CONSTANŢA: RAJA va executa lucrări de reabilitare la nivelul conductei de alimentare cu apă de pe strada Arcului
Publicat de Doina Sirbu, 8 aprilie 2021, 12:39
RAJA S.A. va executa vineri, 9 aprilie, lucrări de reabilitare la nivelul conductei de alimentare cu apă de pe strada Arcului, din municipiul Constanța.
Investiția face parte din Contractul de lucrări CL34 – Reabilitare conducte magistrale tronson 3 – Municipiul Constanța, în valoare de peste 38 milioane lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) și constă în înlocuirea conductei de aducțiune pe o lungime de 600 m (de la intersecția străzilor Arcului cu Progresului până la Șos. Mangaliei) și racordarea acesteia la infrastructura de alimentare cu apă.
Pentru realizarea intervenției se va întrerupe furnizarea apei potabile în intervalul orar 09.00 – 14.00.
Vor fi afectați consumatorii aflați în perimetrul delimitat de străzile: Progresului – Meșterul Manole – Sergent Nicolae Grindeanu – Progresului și cei arondați punctului termic 92.
Foto – arhivă