2.815 de cazuri noi de COVID-19, în România; teste efectuate în ultimele 24 de ore – aproape 35.000. Situația la Constanța și Tulcea
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 17 februarie 2021, 12:12
Până astăzi, 17 februarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 768.785 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
714.709 pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.815 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
În ultimele 24 de ore, în județul Constanța au fost raportate 104 cazuri noi, iar la Tulcea 14.
Până astăzi, 19.588 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 16.02.2021 (10:00) – 17.02.2021 (10:00) au fost raportate 62 de decese (37 bărbați și 25 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vrancea, Ilfov și București.
Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 7 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 11 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 20 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 22 decese la categoria de peste 80 de ani.
58 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 6.895. Dintre acestea, 935 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.777.072 de teste RT-PCR și 222.655 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 27.362 de teste RT-PCR (18.188 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.174 la cerere) și 7.567 teste rapide antigenice.
De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 189 teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 17 februarie a.c.
Pe teritoriul României, 40.027 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 9.877 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 61.006 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 134 de persoane.
Redactor – Daniel Țăndăreanu / Foto – Arhivă