Informare de ploi şi vânt, în toată ţara, valabilă până sâmbătă
Publicat de , 7 ianuarie 2021, 11:52
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare de precipitaţii moderate cantitativ şi intensificări ale vântului, valabilă în întreaga ţară, începând de astăzi şi până sâmbătă, la ora 10.00.
Sunt anunţate precipitații, în cursul zilei de astăzi (7 ianuarie), local în nord, centru și nord-est, iar din a doua parte a nopții de joi spre vineri (7/8 ianuarie) aria acestora va fi în extindere dinspre sud, urmând să cuprindă cea mai mare parte a țării. Acestea vor fi mai însemnate cantitativ îndeosebi în jumătatea de sud, unde se vor acumula 15…25 l/mp.
Vor predomina ploile, iar în cursul zilei de vineri (8 ianuarie) și în noaptea de vineri spre sâmbătă (8/9 ianuarie), precipitațiile vor fi mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare, cu precădere în zona deluroasă a Olteniei, Munteniei, în Transilvania și Moldova, unde se va depune strat de zăpadă.
La munte, temporar va ninge și se va depune strat nou de zăpadă, mai consistent în Munții Banatului, în Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură.
Vântul va avea intensificări în zonele montane, în special la începutul intervalului, când viteza la rafală va atinge 60…80 km/h, spulberând zăpada, iar local și temporar și în celelalte regiuni, în general, cu viteze de 40…50 km/h.