România a ajuns la 30.000 de vaccinări anti-Covid pe zi
Publicat de Doina Sirbu, 19 ianuarie 2021, 11:14
România a ajuns la 30.000 de vaccinări anti-Covid pe zi, a declarat azi preşedintele Senatului, Anca Dragu. Când vine vorba despre vaccinare, părerile oamenilor sunt împărțite și mulți, chiar dacă nu resping cu totul ideea, sunt încă reticenți.
Azi dimineață, într-o piață din Constanța:
“E bine să se vaccineze lumea. Trebuie să îşi facă neapărat că anticorpii sunt anticorpi, iar vaccinul e vaccin. Cine l-a făcut, nu l-a făcut de nebun”, spune un constănţean.
“Eu, personal, până nu am foarte multe informaţii, nu mă vaccinez. Poate să fie bine, de ce să fie rău dacă se vaccinează, dar cine ştie când vine la noi ca să vaccineze? Eu sunt din Târguşor şi în comunele noastre nici nu se aude de vaccin”, ne-a mărturisit un domn.
La nivelul Comisiei Europene, lucrurile se văd altfel.
Obiectivul Executivului comunitar este ca până în vară, rata vaccinării anti-COVID-19 în Uniunea Europeană să ajungă la aproximativ 70% dintre adulţi.
Până în martie, ar putea fi vaccinaţi împotriva noului coronavirus 80% din personalul medical şi dintre persoanele cu vârste peste 80 de ani.
Aceste ţinte sunt incluse în documentul de lucru ce va fi dezbătut la summitul UE din 21 ianuarie, care se va concentra pe vaccinarea anti-COVID-19.
Redactor – Cristina Ghelasie / Foto – unsplash.com