Ascultă Radio România Constanța Live

ANRE: Peste 4,5 milioane de consumatori casnici de energie din România sunt vulnerabili

ANRE: Peste 4,5 milioane de consumatori casnici de energie din România sunt vulnerabili

Publicat de Doina Sirbu, 6 ianuarie 2021, 17:21

Mai mult de jumătate din consumatorii casnici de energie electrică din România, respectiv peste 4,5 milioane, se încadrează la categoria de consumatori vulnerabili, având un consum mediu de 55 kWh pe lună, potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), remis, miercuri, AGERPRES.

„Din cei peste 8.700.000 de clienţi casnici, conform raportărilor aferente semestrului I al anului 2020, transmise de furnizori către ANRE pentru a obţine datele necesare realizării raportărilor către INS-EUROSTAT, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 1952/2016 al Parlamentului European şi al Consiliului, peste 50% din total sunt clienţi cu un consum mediu de 55 kWh/lună, care pot fi încadraţi în categoria consumatorilor vulnerabili”, arată ANRE.

Este vorba, mai exact, de un număr de 4.592.430 de consumatori, din totalul de 8.738.575.

Totodată, ANRE precizează că, la finalul lunii octombrie 2020, dintr-un număr de peste 8.700.000 de consumatori casnici, un procent de peste 32,8% (2.915.243 clienţi) au ales să încheie contracte de furnizare la preţuri concurenţiale.

„Prin activitatea de informare, ANRE continuă să asigure creşterea gradului de informare şi conştientizare a drepturilor clienţilor finali de energie electrică în relaţia cu operatorii economici participanţi la piaţa de energie electrică. Autoritatea întreprinde toate măsurile necesare pentru asigurarea condiţiilor de concurenţă, transparenţă şi tratament nediscriminatoriu pe piaţa energiei electrice, precum şi pentru completarea cadrului de reglementare astfel încât să vină în sprijinul clienţilor în vederea trecerii la piaţa concurenţială de energie electrică. De asemenea, pentru a facilita clienţilor accesul la informaţii privind ofertele diverşilor furnizori, astfel încât aceştia să poată alege oferta cea mai potrivită nevoilor lor, ANRE pune la dispoziţia acestora, pe pagina proprie de internet, aplicaţia informatică „Comparatorul ofertelor-tip de energie electrică”, în care se regăsesc ofertele de pe piaţa concurenţială ale furnizorilor de energie electrică, precum şi un serviciu de Call-center dedicat liberalizării pieţei de energie”, se mai arată în comunicat.

Reprezentanţii ANRE amintesc că, în vederea facilitării procesului de schimbare a furnizorului de energie de către consumatorul final şi optimizării procesului operaţional, ANRE are în derulare proiectul „Dezvoltarea capacităţii instituţionale a Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei pentru simplificarea procesului de schimbare a furnizorului de energie electrică şi de gaze naturale”, cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014-2020. Astfel, prin implementarea proiectului se vor putea îndeplini noile cerinţe europene care prevăd ca până în anul 2026 procesul tehnic de schimbare a furnizorului să se finalizeze în 24 de ore.

Sursă – AGERPRES / Foto – unsplash.com

Independentul Călin Georgescu, surpriza primului tur al alegerilor prezidențiale
Actualitate luni, 25 noiembrie 2024, 07:48

Independentul Călin Georgescu, surpriza primului tur al alegerilor prezidențiale

Candidatul independent Călin Georgescu a ajuns pe primul loc duminică, în primul tur al alegerilor prezidențiale, înaintea premierului...

Independentul Călin Georgescu, surpriza primului tur al alegerilor prezidențiale
Prezidenţiale 2024 | Independentul Călin Georgescu câștigă detașat primul tur de scrutin
Actualitate luni, 25 noiembrie 2024, 06:59

Prezidenţiale 2024 | Independentul Călin Georgescu câștigă detașat primul tur de scrutin

Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,84% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, arată datele...

Prezidenţiale 2024 | Independentul Călin Georgescu câștigă detașat primul tur de scrutin
Prezidențiale 2024 | Rezultate parțiale după numărarea a peste 58% dintre voturile din țară
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 23:23

Prezidențiale 2024 | Rezultate parțiale după numărarea a peste 58% dintre voturile din țară

Rezultatele alegerilor prezidențiale 2024 sunt transmise în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă, care prezintă numărătoarea...

Prezidențiale 2024 | Rezultate parțiale după numărarea a peste 58% dintre voturile din țară
Prezidențiale 2024 | Exit-poll la ieșirea de la urne, la ora 21.00
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 21:22

Prezidențiale 2024 | Exit-poll la ieșirea de la urne, la ora 21.00

Peste 18 milioane de alegători au fost aşteptaţi duminică la urne, pentru a alege unul dintre cei 13 candidaţi intraţi în cursa...

Prezidențiale 2024 | Exit-poll la ieșirea de la urne, la ora 21.00
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 20:47

HÂRȘOVA: Accident rutier mortal la ieșirea din localitate

Un accident rutier mortal a avut loc, în această seară, pe DN 2A, la ieșirea din Hârșova spre Vadu Oii. Potrivit purtătorului de cuvânt al...

HÂRȘOVA: Accident rutier mortal la ieșirea din localitate
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 20:33

Prezidențiale 2024 | Până la ora 20,00, au votat 51,19% dintre alegători

Cu o oră înainte de închiderea urnelor, au votat, duminică, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, 9.219.336 de alegători, reprezentând...

Prezidențiale 2024 | Până la ora 20,00, au votat 51,19% dintre alegători
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 17:21

TULCEA, CONSTANȚA: Acțiuni de combatere a faptelor ilegale din domeniul piscicol în Deltă și pe Dunăre

Echipe de comisari din cadrul Comisariatului General, Comisariatului Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării şi Comisariatului Judeţean Galaţi din...

TULCEA, CONSTANȚA: Acțiuni de combatere a faptelor ilegale din domeniul piscicol în Deltă și pe Dunăre
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 16:56

CONSTANȚA: Prezența la vot în județ, la ora 16.00, a fost de 35.60%

În județul Constanța, până la ora 16.00, au votat, la primul tur al prezidențialelor, 218.215 de cetățeni, reprezentând 35,60% din numărul...

CONSTANȚA: Prezența la vot în județ, la ora 16.00, a fost de 35.60%