Astăzi este marcată Ziua Mondială a Asistenței Sociale
Publicat de ,
16 martie 2021, 12:47
Astăzi este marcată Ziua Mondială a Asistenței Sociale. În ultimul an, lucrătorii din acest sector au avut de înfruntat dificultăți sporite, în contextul pandemiei.
În 2020, Direcția de Asistență Socială Năvodari a fost una dintre instituțiile cu implicare directă în ceea ce privește limitarea efectelor și răspândirii noului coronavirus.
Personalul Direcției de Asistență Socială oferit sprijin pentru aproape 6.500 de familii din orașul Năvodari, prin acordarea a 12 tipuri de beneficii sociale.
Totodată, echipa Direcției a menținut deschise și active serviciile sociale dedicate persoanelor vulnerabile din oraș, prin Unitatea de Îngrijire la Domiciliu a Persoanelor Vârstnice și Cantina de Ajutor Social.
De asemenea, zeci de copii au continuat să beneficieze de serviciile Centrului de Zi și ale Creșei nr. 20 din Năvodari.
În același timp, angajații Direcției au sprijinit persoanele izolate și fără adăpost, prin achiziționarea și distribuirea de alimente, medicamente, materiale sanitare, hrană caldă, precum și facilitarea transportului și însoțirea la unitățile medicale specializate.
Peste 1.300 de apeluri telefonice au fost înregistrate la linia telefonică special creată pentru consilierea persoanelor vârstnice și vulnerabile din orașul Năvodari.