sub numele de „La Marseillaise”, imnul naţional al Franţei

* Cu 173 de ani în urmă (1848) s-a desfăşurat, la Sibiu, conferinţa conducătorilor români din Transilvania, în cadrul căreia a fost aprobat un proiect de program redactat de Simion Bărnuţiu, care cuprindea, în esenţă, problema recunoaşterii politice a naţiunii române şi protestul împotriva preconizatei „uniuni” a Transilvaniei cu Ungaria (26.IV/8.V)

* Acum 101 ani (1920) a luat ființă, la Cluj, primul Institut de Speologie din lume, creat la inițiativa savantului Emil Racoviță (1868-1947), biolog, explorator polar și fondator al Biospeologiei, consfințit printr-o lege promulgată de regele Ferdinand I la data de 26 aprilie 1920 și publicată în M.O. nr. 86 din 20 iulie 1920. Pentru început, institutul a funcționat ca parte componentă a Facultății de Științe din Cluj, reprezentând cadrul oficial în care fondatorul său a mutat și sediul Societății Științifice „Biospeologica”, pe care o întemeiase în 1907, ca instrument internațional de coordonare a activității tuturor zoologilor interesați de studiul faunei subterane. Alături de Emil Racoviță, în institutul din Cluj și-au desfășurat activitatea doi eminenți biologi: francezul Rene Jeannel, entomolog și biogeograf de seama și elvețianul Pierre-Alfred Chappuis, specialist în fauna acvatică subterană. În 1956, institutul a fost reorganizat sub conducerea profesorului Constantin Motas (1891-1980), în noua sa structură el având sediul central la București și o secție la Cluj, iar patru ani mai tarziu, a trecut sub egida Academiei Române, sub conducerea profesorului Traian Orghidan și a profesoarei Margareta Dumitrescu, primind numele de Institutul de Speologie „Emil Racoviță”

* Acum 84 de ani (1937) aviaţia germană a bombardat în mod violent şi a distrus, în timpul războiului civil din Spania (1936-1939), oraşul Guernica, eveniment imortalizat în tabloul cu acelaşi nume pictat de Pablo Picasso. Această acţiune era inclusă în planurile lui Hitler de a-l ajuta pe generalul Francisco Franco să continue războiul civil

* Se împlinesc 35 de ani (1986) de când s-a produs catastrofa de la Centrala Nucleară din Cernobîl (Ucraina), aflată la 200 km de Kiev, printr-o explozie a centralei, urmată de o contaminare radioactivă a zonei înconjurătoare. Acest dezastru este considerat ca fiind cel mai grav accident din istoria energiei nucleare. Un nor de precipitaţii radioactive s-a îndreptat spre părţile vestice ale Uniunii Sovietice, Europei şi părţile estice ale Americii de Nord, suprafeţe mari din Ucraina, Belarus şi Rusia fiind puternic afectate, aproximativ 336.000 de persoane au fost evacuate

* Se împlinesc 20 de ani (2001), de când, în zilele de 26 şi 27 aprilie, s-a desfăşurat la Bucureşti, pentru prima dată într-o ţară est-europeană, cea de-a 20-a reuniune a Asociaţiei Televiziunilor Publice Internaţionale din Europa – Grupul de la Bruges

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sfânta şi Marea Luni; Sfinţii Mucenici Chiril, Chindeu şi Tasie din Axiopolis (Cernavodă) (Calendarul Creştin-Ortodox 2021)

 

– 1904: S-a născut geologul Ştefan Ghika-Budeşti; fondatorul şcolii româneşti de geologie inginerescă şi hidrogeologie; studii geologice şi petrografice privind Carpaţii Meridionali; studii de geologie tehnică pentru barajele de la Bicaz, Vidraru şi Lotru; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1959)

 

– 1906: A murit Nicolae Predescu, prozator şi eseist (n. 1834) – 115 ani

 

– 1922: S-a născut Ştefan Augustin Doinaş (pseudonimul lui Ştefan Popa), poet, eseist şi traducător; preşedinte de onoare al Uniunii Scriitorilor din România (1990-2002); membru titular al Academiei Române din 1992 (m. 2002)

 

– 1930: S-a născut Oliviu Gherman, fizician, politician, profesor universitar și diplomat, fost președinte al partidului FDSN (devenit ulterior PDSR), în perioada 1992-1996, senator în patru legislaturi și fost preşedinte al Senatului (1992 – 1996) (m. 2020)

 

– 1935: S-a născut compozitorul şi muzicologul George Draga (m. 2008)

 

– 1936: S-a născut actorul de teatru, film şi televiziune Virgil Andriescu – 85 de ani

 

– 1936: S-a născut Aurel Gheorghe Ardeleanu, dramaturg, prozator și sculptor (m. 2021) – 85 de ani

 

– 1937: S-a născut Ieronim Tătaru, critic, istoric literar şi profesor universitar (m. 2013)

 

– 1949: A murit botanistul Emanoil Teodorescu; a organizat, la Bucureşti, primul laborator de fiziologie vegetală din România; considerat întemeietor al şcolii române de algologie şi al învăţământului universitar de fiziologia plantelor; membru titular al Academiei Române din 1945, vicepreşedinte al acestui for (8.VI-12.VIII.1948) (n. 1866)

 

– 1956: S-a născut actriţa Adriana Trandafir – 65 de ani

 

– 1963: A murit V.[asile] Voiculescu (numele real: Vasile Costache Voicu), medic şi scriitor (poet, prozator, dramaturg); din 1930 a iniţiat la Radiodifuziunea Română o rubrică permanentă pentru săteni, „Programul pentru sate”, care va deveni „Ora satului” (în care a fost prezent atât ca medic, cu sfaturi de specialitate, cât şi ca reporter de actualităţi rurale); a colaborat, de asemenea, constant la emisiunea „Universitatea Radio”; după 1944 a participat la reuniunile literare ale grupului „Rugul aprins” de la Mănăstirea Antim din Bucureşti; în august 1958 a fost arestat, fiind eliberat în mai 1962, cu mai puţin de un an înainte de moarte; membru post-mortem al Academiei Române din 1993 (n. 1884)

 

– 1967: A murit Nicolae Cernescu, chimist şi pedolog; activitate de cercetare în domeniul ştiinţei solului; membru titular al Academiei Române din 1963 (n. 1904)

 

– 1994: A murit actorul George Constantin (n. 1933)

 

– 2002: A murit Brânduşa Prelipceanu, jurnalistă şi traducătoare (n. 1949)

 

– 2004: A murit, la Köln, Titus Mocanu, estetician de renume mondial (n. 1923)

 

– 2007: A murit Florea Dumitrache, poreclit „Mopsul”, fost jucător român de fotbal, maestru emerit al sportului, subinginer (n.  1948)

 

– 2014: A murit Petre Bokor, regizor de teatru şi film, scriitor, traducător şi profesor; stabilit în Canada, din 1977; după căderea regimului comunist, Petre Bokor a revenit la Bucureşti, unde a pus în scenă mai multe spectacole (n. 1940)

 

– 2017: A murit părintele arhidiacon Alexandru Racu, dirijor de cor, compozitor, instrumentist şi profesor; a pus bazele Corului Filarmonicii din Craiova (n. 1937, la Chişinău)

 

– 2020: A murit pictorul și profeorul Eugeniu Barău (n. 1946) – 1 an

 

– 2020: A murit jurnalista şi poeta Clara Mărgineanu; redactor la Societatea Română de Televiziune (1995-2013) (n. 1972) – 1 an

 

 

 

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Bruxelles: Sesiunea plenară a Parlamentului European (26 – 29 apr.)

 

– Bruxelles: Reuniune informală a miniștrilor UE pentru agricultură și pescuit (26 – 27 apr.)

 

– Siria: Alegeri prezidenţiale  – un scrutin denunţat în avans de către Statele Unite şi de opoziţia siriană drept un „simulacru” menit să menţină regimul la putere. Candidaţii la preşedinţia siriană este necesar să fi trăit pe teritoriul sirian în ultimii zece ani, o prevedere care descalifică numeroşi reprezentanţi ai opoziţiei, care trăiesc în exil de la izbucnirea războiului civil, în 2011, soldat cu sute de mii de morţi şi milioane de deplasaţi

 

– New Delhi: Vizita primului ministru Boris Johnson, în India, prima deplasare în străinătate a oficialului britanic de când Marea Britanie a părăsit Uniunea Europeană

 

 

– Roma, Italia: Prim-ministrul italian, Mario Draghi Draghi, își prezintă Planul de redresare și reziliență în Parlament (26 – 27 apr.)

 

-Moscova, Rusia: Justiția rusă examinează cererea de a califica Mișcarea anti-Putin a opozantului politic Alexei Navalny drept una extremistă

 

-Italia: Deschiderea treptată a școlilor, barurilor și restaurantelor, teatrelor și sălilor de concerte

 

– Helsinki, Finlanda: Sfârșitul stării de urgență medicală

– Tallinn, Estonia: Urmează să înceapă eliberarea certificatelor digitale de vaccinare pentru combaterea Covid-19

 

– Stockholm, Suedia: Summit virtual privind schimbările climatice organizat de Fundația Nobel (26 – 28 apr.)

 

– Ankara: Începe procesul a 108 persoane, inclusiv lideri ai partidului pro-kurd, pentru demonstrațiile din 2014

 

– Madrid: Se așteaptă sfârșitul restricțiilor pentru călătorii din Brazilia și Africa de Sud

 

– Washington: Intrarea în vigoare a sancțiunilor comerciale americane împotriva companiilor din Belarus

 

– Vancouver, Canada: Audieri în procedurile de extrădare ale președintelui executiv Huawei, Meng Wanzhou (26 – 30 apr.)

 

– Johannesburg, Africa de Sud: Termen-limită pentru secretarul general al Congresului Național African de a părăsi această funcție

 

– Haga, Țările de Jos: Audiere la Curtea Internațională de Justiție privind tensiunile dintre RD Congo și Uganda

 

 

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională de Reamintire a Dezastrului de la Cernobîl”, adoptată prin Rezoluția din 8 decembrie 2016 a Adunării Generale a ONU; la 26 aprilie 1986 ( – 35 de ani), două explozii au zguduit reactorul 4 al Centralei nucleare de la Cernobîl, fiind răspândite în atmosferă cantităţi uriaşe de substanţe radioactive. Acest dezastru este considerat ca fiind cel mai grav accident din istoria energiei nucleare

 

– „Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale”, marcată din anul 2001, la iniţiativa Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale (OMPI), organism specializat al ONU, cu sediul la Geneva; în anul 1970, la această dată, intra în vigoare Convenţia internaţională asupra proprietăţii intelectuale

 

– Rusia: „Ziua Victimelor Catastrofelor şi Accidentelor Nucleare” (decretată de Prezidiul Parlamentului rus la 22.IV.1993); marchează accidentul nuclear, din 26.IV.1986 ( – 35 de ani), de la centrala atomică de la Cernobîl (Ucraina de astăzi, atunci în URSS)

 

– Crearea Republicii Unite Tanzania – 1964. Ziua naţională

 

– 121: S-a născut Marcus Aurelius (n. Marcus Annius Verus), împărat roman (161-180) (m. 180) – 1900 de ani

 

– 1711, 26 IV/7.V: S-a născut David Hume, filosof, istoric şi economist britanic, adept al empirismului şi scepticismului, unul dintre reprezentanţii de seamă ai iluminismului scoţian (m. 1776) – 310 ani

 

– 1798: S-a născut Eugène Delacroix (nume complet: Ferdinand-Eugène-Victor Delacroix), pictor romantic, desenator, gravor şi litograf francez (m. 1863)

 

– 1879: S-a născut Sir Owen Richardson, fizician britanic; a descoperit legile fenomenului de emisie termoelectronică; Premiul Nobel pentru fizică pe 1928 (m. 1959)

 

– 1889: S-a născut Ludwig Josef Johann Wittgenstein, filosof britanic de origine austriacă; în cursul vieţii a publicat o singură carte – „Tractatus Logico-Philosophicus” (1921) (m. 1951)

 

– 1898: S-a născut poetul spaniol Vicente Aleixandre; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1977 (m. 1984)

 

– 1900: S-a născut Charles Richter, fizician şi seismolog american; în 1935 a inventat scara ce măsoară intensitatea mişcărilor seismice şi care-i poartă numele (m. 1985)

 

– 1907: A murit Joseph Hellmesberger jr., compozitor, violonist şi dirijor austriac (n. 1855)

 

– 1910: A murit Björnstjerne Björnson, poet, prozator, dramaturg şi publicist norvegian, unul dintre „cei patru mari” ai literaturii norvegiene a secolului al XIX-lea (alături de Henrik Ibsen, Alexander Kielland şi Jonas Lie); Premiul Nobel pentru literatură pe 1903 (n. 1832)

 

– 1910: S-a născut producătorul japonez de film Tomoyuki Tanaka, creatorul serialului „Godzilla” (m. 1997)

 

– 1912: S-a născut scriitorul american de origine canadiană Alfred Elton Van Vogt, unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai literaturii science-fiction (m. 2000)

 

– 1925: S-a născut (la Cernăuţi) istoricul şi profesorul universitar israelian Zvi Yavetz; s-a numărat printre fondatorii Facultăţii de Ştiinţe Umaniste a Universităţii din Tel Aviv (m. 2013)

 

– 1925: S-a născut omul de afaceri italian Michele Ferrero, cel mai bogat producător de produse de ciocolată din lume, patronul companiei Ferrero, celebră în toată lumea prin produsele: Nutella, ciocolata Kinder, pralinele Ferrero Rocher, ouăle Kinder şi bomboanele Tic Tac (m. 2015)

 

– 1926: S-a născut Eleonora Romanescu, artistă plastică din R. Moldova (m. 2019) – 95 de ani

 

– 1926: A murit Jules Gillieron, lingvist francez originar din Elveţia; alături de Edmond Edmont, a fost considerat creatorul geografiei lingvistice („Atlasul lingvistic al Franţei”, 1902-1909; „Studii de geografie lingvistică”, 1912 ş.a.); membru de onoare străin al Academiei Române (1923) (n. 1854) – 95 de ani

 

– 1931: A murit George Herbert Mead, filozof, sociolog și psiholog american (n. 1863) – 90 de ani

 

– 1932: S-a născut Michael Smith, chimist englez, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1993, împreună cu Kary B. Mullis (m. 2000)

 

– 1933: S-a născut Arno Allan Penzias, fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1978 pentru studiile efectuate asupra radiaţiei cosmice de fond, împreună cu Pyotr Kapitsa şi Robert Woodrow Wilson

 

– 1940: A murit Carl Bosch, chimist şi inginer german, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1931 (n. 1874)

 

– 1951: A murit fizicianul şi matematicianul german Arnold Sommerfeld; contribuţii în spectroscopie; a perfecţionat modelul atomic al lui Bohr (n. 1868) – 70 de ani

 

– 1955: S-a născut Tadeusz Słobodzianek, dramaturg, regizor, critic teatral și pedagog polonez

 

– 1968: A murit John Heartfield (născut Helmut Hezfeld), pictor, grafician şi fotograf german; a criticat regimul prin artă, realizând o remarcabilă serie de fotomontaje (n. 1891)

 

– 1969: A murit maestrul japonez de arte marţiale Morihei Veshiba, cel care (în anii ’40 ai secolului XX) a pus bazele tehnicii şi filosofiei Aikido, artă marţială în care forţa spirituală este fundamentală (n. 1883)

 

– 2005: A murit Maria Schell, actriţă austriacă de film (n. 1926)

 

– 2013: A murit solistul şi compozitorul american de muzică country George Jones (n. 1931)

 

– 2015: A murit actriţa americană de film, teatru şi televiziune Jayne Meadows Allen; nominalizată de trei ori la premiile Emmy (n. 1919)

 

– 2017: A murit regizorul, producătorul şi scenaristul american Jonathan Demme; cunoscut pentru filmele „Tăcerea Mieilor” (1991) şi „Philadelphia” (1993) (n. 1944)

 

– 2020: A murit romancierul francez Georges-Jean Arnaud (a folosit mai multe pseudonime: Saint-Gilles, Gil Darcy, Frederic Mado, Gino Arnoldi, Ugo Solenza), scriitor popular şi prolific (a publicat 416 cărţi), care a abordat aproape toate genurile literare (n. 1928) – 1 an

 

– 2020: A murit Grigore Rusu, actor, regizor, profesor universitar și istoric teatral din R. Moldova (n. 1936) – 1 an

Calendarul zilei – 22 octombrie
Calendarul zilei marți, 22 octombrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 22 octombrie

S-a întâmplat într-o zi de 22 octombrie * Cu 317 ani în urmă (1707) avea loc dezastrul naval din Sicilia, când navele Marinei Regale britanice...

Calendarul zilei – 22 octombrie
Calendarul zilei – 21 octombrie
Calendarul zilei luni, 21 octombrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 21 octombrie

S-a întâmplat într-o zi de 21 octombrie * Sunt marcați 425 de ani (1599) de când Mihai Viteazul îşi făcea intrarea triumfală în Alba Iulia,...

Calendarul zilei – 21 octombrie
Calendarul zilei – 20 octombrie
Calendarul zilei duminică, 20 octombrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 20 octombrie

S-a întâmplat într-o zi de 20 octombrie * Acum 386 de ani (1638) se încheia construcţia Mănăstirii Căldăruşani, ctitorie a lui Matei...

Calendarul zilei – 20 octombrie
Calendarul zilei – 19 octombrie
Calendarul zilei sâmbătă, 19 octombrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 19 octombrie

S-a întâmplat într-o zi de 19 octombrie * Cu 243 de ani în urmă a avut loc Capitularea de la Yorktown (localitate în SUA, statul Virginia)....

Calendarul zilei – 19 octombrie
Calendarul zilei vineri, 18 octombrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 octombrie

 S-a întâmplat într-o zi de 18 octombrie * Acum 583 de ani (1541) Dieta de la Debreţin (sau Debrecen) recunoştea suzeranitatea Porţii asupra...

Calendarul zilei – 18 octombrie
Calendarul zilei joi, 17 octombrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 octombrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 octombrie * Cu 337 de ani în urmă (1687), prin Tratatul de la Blaj, 12 oraşe şi cetăţi din Transilvania erau...

Calendarul zilei – 17 octombrie
Calendarul zilei miercuri, 16 octombrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 octombrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 octombrie * Între 16 şi 19 octombrie, cu 211 ani în urmă (1813), s-a desfăşurat Bătălia de la Leipzig...

Calendarul zilei – 16 octombrie
Calendarul zilei marți, 15 octombrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 octombrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 octombrie * Cu 442 de ani în urmă (1582) această dată devenea prima zi a calendarului gregorian. La 24.II.1582...

Calendarul zilei – 15 octombrie