A fost amânată oprirea controlată a Unităţii 1 de la Cernavodă
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 16 ianuarie 2021, 13:36
SN Nuclearelectrica SA anunţă că oprirea controlată a Unităţii 1 CNE Cernavodă, anunţată pe 12 ianuarie prin intermediul unui comunicat de presă, a fost amânată pentru o dată ulterioara.
Amânarea opririi controlate a Unităţii 1 are ca scop asigurarea producţiei de energie electrică necesară Sistemului Energetic Naţional în această perioadă în care temperaturile în ţară vor fi deosebit de scăzute.
“Amânarea opririi controlate, planificată iniţial pentru noaptea de 15 spre 16 ianuarie 2021, nu impactează în niciun fel funcţionarea normală a Unităţii 1, securitatea nucleară, personalul sau populaţia. De asemenea, au fost luate măsuri compensatorii ce asigură funcţionarea Unităţii 1 CNE Cernavodă la parametri normali, până la efectuarea lucrărilor de reparaţie a circuitului tehnologic clasic/secundar ce urmau a fi derulate în timpul opririi controlate din acest sfârşit de săptămână”, transmite SNN, deşi, anterior, societatea anunţase că: “Unitatea 1 a CNE Cernavodă va fi oprită în mod controlat, în noaptea de vineri spre sâmbătă (15-16 ianuarie 2021), pentru realizarea unor lucrări de reparaţie, ca urmare a apariţiei unei defecţiuni la circuitul tehnologic clasic/secundar al acesteia”.
SNN mai precizează că va comunica data la care se va opri controlat Unitatea 1 în vederea derularii lucrărilor anterior menţionate.
Redactor – Daniel Țăndăreanu / Foto – Arhivă