Ascultă Radio România Constanța Live

Calendarul zilei – 4 ianuarie

Calendarul zilei – 4 ianuarie

Publicat de Codrin RAITA, 4 ianuarie 2021, 05:00 / actualizat: 4 ianuarie 2021, 10:08

EVENIMENTE INTERNE

-Economic

*CFR Călători lansează astăzi „Trenurile Zăpezii 2021”, ofertă de călătorie valabilă până la 28 februarie 2021. Reducerea de 25% se acordă de luni până joi, pentru călătoriile pe rută directă, la clasa a 2-a, cu trenurile InterRegio ce au ca punct de plecare/destinaţie una dintre staţiile: Sinaia, Buşteni, Azuga, Predeal, Braşov, Vatra Dornei Băi hc sau Vatra Dornei

* Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) deschide, în perioada 4 ianuarie – 4 mai 2021, o nouă sesiune de primire a proiectelor dedicată tinerilor fermieri din diaspora. Este vorba de submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).Alocarea financiară pentru această sesiune continuă este de 20 milioane de euro. Pragul de calitate pornește de la 70 de puncte, descrescând lunar cu 15 puncte. Astfel, în ultima lună de sesiune, în perioada 5 aprilie – 4 mai, pragul lunar de calitate va fi de 25 de puncte. Sprijinul public acordat prin PNDR 2020 pentru instalarea tinerilor fermieri este 100% nerambursabil, în valoare de 40.000 de euro sau de 50.000 de euro, în funcție de dimensiunea exploatației agricole (dimensiunea exploatației agricole se poate calcula și prin noua aplicație pusă la dispoziția publicului pe pagina de internet a AFIR – http://so.afir.info/).Finanțarea se acordă tinerilor fermieri sub formă de sumă forfetară în două tranșe: 75% din cuantumul sprijinului la semnarea Contractului de finanțare și 25% din cuantumul sprijinului în funcție de implementarea corectă a Planului de Afaceri, fără a depăși trei ani (cinci ani pentru exploatațiile pomicole) de la semnarea Contractului de finanțare. Acordarea sprijinului va fi proporțională cu gradul de îndeplinire a Planului de Afaceri.Depunerea cererilor de finanţare se face doar on-line pe www.afir.info, conform precizărilor din Ghidul Solicitantului, începând cu această dată, de la ora 9:00 şi până în data de 4 mai, ora 16:00

-Medicină, Sănătate

*  Jud.Arad: Începe campania de vaccinare anti-COVID-19 în judeţ. Au fost înfiinţate, până în prezent, şase centre de vaccinare, patru în secţii ale Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, una în Policlinica Municipală şi una în Spitalul Orăşenesc Ineu.Vaccinarea va avea loc după un program de la ora 08:00 la 20:00 în fiecare zi în cele şase centre

*Jud.Constanța:Începe  prima etapă de vaccinare împotriva COVID-19 în județ, adresată lucrătorilor din domeniile medical şi social, până în prezent exprimându-şi dorinţa de a se imuniza peste 4.300 de persoane. Instituţia Prefectului Constanţa susține că vor exista şase centre de vaccinare, în municipiile Constanţa, Mangalia şi Medgidia şi la Eforie Nord. Vaccinarea va continua în spitale, pentru personalul medical – Spitalul Judeţean, Spitalul de Boli Infecţioase, Spitalul de Pneumoftiziologie, Mangalia, Medgidia, Cernavodă, Hârşova

*Jud.Vrancea: Începe campania de vaccinare împotriva COVID, în prima etapă urmând a fi livrat un prim lot de 975 de doze, care vor fi destinate lucrătorilor din domeniile sănătăţii şi social. La nivelul judeţului Vrancea au fost stabilite 12 centre de vaccinare, care sunt în curs de amenajare şi autorizare.Patru centre de vaccinare vor fi în municipiul Focşani, iar celelalte la Adjud, Panciu, Odobeşti, Vidra, Tâmboeşti, Dumitreşti, Râmniceni şi Suraia. Majoritatea centrelor vor fi amenajate în săli de sport, unde spaţiul permite compartimentarea şi realizarea de circuite adecvate

 

– S-a întâmplat într-o zi de 4 ianuarie

* Acum 174 de ani (1847) apărea (până la 28 aprilie 1848), la Blaj, prima gazetă tipărită în Transilvania în întregime cu caractere latine. Este vorba de „Organul luminării”, publicaţie săptămânală, cu profil filologic, politic şi literar, editată din iniţiativa şi sub conducerea lui Timotei Cipariu. Între 12 mai şi 29 septembrie 1848 a apărut sub numele de „Organul naţiunale”

* Se împlinesc 125 de ani (1896) de când a avut loc la Bucureşti un miting de solidaritate cu lupta românilor din Transilvania, la care a luat cuvântul Vasile Lucaciu, unul dintre conducătorii luptei de eliberare a acestora (4/16)

* Acum 107 ani (1914) era format un guvern liberal în frunte cu Ion I. C. Brătianu, care avea să conducă ţara până în 1919 (cu o întrerupere, martie-noiembrie 1918). După preluarea puterii, şeful liberalilor a făcut ca diplomaţia românească să încline tot mai mult spre Antantă, văzând în aceasta calea spre satisfacerea dezideratului unităţii statale (4/17)

* Se împlinesc 95 de ani (1926) de când Parlamentul României a ratificat hotărârea Consiliului de Coroană privind aprobarea renunţării principelui Carol al II-lea la tronul României („Actul de la 4 ianuarie”) şi recunoaşterea prinţului Mihai (pe atunci în vârstă de numai 4 ani) ca principe moştenitor al tronului. Pe timpul minoratului lui Mihai s-a instituit o Regenţă, formată din patriarhul Miron Cristea, Gheorghe Buzdugan, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi principele Nicolae, fratele lui Carol al II-lea

* Acum 74 de ani (1947) apărea, la Hamburg, primul număr al prestigioasei reviste germane „Der Spiegel”

* Cu 52 de ani în urmă (1969) intra în vigoare Convenţia internaţională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, adoptată de Adunarea Generală a ONU, în decembrie 1965, la sesiunea a 20-a. România a aderat la Convenţie la 14.VII.1970

* Tot într-o zi de 4 ianuarie, acum 31 de ani (1990), lua fiinţă Uniunea Democratică a Slovacilor şi Cehilor din România, forumul tutelar al minorității cehe și slovace din ţara noastră (înregistrată la 27.II.1990, pe baza unei decizii civile a Judecătoriei Arad)

* Cu 22 de ani în urmă (1999) se desfăşura greva minerilor din Valea Jiului. Aproximativ 15.000 de mineri de la Compania Naţională a Huilei din Valea Jiului au început o grevă pentru a obţine mărirea salariilor şi renunţarea la programul de închidere a minelor nerentabile, ameninţând că vin la Bucureşti, în cazul în care revendicările lor nu vor fi satisfăcute. Aflat în faţa unui conflict fără precedent, premierul Radu Vasile acceptă dialogul cu minerii, eveniment care a avut loc la mănăstirea Cozia, la 22-23 ianuarie. În urma acestuia a fost încheiată „Pacea de la Cozia”, un acord în care Guvernul convenea respectarea revendicărilor minerilor, neînchiderea minelor Dâlja şi Bărbăteni şi neînceperea urmăririi penale împotriva liderilor minerilor

* Acum 11 de ani (2010) a avut loc, la Dubai, inaugurarea oficială a celei mai înalte clădiri din lume (la acea dată) – Burj Khalifa (828 m). Construcţia a început la 21 septembrie 2004, costurile totale ale proiectului au fost de aprox. 1,5 miliarde de dolari, proiectul dispunând de 30.000 de locuinţe şi 9 hoteluri

* Acum 4 ani (2017) guvernul Sorin Grindeanu, al 127-lea guvern al României (4 ian. – 29 iun. 2017), a fost învestit de Parlament

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1841: S-a născut Petru Poni, chimist şi mineralog; unul dintre fondatorii şcolii româneşti de chimie anorganică; autor al primelor manuale de fizică şi chimie în limba română; membru titular al Academiei Române din 1879, preşedinte al acestui for (1898-1901, 1916-1920) (m. 1925) – 180 de ani

 

– 1877: S-a născut Sextil Puşcariu, lingvist, filolog, istoric literar, pedagog, publicist, cronicar muzical şi teatral; primul rector (1919) al Universităţii din Cluj; a întemeiat (1919) Muzeul Limbii Române, primul institut lingvistic din România, care a editat revista „Dacoromania” (1920-1940; 1941-1948); Sextil Puşcariu a iniţiat şi a condus (1906-1940) lucrările de elaborare a „Dicţionarului Academiei Române” şi a „Atlasului lingvistic român”; membru titular al Academiei Române din 1914 (m. 1948)

 

– 1891: S-a născut Ticu Archip (prenumele la naştere: Sevastia), prozatoare, traducătoare şi autoare dramatică (m. 1965) – 130 de ani

 

– 1894: S-a născut prozatorul I.[on] Dongorozi; autor de manuale şcolare, în colaborare cu Simion Mehedinţi (m. 1975)

 

– 1896: S-a născut chimistul Eugen Angelescu, fondator al şcolii româneşti de chimie coloidală; membru titular al Academiei Române din 1963 (m. 1968) – 125 de ani

 

– 1897, 4/17: S-a născut Vespasian Pella, jurist, diplomat, om politic şi profesor universitar; fondatorul dreptului internaţional penal şi promotorul justiţiei penale internaţionale; raportor (1925) la Conferinţa interparlamentară de la Washington; preşedintele grupului român la Conferinţele balcanice; contribuţii la crearea instituţiilor de drept internaţional; membru corespondent al Academiei Române din 1941 (m. 1960, la New York)

 

– 1899: S-a născut Emil Petrovici, lingvist şi folclorist; a întocmit primul studiu amplu de dialectologie slavo-română („Graiul caraşovenilor. Studiu de dialectologie slavă meridională”, 1935); a adus o contribuţie substanţială la realizarea „Atlasului lingvistic” (1936); autorul câtorva studii etno-folclorice şi lingvistice bazate pe anchete dialectale; membru titular al Academiei Române din 1948 (m. 1968)

 

– 1926: S-a născut Margareta Niculescu, artist păpuşar, regizoare și profesoară; a contribuit la înnoirea teatrului de marionete în Europa și în lume, începând cu anul 1950; director al Teatrului Țăndărică din București (1949-1986); a condus Institutul Internațional de Teatru de Păpuși din Charleville-Mezieres, Franța, și a fost cofondatoare, împreună cu Jacques Félix, a Școlii Naționale de Artă a Marionetelor din acel oraș (m. 2018) – 95 de ani

 

– 1931: S-a născut Nora Iuga (pseudonimul literar al Eleonorei Almosnino), poetă, prozatoare şi traducătoare (din limbile germană și suedeză) – 90 de ani

 

– 1942: S-a născut pianista şi profesoara Krimhilda Cristescu

 

– 1943: S-a născut Mandics György (pseudonim George M. Dick) prozator, eseist, poet, critic literar, traducător, matematician şi cercetător SF; membru al Uniunii Scriitorilor din România – filiala Timișoara

 

– 1945: S-a născut Eugen Bunaru (nume real – Eugen Barbeş), poet, publicist, filolog și profesor; unul dintre cei mai prestigioși poeți și animatori culturali timișoreni

 

– 1946: S-a născut Mihai Constantinescu, unul dintre cei mai cunoscuți interpreți și compozitori de muzică ușoară, autor a zeci de șlagăre care au rămas în memoria mai multor generații; a apărut în numeroase emisiuni de divertisment și spectacole de televiziune (m. 2019) – 75 de ani

 

– 1954: A murit Elena Farago (pseudonimul Elenei Paximade), poetă şi publicistă; una dintre cele mai cunoscute autoare de poezii pentru copii din România (n. 1878)

 

– 1965: S-a născut Cătălin Neghină, poet, autor dramatic, actor, muzician, artist plastic și jurnalist

 

– 1969: S-a născut Lia Bugnar, actriţă, scenaristă, regizoare şi scriitoare

 

– 1970: A murit Mişu Fotino, actor şi animator de teatru; fondator al Teatrului de Stat din Braşov – 1946 (n. 1886). NOTĂ: Scânteia din 6.I.1970 menționează ca dată a morții 5.I.1970

 

– 1971: A murit Ştefan Braborescu, actor (elev al lui Nottara), regizor, profesor şi scriitor (n. 1880) – 50 de ani

 

– 1973: A murit Gherase Dendrino, compozitor şi dirijor (n. 1901)

 

– 1977: A murit Horváth István, poet şi prozator de limbă maghiară din România, autor de literatură pentru copii (n. 1909)

 

– 1998: A murit compozitorul de muzică uşoară Vasile Veselovski (n. 1925)

 

– 2006: A murit, la Montréal, poetul canadian de origine română Irving Layton (numele la naştere: Israel Pincu Lazarovici) (n. 1912, la Târgu Neamţ) – 15 ani

 

– 2011: A murit Dumitru Titus Popa, profesor, ziarist şi scriitor; fost director general al Televiziunii Române, între 1994 şi 1996, fost membru în Consiliul de Administraţie al Radiodifuziunii Române, între 1995 şi 1999 (n. 1940) – 10 ani

 

– 2016: A murit artista plastică Doina Simionescu (n. 1947) – 5 ani

 

– 2019: A murit Eugeniu Iordăchescu, inginer constructor, inventator și profesor; a salvat, prin translare, mai multe biserici ce urmau să fie demolate din ordinul lui Nicolae Ceauşescu în anii 80 ai secolului trecut; are invenții referitoare la problemele de deplasare a construcțiilor și la protecția antiseismică a clădirilor (n. 1929)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

-Abuja/Kinshasa/Gaborone/Dodoma/Victoria: Consilierul de stat chinez și ministru de externe Wang Yi va efectua vizite oficiale în Nigeria, Republica Democrată Congo (RDC), Botswana, Tanzania și Seychelles, la invitația miniștrilor de externe din cele cinci

țări (4 – 9 ian.)

 

-Tokio: Prim-ministrul japonez, Yoshihide Suga, susține prima sa conferință de presă de Anul Nou cu privire la pandemia de COVID-19, de la preluarea mandatului

 

– Atlanta, SUA: Președintele ales,  Joe Biden, face campanie în statul Georgia înainte de de alegerile parțiale senatoriale

 

– Dalton, SUA: Ex-președintele american, Donald Trump, face campanie în statul Georgia, înainte de alegerile parțiale și cruciale pentru controlul Senatului

 

– Londra: Începutul campaniei de vaccinare împotriva Covid-19 cu vaccinul AstraZeneca/ Oxford

 

– China: Este aşteptată vizita unei delegaţii a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii care va încerca să identifice originile noului coronavirus (4 – 31 ian.)

 

– Londra: Decizie asupra cererii de extrădare formulată de SUA la adresa lui Julian Assange, aflat în centrul scandalului WikiLeaks

 

– Milano, Italia: Acţionarii companiei Fiat Chrysler (FCA) se pronunţă asupra fuziunii cu compania Peugeot Citroën (PSA)

 

– Bagdad, Irak: Încetarea scutirilor de la sancțiunile împotriva Iranului acordate de Washington Bagdadului

 

– Viena: Reuniune lunară a Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol

 

– Cairo, Egipt: Audieri în procesul lui Mahmoud Ezzat, unul dintre conducătorii „Fraţilor Musulmani”

 

-Seremban, Malaezia: Este așteptat verdictul în ancheta privind moartea franco-irlandezei Nora Quoirin

– Londra: Anunţarea câştigătorilor, pe categorii, ai Premiilor Costa Book

 

 

 

 

 

 

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Mondială Braille” este marcată de ziua de naştere a francezului Louis Braille (1809-1852), inventatorul alfabetului cu puncte în relief pentru persoane cu deficienţe de vedere; în 1878, cu ocazia unui congres internaţional organizat la Paris, alfabetul Braille a fost adoptat oficial ca metodă de învăţare a cititului pentru copiii nevăzători

 

– „Ziua Mondială a Compoziţiei Şahiste”; decizia privind marcarea acestei zile a fost adoptată la al 50-lea Congres Mondial de Compoziţie Şahistă, desfăşurat în perioada 13-20 octombrie 2007, în Insula Rodos din Grecia, la propunerea marelui maestru ucrainean Valentin Rudenko

 

– Ziua Naţională a Uniunii Myanmar; proclamarea, în 1948, a independenţei Uniunii Birmane, care refuză să mai facă parte din Commonwealth (de la 27.V.1989 se numeşte Uniunea Myanmar)

 

– 1710: S-a născut compozitorul italian Giovanni Battista Pergolesi (m. 1736)

 

– 1785: S-a născut Jacob Grimm, lingvist, filolog şi folclorist german; fondator, împreună cu fratele său Wilhelm, al germanisticii, ca ştiinţă a limbii, şi mitologiei germane; cei doi au publicat „Legendele eroice germane” şi o culegere de „Basme pentru copii şi cămin”, cuprinzând folclor german transcris în variante autentice (m. 1863)

 

– 1795, 4/15: S-a născut Aleksandr Griboedov, dramaturg şi diplomat rus (m. 1829). NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a naşterii exclusiv stilul nou – 15 ianuarie 1795

 

– 1809: S-a născut Louis Braille, pedagog francez, inventatorul unui răspândit sistem de scriere/citire pentru nevăzători, ce-i poartă numele (1829) (m. 1852)

 

– 1813: S-a născut Sir Isaac Pitman, fonetician şi educator britanic; a inventat primul sistem de stenografie din lume aplicat cu succes (m. 1897)

 

– 1857: S-a născut Émile Cohl, desenator, regizor şi producător francez de film, pionier al filmului de animaţie (m. 1938)

 

– 1874: S-a născut compozitorul ceh Josef Suk (m. 1935)

 

– 1916: S-a născut Robert Parrish, regizor, scenarist şi producător american de film (m. 1995) – 105 ani

 

– 1920: A murit Pérez Galdós Benito, prozator şi dramaturg spaniol (n. 1843)

 

– 1920: S-a născut Robert Lamoureux, actor, regizor, scenarist, dramaturg, poet şi compozitor francez; considerat timp de o jumătate de secol „regele comediei franceze” (m. 2011)

 

– 1932: S-a născut Carlos Saura, regizor, scenarist, producător şi actor spaniol de film

 

– 1933: S-a născut Ilia al II-lea (numele la naştere: Irakli Guduşauri-Şiolaşvili), Catolicos-Patriarh a toată Georgia şi conducătorul spiritual al Bisericii Georgiei din 25 decembrie 1977 (apelativul oficial este: Sanctitatea Sa, Preafericitul Arhiepiscop de Mtskheta-Tbilisi şi Catolicos-Patriarh a toată Georgia)

 

– 1937: S-a născut mezzosoprana americană Grace Bumbry

 

– 1940: S-a născut scriitorul francez de limbă chineză Gao Xingjian; Premiul Nobel pentru Literatură pe 2000

 

– 1940: A murit scriitorul german Konrad Weiss (n. 1881)

 

– 1941: A murit filosoful francez Henri Bergson; filosofia sa a devenit fundamentul teoretic al literaturii psihologice în perioada dintre cele două războaie mondiale; Premiul Nobel pentru literatură pe 1927 (n. 1859) – 80 de ani

 

– 1942: S-a născut chitaristul de jazz şi compozitorul englez John McLaughlin

 

– 1955: S-a născut Mark David Hollis, muzician și compozitor britanic; solistul trupei britanice „Talk Talk”, celebră în anii ’80 ai secolului trecut (m. 2019)

 

– 1956: A murit compozitorul rus Alexandr Grecianinov (n. 1864) – 65 de ani

 

– 1960: A murit Albert Camus, scriitor, jurnalist și dramaturg francez – algerian; cunoscut, în primul rând, pentru lucrările sale din „ciclul absurdului”, romanele: „Străinul” (1942) și „Ciuma” (1947); Premiul Nobel pentru literatură pe 1957 (n. 1913, în Algeria)

 

– 1961: A murit fizicianul şi profesorul austriac Erwin Schrödinger, considerat unul din „părinţii” fizicii cuantice; fondatorul mecanicii ondulatorii; Premiul Nobel pentru fizică pe 1933, împreună cu Erwin Schrödinger şi Paul A.M. Dirac (n. 1887) – 60 de ani

 

– 1963: S-a născut May-Britt Moser, psiholog, neurolog şi profesoară norvegiană; director fondator al Institutului Kavli pentru Sisteme de Neuroştiinţe şi Centrul pentru Biologia Memoriei din cadrul Universităţii Norvegiene de Ştiinţă şi Tehnologie din Trondheim; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 2014, alături de cercetătorii John O’Keefe (Statele Unite) şi Edvard Moser (Norvegia), pentru „cercetări asupra celulelor care constituie un sistem de poziţionare în creier”, un fel de „GPS intern”, care face posibilă orientarea în spaţiu

 

– 1965: A murit T.[homas] S.[tearns] Eliot, poet, dramaturg, critic literar şi editor englez de origine americană; începând cu anii ‘20 ai secolului XX a exercitat o puternică influenţă în cultura anglo-americană; a revitalizat lirica engleză prin noutatea expresiei; Premiul Nobel pentru literatură pe 1948 (n. 1888)

 

– 1996: A murit Arvid Fredborg, istoric, ziarist şi scriitor suedez; s-a numărat printre primii care au atras atenţia asupra amplorii exterminării evreilor de către nazişti în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial (n. 1915) – 25 de ani

 

– 1999: A murit pictorul spaniol José Vela Zanetti, creatorul uneia dintre picturile murale închinate drepturilor omului expuse la sediul Naţiunilor Unite din New York (1953); autoexilat, în 1939, în Republica Dominicană, la sfârşitul războiului civil din Spania (n. 1913)

 

– 2011: A murit cântăreţul şi compozitorul scoţian Gerry Rafferty (n. 1947) – 10 ani

 

– 2012: A murit fotojurnalista americană Eve Arnold, cunoscută pentru portretele pe care le-a realizat unor celebrităţi precum Marilyn Monroe şi Marlene Dietrich (n. 1912)

 

– 2013: A murit actorul german Thomas Holtzmann (n. 1927)

 

– 2013: A murit cântăreţul şi compozitorul american Sammy Johns (n. 1946)

 

– 2013: A murit actorul Tony Lip (pe numele real Frank Anthony Vallelonga) (n. 1930)

 

– 2015: A murit Pino Daniele, cântăreţ, compozitor şi chitarist italian (n. 1955)

 

– 2015: A murit regizorul francez René Vautier; recunoscut pentru numeroasele filme în care a tratat tema colonialismului şi războiul din Algeria (n. 1928)

 

– 2016: A murit comedianul francez de origine marocană Michel Galabru (n. 1922) – 5 ani

 

– 2017: A murit dirijorul francez Georges Prêtre (n. 1924)

 

– 2018: A murit Aharon Appelfeld, scriitor israelian de origine română; supraviețuitor al Holocaustului din Bucovina și Transnistria (n. 1932, în Bucovina)

 

– 2018: A murit flautistul, solistul şi compozitorul britanic Ray Thomas, unul dintre membrii fondatori ai formaţiei „The Moody Blues” (n. 1941)

Calendarul zilei – 19 noiembrie
Calendarul zilei marți, 19 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 19 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 19 noiembrie * Cu 647 de ani în urmă (1377) avea loc prima atestare a Castelului Bran, prin actul emis de Ludovic I...

Calendarul zilei – 19 noiembrie
Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie