BC Athletic Neptun a pierdut meciul de ieri cu CSA Steaua
Publicat de Claudiu Dobrescu, 30 ianuarie 2021, 07:33
Aseară în Sala Sporturilor din Constanța s-a disputat meciul restant dintre BC Athletic Neptun și CSA Steaua București, în cadrul Ligii Nașionale de baschet masculin.
Echipa constănțeană a fost învinsă cu 82-78 și se află în continuare pe ultimul loc în clasament, fără victorie.
„Am reușit să stăm în meci până la final, cu o echipă bună, asta mă bucură. Suntem într-un progres la ce înseamnă baschetul colectiv.”, a declarat după meci, antrenorul gazdelor, Alexandru Olteanu.
BC Athletic va disputa astăzi și cea de-a doua restanță programată la ora 16.00, la Constanța, având ca adversară echipa de pe locul 5 al clasamentului, CSO Voluntari.
Text-Claudiu Dobrescu / Foto FACEBOOK BCATHLETIC