Ioan Adam și-a dat demisia din Parlament
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 23 ianuarie 2015, 13:21
Biroul permanent al Camerei Deputaților a luat act vineri de demisia deputatului PSD Ioan Adam din Parlamentul României, conform Agerpres.
”Am primit demisia domnului deputat Ioan Adam din calitatea de deputat și o vom înainta pe 2 februarie către plen”, a spus președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, după ședința Biroului permanent.
Ioan Adam a fost arestat pe 20 noiembrie printr-o decizie luată de instanța supremă, în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri din Bacău.