Orașul Năvodari are pentru prima dată o echipă de fotbal feminin
Publicat de Catalin Donose, 5 ianuarie 2021, 09:47
Pentru prima dată, orașul Năvodari are o echipă de fotbal feminin, iar perspectivele acesteia sunt frumoase.
Formația de la CS Năvodari are în lot 14 jucătoare cu vârste între 11 și 14 ani, iar antrenor este fostul mijlocaș al divizionarei secunde Midia Năvodari, Nicolae Tudorici, care a evoluat pentru echipa dobrogeană între 1994 și 2002, după care s-a transferat în Grecia.
Antrenamentele se desfășoară pe terenul Chimia și în Sala Sporturilor din Năvodari și după cum ne spunea antrenorul echipei sunt câteva jucătoare cu potențial, care pot continua pe drumul performanței.
Ca perspectivă, în următorii patru ani, se dorește ca formația feminină din Năvodari să evolueze în Liga a 2-a de fotbal, în funcție și de bugetul clubului.
Selecția jucătoarelor rămâne deschisă, iar fetele cu vârste între 7 și 14 ani din Năvodari, care doresc să practice fotbalul se pot adresa antrenorului Nicolae Tudorici, telefon 0723.474362.
Cătălin Donose
Foto – Arhivă