Ce ne recomandă specialiştii pentru a preveni un incendiu de natură electrică

Publicat de Doina Sirbu, 11 februarie 2021, 09:55
Una dintre principalele cauze ale incendiilor este suprasarcina instalației electrice, în timpul iernii când se folosesc diverse tipuri de aparate pentru încălzirea locuinței. De asemenea și improvizațiile la rețeaua electrică, prizele și întrerupătoarele slăbite sunt responsabile de accidente. Cum să prevenim un incendiu de natură electrică, aflăm de la purtătorul de cuvânt al Inspectotarului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea (ISU), Anamaria Stoica.
“Trebuie să se analizeze împrejurările producerii acestora, să se conserve cu promptitudine şi cu bune condiţii, orice urmă găsită, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei reale”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, Anamaria Stoica.
Unde sunt întâlnite cel mai des aceste incendii?
“În locuinţele particulare, cele mai afectate de incendii, au fost podurile şi dormitoarele, majoritatea incendiilor, având sursă de aprindere de natură electrică sau ca urmare a defectelor apărute în exploatarea cablurilor, montării necorspunzătoare pe materiale combustibile sau asupra sarcinilor”, a mai spus purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, Anamaria Stoica.
Când achiziţionăm o locuinţă nouă, la ce trebuie să fim atenţi?
“Atunci când vă mutaţi într-un imobil, este foarte important să verificaţi cu atenţie instalaţia electrică. Ideal ar fi să evaluaţi acest aspect înainte de a face achiziţia. O instalaţie veche poate creşte riscul de incendiu sau de avariere a aparatelor electrice din casă. În cazul în care observaţi că priza se mişcă sau în jurul întrerupătorului există un orificiu liber, va trebui să cereţi ajutorul unui specialist. Pentru a preveni aceste defecţiuni, va trebui să acordaţi atenţie modului în care introduceţi sau extrageţi cablurile de alimentare din priză”, spune purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, Anamaria Stoica.
Suprasolicitarea instalaţiei electrice este o cauză principală a incendiilor?
“Cele mai multe incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent. Avertismentul vizează mai mult electrocasnicele de putere electrică mare. Alocaţi fiecărui aparat câte o priză. În cazul în care uniţi mai multe aparate la o singură sursă, aceasta se poate încălzi, provocând în scurt timp un incendiu. Dacă nu sunteţi singurul locatar al spaţiului respectiv, este foarte important să se ştie tipul prizei. Un electrician vă va indica tensiunea electrică precum şi tipul prizei. În momentul în care conectaţi un consumator mare la o priză fără împământare există riscul ca surplusul de curent să ducă la arderea aparatului sau la arderea celor din jur. Este foarte important să folosiţi aparate electrice şi electrocasnice conform manualului de utilizare. În cazul în care sesizaţi că produsul respectiv şi-a schimbat parametri de funcţionare, se încălzeşte foarte repede sau emană un puternic miros de ars, scoateţi-l imediat din funcţiune. Nu insistaţi să încărcaţi bacteria unui telefon cu un încărcător care devine fierbinte în câteva minute. În cazul producerii unui incendiu, se va acţiona de urgenţă pentru evacuarea tuturor ocupanţilor clădirii, precum şi a bunurilor importante adăpostite şi anunţarea incendiului la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, Anamaria Stoica.
Redactor – Cecilia Pătrăhău / Foto – unsplash.com