Circulaţie restricţionată pe A2 Bucureşti – Constanţa
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 8 martie 2021, 10:38
Traficul este restricţionat luni pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, pentru efectuarea unor lucrări.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că luni, pentru efectuarea unor lucrări de reparaţii, circulaţia rutieră pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa va fi restricţionată astfel:
* în intervalul orar 08,30 – 17,00, pe sensul către Bucureşti, este restricţionată banda a doua pe tronsonul kilometric 204 – 206, localitatea Valu lui Traian, judeţul Constanţa, pentru efectuarea de colmatări asfaltice;
* în intervalul orar 08,30 – 16,00, pe sensul către Bucureşti, este restricţionată a doua bandă, la kilometrul 160, localitatea Cernavodă, judeţul Constanţa, pentru efectuarea de lucrări la parapetul median.
Conducătorii auto sunt sfătuiţi să reducă viteza în zona cu restricţii şi să semnalizeze din timp intenţia de schimbare a benzii de circulaţie.
Redactor – Daniel Țăndăreanu / Foto – Arhivă