Mihaela Buzărnescu învinsă în turul al doilea la Guadalajara
Publicat de Claudiu Dobrescu, 11 martie 2021, 06:56
Românca Mihaela Buzărnescu (32 ani, 136 WTA) a fost învinsă în două seturi, de favorita numărul 2 a turneului de tenis de la Guadalajara, Marie Bouzkova (22 ani, 50 WTA), cu scorul final 6-3, 6-2, la capătul unui meci care a durat o oră și 21 de minute.
Partida s-a disputat în turul secund al competiției.
În primul tur, tenismena din Cehia a trecut de cealaltă româncă prezentă pe tablou, Irina Maria Bara, cu 6-3, 3-6, 6-3.
După eliminarea din proba de simplu a acestui turneu, Mihaela Buzărnescu se pregătește să evolueze şi la dublu, împreună cu germanca Anna-Lena Friedsam.
Text-Claudiu Dobrescu / Foto FACEBOOK