Costul lunar de întreținere datorat de beneficiarii Căminului pentru Persoane Vârstnice din Constanța a fost majorat
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 30 ianuarie 2021, 14:54
Costul lunar de întreținere datorat de beneficiarii Căminului pentru Persoane Vârstnice din Constanța a fost majorat cu sume importante în ședința de ieri a Consiliului Local Municipal Constanța.
În funcție de nivelul de îngrijire de care au nevoie, se achită sume diferențiate, cu aportul beneficiarilor direcți și, de la caz la al, al rudelor acestora sau al municipalității.
Astfel, pentru persoanele independente, capabile să se îngrijească singure, costul de întreținere a fost stabilit la aproape 2.800 de lei pe lună, în creștere cu aproximativ 280 de lei față de anul trecut.
Pentru persoanele semidependente, costul lunar este de 2.937 de lei, mai mare cu 365 de lei decât în 2020.
În cazul persoanelor dependente total, majorarea este de aproape 1.600 de lei, până la nivelul de 4.200 de lei.
Reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială au declarat că majorarea a fost impusă în urma unui hotărâri de Guvern de anul trecut, prin care a fost decisă creșterera valorii standardului minim de cost, pentru a putea fi asigurate și standardele de calitate necesare.
Beneficiarii căminului achită cel mult 60% din pensie, dar nu mai mult decât sumele menționate.
Dacă veniturile vârstnicilor sunt insuficiente, diferența trebuie achitată de rudele acestora, dacă au venituri pe membru de familie mai mari decât valoarea netă a salariului minim. Dacă nici această variantă nu este posibilă, în ultimă instanță, diferența este acoperită de la bugetul local.
Majorarea a provocat dispute în ședință, iar consilierul local PSD Costin Răsăuțeanu a criticat această creștere, despre care a spus că este greu de suportat și a pus problema unor forme de sprijin pentru cele 50 de persoane dependente, de la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Constanța.
Redactor – Bogdan Comșa / Foto – Arhivă